După ultimul eșec al privatizării, deputatul PLR Romeo Rădulescu crede că vânzarea combinatului poate fi favorizată de scutirea plății datoriilor mai vechi de trei ani.
Se poate da o hotărâre a Parlamentului prin care societatea să fie scutită de datoriile către statul român, iar ulterior să fie privatizată. Dacă nu va mai avea datorii, va putea fi privatizată”, a susținut, ieri, Romeo Rădulescu, fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, iar acum parlamentar al formațiunii conduse de Călin Popescu Tăriceanu.
1.600 disponibilizați în 2 ani
În insolvență din 2013
Comisia Europeană a aprobat, în 2012, conversia în acțiuni a unei creanțe de 135 de milioane de euro deținută de statul român la Oltchim, însă conversia nu s-a realizat până acum, deoarece era condiționată de procesul de privatizare. Combinatul petrochimic Oltchim a înregistrat pierderi de 114,51 milioane lei în primul semestru din 2014, în scădere cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut, când pierderile se cifrau la 147,49 milioane lei. Pierderile din exploatare au fost de 108,8 milioane lei, iar pierderile financiare s-au cifrat la 5,7 milioane lei. Oltchim se află în insolvență din ianuarie 2013.
Precedentul CFR Marfă
CFR Marfă este una din companiile de stat la care Executivul a șters datoriile istorice cu avizul Comisiei Europene. În plin proces de privatizare, în anul 2013, CFR Marfă a scăpat de datorii de aproape două miliarde de lei pe care le avea atât către Agenția Națională de Administrare Fiscală, cât și către CFR Infrastructură, companie controlată de asemenea de stat. Practic, statul a convertit aceste datorii în acțiuni la CFR Marfă. „Pentru ștergerea de datoriilor, Ministerul Transporturilor a avut aprobarea de la DG Competition și viza Consiliului Concurenței”, a explicat Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor la acea vreme. Potrivit specialiștilor, astfel de avize sunt date de forurile Comisiei Europene doar când companiile de stat sunt în curs de privatizare. Cum privatizarea CFR Marfă a fost un eșec, CE ar putea reveni asupra acestei decizii.