Potrivit unor surse, Partidul Național Liberal (PNL) a venit cu o propunere importantă referitoare la dreptul de vot al diasporei la alegerile europarlamentare.
Propunerea a constat în extinderea perioadei de vot pentru Diaspora la două zile, o măsură menită să faciliteze exercitarea acestui drept fundamental pentru românii din afara țării.
O altă componentă a propunerii a vizat creșterea numărului de secții de vot în diaspora, o necesitate evidentă având în vedere numărul mare de români stabiliți în afara granițelor țării. Această măsură ar urma să ofere oportunitatea mai multor cetățeni români de a-și exprima votul în mod comod și eficient, reducând astfel cozile și aglomerația la secțiile de votare.
Potrivit unor surse, aceste propuneri au fost bine primite în cadrul Coaliției.
PNL și-ar dori comasarea alegerilor
În acest an vor fi organizate toate tipurile de alegeri, europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.„Decizia va fi în așa fel încât să fie bine pentru cetățenii României și pentru democrație”, spunea luni Nicolae Ciucă despre o posibilă comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale.
La pol opus, Sorin Grindeanu susține că alegerile ar trebui să aibă loc „la timpul lor”, lăsând să se înțeleagă că nu ar fi de acord cu o comasare a alegerilor.
„Eu, de principiu, susțin ca fiecare alegere să fie la timpul lor. Acum, sigur, e un semn de întrebare legat de locale. Dacă vă aduceți aminte, alegerile locale se țineau undeva la începutul verii, din 1990 încoace. Se țineau la sfârșit de mai-iunie. O singură excepție a fost acum patru ani, când pe perioada de pandemie și de urgență s-a făcut alegerile în septembrie. Mi-e greu să fac o analiză, dar eu sunt adeptul păstrării unui calendar normal, știut foarte bine de toată lumea”, spune Sorin Grindeanu, potrivit stiripesurse.ro.
Alegerile europarlamentare. PSD, PNL și AUR, în top trei
Raportat la cei care și-au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vor vota sigur sau nu (reprezentând 68,7% din totalul eșantionului), 29,5% dintre români ar acorda votul PSD, 18,8% PNL, iar 18,4% AUR.
Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, FD) ar atrage 12,9% dintre opțiunile de vot, în timp ce SOS (Diana Șoșoacă) ar obține 6,5%.
Pentru UDMR ar opta 4,8% dintre respondenți care și-au exprimat o opțiune de vot, în timp ce 3,4% ar vota pentru Alianța AER (Partidul Verde și Partidul Ecologist Român). Opțiunea pentru Pro România (Victor Ponta) este exprimată de 3% dintre cei intervievați, în timp ce 0,5% ar alege REPER (Dacian Cioloș).
2,2% dintre participanți își manifestă preferința pentru alt partid.
Peste 50% dintre respondenți vor ieși sigur la vot
În ceea ce privește cei care și-au exprimat opțiunea pentru un partid din listă și care au acordat nota 10 la întrebarea privind participarea la vot (reprezentând 38,5% din totalul eșantionului), 27,1% dintre alegători ar opta pentru PSD, 19,8% pentru PNL, iar 17,9% pentru AUR.
Alianța Dreapta Unită (formată din USR, PMP și FD) ar obține 16,2% din totalul voturilor, în timp ce UDMR ar înregistra 4,9%.
Pentru SOS (Diana Șoșoacă) ar opta 7,1% dintre alegători, în timp ce 1,9% ar alege Alianța AER (Partidul Verde și Partidul Ecologist Român). Pro România (condus de Victor Ponta) ar obține 1,9% din opțiunile exprimate de participanții la interviu, iar 0,9% ar vota pentru REPER (condus de Dacian Cioloș).
Un procent de 1,6% dintre voturi ar merge către alt partid, la alegerile europarlamentare.
Pe o scală de la 1 la 10, unde 1 înseamnă că „cu siguranță nu” vor merge la vot, iar 10 înseamnă „cu siguranță da” vor merge la vot, 18,5% dintre români au ales 1, 1,6% au ales 2, 2% au ales 3, 2,4% au ales 4, 9,5% au ales 5, 1,6% au ales 6, 4,3% au ales 7, 4,7% au ales 8, 4% – 9, iar 50,9% au ales 10. 0,6% nu știu sau nu răspund la această întrebare.