Plouă din plin în toată Republica Moldova, temperaturile sunt în scădere

Vremea . Sursa foto Pixabay

Republica Moldova. Vremea se transformă spectaculos, joi, 25 iulie, în toată Basarabia. Va ploua abundent, vor fi furtuni, iar temperaturile vor scădea, după cum au informat meteorologii.

Maximele zilei vor varia între valorile de 23 - 27 grade Celsius, iar minima va coborî până la 18 grade. Vor fi ploi în averse în nord, nord-este, sud și sud-est. La Cahul se vor înregistra 27 de grade Celsius, la Ștefan-Vodă vor fi 26 de grade Celsius, la Chișinău se vor consemna 24, la Bălți - 24, iar la Briceni și Rîbnița, câte 23 de grade.

Se schimbă vremea total în Republica Moldova

Mâine, temperaturile vor scădea în continuare, va ploua abundent peste tot, mai puțin în sudul țării. Maximele vor ajunge între valorile de 20 - 26 de grade Celsius.

În România, azi, vremea va fi în general instabilă şi se va răcori în cea mai mare parte a ţării, mai ales în zonele sud-estice. În jumătatea de est a ţării şi în zona montană, pe arii întinse vor fi înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului şi descărcări electrice.

Ploaie. Sursa foto: Pixabay

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi pe alocuri 40...50 l/mp. Izolat vor fi condiţii de grindină, după cum au anunțat specialiștii de la ANM.

Instabilitate atmosferică în România

Pe de altă parte, în restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe zone restrânse şi la intensitate mai redusă. Iar intensificări temporare ale vântului vor fi în regiunile sud-vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade, uşor mai ridicate, spre 32...33 de grade, în sudul Olteniei. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 12 şi 19 grade, au mai transmis meteorologii.

În ceea ce privește Bucureștiul, azi, vremea se va răcori și va fi instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă pot fi însemnate. Temperatura maximă se va situa în jurul a 28 de grade, iar cea minimă de 16 - 18 grade Celsius.