Iarna și-a intrat serios în drepturi, iar un pericol real în acest sezon este șofatul. Cunoscutul pilot Titi Aur, multiplu campion de raliuri și cel care a pus bazele Școlii de Conducere Defensivă și Pilotaj, ne învață să conducem în siguranță în această perioadă!.
Înainte de toate, este foarte important să știm că iarna conducem mai mult pe timp de noapte. De aceea, atunci când plecăm la un drum mai lung, trebuie să luăm în calcul faptul că ziua este scurtă, iar vizibilitatea se reduce foarte mult. Pe lângă asta, este și ceață, iar aderența este mult mai mică în comparație cu anotimpul cald, chiar dacă asfaltul este uscat”, explică Titi Aur pentru „Evenimentul zilei”. Iată cele mai importante sfaturi pe care specialistul le recomandă șoferilor în acest sezon:
Echiparea mașinii
Orice autotursim trebuie să aibă cauciucuri de iarnă. Chiar dacă asfaltul este uscat, în sezonul rece aderența este foarte scăzută. „Foarte mulți șoferi fac o confuzie frecventă și consideră că sunt în siguranță dacă au pneuri de iarnă și se află pe un drum uscat, ceea ce este eronat. Chiar dacă ai cauciucuri de iarnă și asfaltul nu este umed, aderența este mult mai scăzută decât vara și de aceea trebuie să fim prudenți chiar dacă suntem echipați. Fară aceste cauciucuri de iarnă riscul de accident este însă extrem de mare”, spune Titi Aur. Totodată, mașina trebuie echipată cu lanțuri, saci de nisip și lopată pentru zăpadă.
Primul lucru pe care un șofer trebuie să-l facă atunci când se urcă iarna în mașină și înainte să plece la drum, pe lângă deszăpezirea autoturismului, este să dezaburească toate geamurile precum și stopurile. Pentru o dezaburire corectă, Titi Aur recomandă schimbarea filtrului de polen. Dacă filtrul vechi este înfundat, dezaburirea nu se face cum trebuie.
Nu pleci fară lichid de parbriz!
Potrivit lui Titi Aur, toate mașinile trebuie să aibă o rezervă de lichid de parbriz de iarnă care nu îngheață. La drum lung, mai ales când asfaltul este umed, parbrizele se murdăresc foarte repede, iar lipsa lichidului face condusul aproape imposibil sau extrem de periculos. Totodată, mașinile care au nevoie, trebuie alimentate cu ulei special de iarnă.
Rezervorul trebuie să fie plin!
„Nu de puține ori s-a întâmplat ca șoferii să rămână blocați în zăpadă, iar finalul a fost tragic pentru unii, sfârșind înghețați. Este foarte important să avem rezervorul plin atunci când plecăm la drum, pentru că vom avea șanse mai mari de supraviețuire. Este bun și un pachet de biscuiți în plus, dar și haine groase și pături”, spune specialistul.
Pericolul principal este poleiul
„Poleiul are ace eași culoare ca cea a asfaltului, ceea ce-l face și mai periculos. Este foarte important ca atunci când ne aflăm la drum lung să testăm aderența mașinii. De e xemplu, dacă drumul este liber, este indicat să frânăm puțin mai brusc, la o viteză de 50-60 de km/h și dacă intră în funcțiune ABS-ul înseamnă că aderența este scăzută. Cea mai importantă manevră, atunci când este polei și spatele mașinii pleacă spre stânga, este să virăm tot în stânga. De asemenea, când spatele mașinii pleacă în dreapta, virăm tot în dreapta”, explică Titi Aur.
Avetizare de vreme rea, până mâine seară
Prima zi calendaristică de iarnă coincide și cu începutul în forță al acestui anotimp. Meteorologii au emis de ieri o avertizare cod galben de viscol, ninsoare și lapoviță, valabilă până mâine seara la ora 22.00, care cuprinde și Bucureștiul. Județele vizate de atenționare sunt: Caraș- Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Turnu Severin, Giurgiu, Hunedoara, Alba, Cluj, Mureș, Harghita, Neamț, Sibiu, Brașov, Covasna, Bacău, Vrancea, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și Municipiul București.