Eliberat recent din închisoarea Jilava, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis un recurs în casație, primarul de la Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, vrea să îi dea în judecată, în civil, pe magistrații care l-au condamnat.
Primarul Cristian Popescu Piedone a fost eliberat la finalul lunii iunie, din Penitenciarul Jilava, unde ispășea o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul ”Colectiv”.
În timpul executării pedepsei, un complet de casație de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat pe Piedone și a dispus eliberarea sa imediată. Fostul primar al sectoarelor 4 și, ulterior, 5, a fost eliberat după 13 luni de la momentul încarcerării.
În consecință, primarul de la Sectorul 5 a fost eliberat și repus în funcția în care a fost ales la alegerile locale din 2020.
”Îi iert, dar nu îi uit”
Într-un podcast realizat de jurnalistul Răzvan Savaliuc, Piedone a declarat că îi va da în judecată pe judecătorii care l-au condamnat, ca pe persoane fizice, și instanțele unde aceștia sunt angajați.
El nu se va îndrepta cu proces de despăgubiri împotriva Statului Român, așa cum prevede legea, ci va cere daune doar de la judecătorii care l-au condamnat pe nedrept.
”Pe domnii judecători, eu ca persoană îi iert, dar nu îi uit. La ieșirea din Penitenciarul Jilava am declarat că nu voi cere daune trecutului. Adelin a venit nervos la mine și mi-a zis: Cristi, pentru ce ne-am bătut noi? Pentru ce am făcut lucrul ăsta? De acord, îi iert. Ce să facă Statul Român, să îmi dea bani? Ce să fac cu banii? Mulțumesc dacă îmi va da salariile compensatorii pentru un an și o lună de zile. Eu voi cere despăgubiri de la domnii judecători direct, pe cale civilă, iar dacă justiția este dreaptă și se va pronunța până la sfârșit, în expunerea domnului avocat se va spune că toți banii care mi-ar fi cuveniți, cumulați, se va contrui o grădiniță, un spital. Și ăsta va fi simbolul nevinovăției mele, întoarcerea la cetățean”, a explicat Piedone.
Primarul Sectorului 5 a fost repus în funcție, printr-un ordin al prefectului de București.