PNL, în favoarea creșterii salariilor și pensiilor din 2024. Surse

Nicolae Ciucă. Sursa foto: Razvan Valcaneantu

În cadrul reuniunii Biroului Politic Național (BPN) al Partidului Național Liberal (PNL), liderul Nicolae Ciucă și-a exprimat susținerea pentru majorarea salariilor angajaților din sectorul public și sporirea alocărilor bugetare destinate investițiilor.

În cadrul ședinței BPN a PNL, Ciucă a evidențiat că bugetul negociat pe anul următor le va permite liberalilor să se țină de cuvânt față de promisiunile făcute oamenilor.

Acesta a amintit despre creșterea salariilor profesorilor și ale bugetarilor, precum și majorarea pensiilor.

Rezultatele ședinței BPN pe bugetul din 2024

Am negociat în Coaliție un buget care ne face în primul rând ca în 2024 să ne ținem cuvântul față de oameni. Adică să majorăm salariile profesorilor, ale bugetarilor și nu ale demnitarilor. Și să majorăm pensiile”, a declarat Nicolae Ciucă în ședința BPN, potrivit surselor.

Potrivit liderului PNL, în anul 2024 se va înregistra o creștere masivă a investițiilor, având ca obiectiv continuarea lucrărilor pe șantiere.

Este un an în care partidul va putea să mărească semnificativ numărul consulatelor și să acopere în mare măsură costurile asociate spitalelor. De asemenea, nu vor fi introduse taxe noi, iar Pilonul II nu va fi afectat.

Lucian Bode susține creșterea salariilor

La rândul său, Lucian Bode și-a exprimat o poziție fermă cu privire la introducerea unor taxe noi și la Pilonul II de pensii.

Potrivit acestuia, nimeni nu se va atinge de pensiile private ale românilor.

„Am spus: fără taxe noi, să nu ne atingem de Pilonul II. Am spus că angajamentele PNL legate de salarii, pensii trebuie să fie susținute prin bugetul de stat. Calendarul e unul cât se poate de clar. Va fi adoptat în această săptămână”, ar fi transmis Bode.

Lucian Bode, după ședința BPN: Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

PNL, proiect pentru reindustrializarea țării

De asemenea, potrivit surselor, Nicolae Ciucă ar mai fi vorbit în cadrul ședinței BPN despre revitalizarea industriei românești.

Liderul PNL ar fi spus că cele mai mari probleme ale țării noastre se află în sectorul industriei.

„Am văzut și eu analizele de azi din The Economist. Sunt semnale că economiile se contractă. La noi, creșterea economică are contribuții din construcții, din IT, dar și din agricultură.

Deși inițial părea că nu va fi un an tocmai bun pentru agricultură. Problema este la industrie. E nevoie să gândim un program național coerent care să revitalizeze industrii unde România are și resurse, dar și potențial.

Vrea PNL să își asume un proiect pe reindustrializarea țării? Haideți să îl facem!”, a mai spus Ciucă.