Pionierul Rogozanu, vidul moral si putinismul

Cravata rosie nu poate camufla vidul moral. Dimpotriva, il exacerbeaza. La fel, si pe acela intelectual.

Este cazul lui C. Rogozanu, febricitant stangist cu staif si tupeu, care isi exhiba idiosincraziile pe platforma “Vox Publica”. Nu poarta basca si esarfa, n-a copilarit la Artek, dar are cravata de pionier mentala. Putinistii romani nu sunt pentru el dughinistii, ci aceia care ii demasca pe acestia. Nu pierde prilejul sa mai arunce o invectiva, sa mai lanseze o calomnie. Site-ul “In linie dreapta” e fascist, iar subsemnatul ma fac vinovat de maxima culpa ca-l “iubesc” (nu pe Rogozanu, ci site-ul pomenit). Deci, Bernard-Henri Levy delireaza cand zice ca Putin e fascist. La fel si Hillary Clinton cand il compara cu Hitler. Levy si Hillary sunt si ei fascisti in cosmologia buimacitoare a lui Rogozanu. Iata un fragment din a sa noua “capodopera” de ceea ce Paul Zarifopol diagnostica odinioara drept snobism mesianic. Eu ii spun cinismul ludic. Pe scurt, gargara iresponsabila. Notati ca sintagma”stat de drept” il face sa reactioneze leninist, adica exasperat, furios, virulent si dispretuitor:

“putinismul vestic mă îngrijorează mult mai tare decît cel rusesc. Ăla e departe, aici e însă în floare fanatismul belicos plin de resentiment faţă de contestatarii oridinii economice şi sociale de azi. Putin e în vest robotul intoleranţei şi al interesului fără scrupule: aveţi grijă cît de atent îl descrieţi, să nu începeţi să vă regăsiţi în el. Putinistul român, care de destule ori se întîmplă să fie concomitent şi un aprig apărător al statului de drept, visează să urlăm în cor “la război” şi atît. Şi eventual să ştergem tot ce ne incomoda şi ne enerva pe aici.”

Textul a fost publicat pe blogul lui Vladimir Tismăneanu şi pe platforma În Linie Dreaptă.