Textul acesta nu este strict despre ministreasa Carmen Dan de la PSD sau despre activitatea ei la Interne, unde comandă generali (chestori) tineri, cu vârste cuprinse între 50 și 43 de ani, ce provin din structuri ale defunctei „doi și un sfert”, poliția de frontieră, imigrări sau fostul grup „Acvila” – luptătorii „mascați” ai Internelor. Am făcut precizarea legată de vârsta ofițerilor pentru a arăta că la comanda serviciilor din Ministerul de Interne se află oameni formați în democrație și nu „generali deai lui Ceaușescu”. Din păcate, tocmai sub conducere lor, Poliția e mai militarizată decât atunci când legea prevedea asta, iar stelele de colonel și generali nu fuseseră înlocuite cu însemnele de chestori.
Îmi asum responsabilitatea a ceea ce afirm ca jurnalist care am pătruns, în urmă cu aproape 30 de ani, dincolo de porțile instituțiilor care aplică legea în România. Am asistat, pe parcursul acestor ani, la toate schimbările survenite, la perioade bune și mai puțin bune, în funcție de oamenii care se aflau la conducerea unor direcții importante din Poliție, Parchet și Justiție.
Astăzi, problemele sunt majore la nivelul acestor trei instituții și le vedem sau le simțim cu toții. Poliția națională, cea care trebuie să asigure siguranța cetățenilor în privința criminalității și a violențelor, e praf din toate punctele de vedere și niciun politician nu vorbește despre asta. Desigur, interfața instituției sunt polițiștii și pe ei îi înjură, îi acuză, îi filmează și-i pune la zid toată lumea. Deși, majoritatea dintre ei își fac corect datoria și și-au asumat riscul meseriei, cu siguranță atunci când au concurat acerb pentru un loc la Academia de Poliție sau la Școala de subofițeri nu au visat că vor avea agățat la brâu un pistol Carpați, fabricat în 1970, cu o valoare de inventar de circa 40 de lei, niște cătușe care se vor bloca atunci când trebuie să imobilizeze infractorul sau să circule în Dacii Logan cu aparatură neomologată.
Polițiștii aceștia, tineri sau de cel mult 51 de ani (fiindcă ceilalți s-au pensionat repejor acum un an-doi) asistă și ei la reglările de conturi dintre șefii lor, la mușamalizarea unor cazuri cu „nume grele”, la direcționarea unor anumite anchete – în special despre afaceri aducătoare de bani, la tăcerea ministerului sau IGP-ului atunci când și Poliția ar putea avea un punct de vedere etc.,etc… Execută ordinele ca militarii, dar gândesc și se revoltă ca civilii, vorbind de salariile de 3.000-4.000 de lei în raport cu cele ale procurorilor de peste 10.000 de lei, cărora ei le duc la birou miezul anchetelor - dosarele cu probe și acte de procedură – chiar și atunci când e vorba de infracțiuni și strângere de probe sub directa coordonare a procurorului.
De exemplu, în cazul drogurilor de pe plajele de la mare (de care se ocupă DIICOT) sau al morții lui Răzvan Ciobanu, preluat de Parchetul Constanța, ca să nominalizez doar ultimele mari evenimente. Merită și ele câteva accente, mai ales că e instaurată o anume secretomanie și lucrurile sunt departe de a fi clare.
Despre „Cocaina de la Marea Neagră” cred că e vorba de o operațiune gen „Țigareta II”, iar cei care cunosc ce s-a întâmplat în 1998 vor descoperi similitudini. Chiar și strădania unor șefi ai instituțiilor, agățați în sfori politice, de a ne convinge că subordonații lor din Poliția de Frontieră, Poliția judiciară, Brigada Antidrog, SRI și SIE și-au făcut pe deplin datoria, ridică semne de întrebare. Cum să nu se afle, pe nicio rețea de informatori, despre transporturile de droguri pe mare? Cum să nu fie destructurate grupurile de traficanți și de comercianți de droguri când toată presa, an de an, prezenta informații și imagini de la concerte sau din cluburile de la mare cu tineri drogați? Cum să se defecteze sistemul de monitorizare a mării exact atunci când venea barca cu tona de cocaină? De ce nu s-a organizat nicio conferință de presă pentru acest caz, iar polițiștii și procurorii sunt muți ca peștii? A revenit năravul unor șefi mari, din instituțiile menționate, ca să prospere din activități ale infractorilor sub cupola politicului, acțiune pe care noi, la Evenimentul zilei, am numit-o „Bani pentru partid”? Să vedem ce ne vor spune la final procurorii DIICOT.
Tot procurorii conduc, în acest moment, ancheta privind moartea lui Răzvan Ciobanu, o moarte violentă, care e de resortul Parchetului. Doar că, procurorii au intrat în scenă abia pe 1 mai 2019, la două zile de la ciudatul accident de mașină. Erau în zilele libere de Paști și doar polițiștii de la Rutieră și echipa de serviciu a criminaliștilor din IPJ Constanța au făcut primele cercetări. Desigur, și șefii lor petreceau sau se odihneau, așa că polițiștii au făcut anchetă după priceperea lor, uitând să delimiteze câmpul (infr)acțiunii și adoptând de la început varianta accidentului rutier. Ipoteză pe care se merge și acum, cea a crimei fiind parcă abandonată. În primul comunicat emis, Poliția vorbea de neadaptarea vitezei și de scăparea de sub control a mașinii conduse de Răzvan Ciobanu. „Pe surse” s-au scăpat câteva informații către ziariști, astfel că presa a intuit că e mai mult decât un banal accident rutier și a început să scormonească.
Așa a aflat societatea cât de acoperită de glamour este lumea viciată a showbizului românesc amestecată prin cluburi cu tinerii de bani gata sau cu afaceriști dubioși, în fapt niște interfațe ale adevăraților mafioți, niciodată prinși sau nominalizați ca suspecți de procurorii plătiți triplu din bugetul public față de polițiști. De data aceasta este vorba de trafic și consum masiv de droguri, iar procurorii și ofițerii din serviciile secrete trebuie să le dea de lucru zdravăn polițiștilor specializați până când nu încep să moară copiii românilor într-un ritm alarmant. Politicienii ar trebui să se gândească și la „reșaparea” Ministerului de Interne, dar și la retribuirea onorabilă a acestor ofițeri dacă vor într-adevăr să facă treabă și să nu pactizeze cu traficanții, așa cum s-a mai întâmplat în istoria celor 30 de ani.
Evenimentul zilei a fost ziarul care, în ultimul an, a scris constant despre pericolul drogurilor, fie ele de mare risc sau cele „ușoare”, comercializate legal, despre rețelele de traficanți, despre activitatea și derapajele Agenției Antidrog, despre dramele unor familii. Vă amintesc, însă, de un episod din 2009, pe care mulți dintre români l-au văzut la televizor. Atunci, invitatul unei emisiuni de la Realitatea era un popular lider de sindicat. Lacrimile din ochii săi mi-au rămas în minte. Povestea pe care a relatat-o era cutremurătoare: ambii lui fii fuseseră sclavii consumului de droguri „ușoare”, care acum se vând legal, la liber. Lacrimi de părinte care a luptat ani de zile ca să-și salveze fiii, să-i facă să redevină oameni.