Președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc, a fost trimis marți în judecată pentru trafic de influență. Într-o postare pe Facebook, parlamentarul liberal susține că este nevinovat și că nu a săvârșit nicio infracțiune.
Deputatul liberal Mugur Cozmanciuc a fost trimis în judecată pentru trafic de influență
Preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc, a declarat marţi că a luat la cunoştinţă ''cu surprindere'' din comunicatul DNA că a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Parlamentarul liberal susţine, într-o postare pe Facebook, că nu a săvârşit nicio infracţiune şi este nevinovat.
"Am luat la cunoştinţă cu surprindere, din comunicatul de presă, că procurorii DNA - Serviciul teritorial Bacău - au dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Nu am săvârşit nicio infracţiune. Sunt nevinovat.
Nu comentez mai multe, dar vreau să reamintesc că 'această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie'. Mai înţeleg că abia de acum primesc şansa reală de a mă apăra", a scris, în postarea de pe pagina oficială de Facebook, Mugur Cozmanciuc.
În dosar au mai fost deferite justiției două persoane
În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Vlad Marcoci, la data faptei inginer în cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române", pentru cumpărare de influenţă şi un administrator al unei societăţi comerciale, pentru instigare la cumpărare de influenţă.
Procurorii anticorupţie au notat în rechizitoriu că, în perioada 4 - 27 noiembrie 2019, Corneliu-Mugurel Cozmanciuc ar fi pretins de la Vlad Marcoci 500.000 de lei. El pretindea că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române" o persoană apropiată de omul de afaceri.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.