Se știe deja, ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene a transformat în zeamă de varză răsuflată șampania din cupele cu care DNA, SRI și ÎCCJ își marcau în ultimii ani succesele în activitatea de Poliție Politică, la bilanțurile anuale cu care își sărbătoreau, ei între ei, împlinirile mărețe.
Potrivit acestei evaluări, una aflată deasupra oricăror suspiciuni legate de manipularea datelor, încrederea românilor în Justiție este în cădere liberă. Ea a scăzut în doar câteva luni cu 13%, comparat cu Eurobarometrul anterior. Aproape două treimi din românii chestionați nu mai au încredere în această instituție fundamentală a Statului de Drept, iar viteza cu care încrederea s-a spulberat este uimitoare.
Cum este și normal, aceste date au stârnit o furtună, iar cei interesați de fenomen caută explicații. Pentru un observator lucid și obiectiv, cauzele nu sunt greu de identificat. Pe de o parte, din campania de glorificare a activității de Poliție Politică, dusă sub masca luptei împotriva corupției, a făcut parte și trucarea rezultatelor studiilor efectuate anii trecuți, a cifrelor statistice, în sensul în care umflarea entuziasmului popular să descurajeze criticile și semnalele de alarmă. Nu mai departe decât anul trecut, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), ca să dau doar un exemplu, ne spunea într- un studiu privind încrederea în instituții, printre care și în Justiție, nici mai mult, nici mai puțin decât că „DNA beneficiază de cea mai ridicată încredere din partea publicului”, că „televizarea luptei anticorupţie este gustată de public” și că șefa DNA, Codruţa Kovesi, se bucură „de o încredere fără precedent pentru cineva din sistemul juridic din România”.
Pe de altă parte, o altă componentă a cauzei pentru care încrederea în Justiție a lunecat pe gheață, la vale, este alcatuită din câteva secvențe clare, pe care românii, o buna parte a lor, le-au înțeles bine. Ele se numesc „Câmpul tactic”, adică amestecul securistic în actul de justiție, „Cazul Rarinca”, adică executarea la comandă a actului de justiție, „Cazul Iohannis”, adică folosirea legii, în aplicarea ei, pe post de cadou frumos împachetat, legat cu fundă veselă, viu colorată. Alături de cele trei, nepăsarea cu care Troica abuzează de lege pentru a-și desfășura activitățile de Poliție Politică, devenită în ultimul an veritabilă furie, nu avea cum să mai treacă neobservată, sau să fie bagatelizată. Înlăturarea sau tentativele de împiedicare a unor candidați să participe la alegerile locale, din primăvară - aceleași cu manevrele executate și acum de aceeași Poliție Politică, în vederea influențării rezultatelor alegerilor parlamentare din toamnă - televizarea unor rețineri dovedite ulterior baloane de săpun, falsificarea unor probe din dosarele cu miză politică, sau chiar arestarea unor procurori DNA, prezentați până mai ieri drept eroi naționali fără de prihană, toate nu au făcut decât să adâncească scepticismul și dezgustul opiniei publice majoritare.
Nu în ultimul rând, desele dezvăluiri pe care Traian Băsescu le-a făcut, cu privire la transformarea Justiției într-o armă politică menită să-i execute pe adversarii Sistemului, au avut și ele un rol hotărâtor: au aratat clar, în detalii, metodele abuzive și ilegale folosite. În calitate de „părinte” al Troicii DNA-SRI-ÎCCJ, fostul președinte nu poate fi decât crezut atunci când vorbește despre propria sa creație.
În toate, însă, hotărâtor a acționat bunul simț. Acel bun simț care îl face pe român ca, deși poate nu cunoște toate detaliile unei anumite situații, să-i intuiască ruperea și îndepărtarea de normal și să o respingă. Este unul dintre motivele pentru care românii s-au înregistrat în istorie ca un popor imposibil de fanatizat în masă. Prostit o vreme, da, poate să fie, însă fanatizat, niciodată!
P.S. Desigur, pentru Raluca Pruna, această Madam Bulă a Justiției, pentru care „drepturile constituționale sunt un lux”, lucrurile stau pe dos: încrederea a scăzut pentru că judecătorii se plâng prea mult și prea pe nedrept de amestecul SRI în activitatea DNA și a instanțelor. Drept pentru care, urmează să se adreseze CSM, în vederea reducerii la tăcere a bârfitorilor care nu-și iubesc suficient de mult organele.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor