Cristian Popescu Piedone a reușit să treacă BAC-ul cu nota 5, dar asta nu l-ar fi oprit să își angajeze zeci de rude în primărie. Nici la liceu lucrurile n-au stat mai roz pentru fostul primar. Asta pentru că pe parcursul liceului acesta ar fi avut o medie de 5.70. Cu toate acestea a reușit să se angajeze ca șef de restaurant pe litoral, iar Revoluția l-a găsit cu acest job.
Din 1994 a acesta a intrat în politică și odată cu acest lucru au început și controversele în ceea ce-l privește. Una dintre acestea este cea legată de faptul că a mințit legat de locul în care s-a născut. Acest lucru s-a întâmplat în timpul campaniei electorale pentru Victor Ponta.
Zeci de rude angajate la stat
Piedone a susținut atunci că s-a născut ”în județul Neamț, comuna Farcașa, sat Stejaru". Doar că acesta s-a născut în București, și ar fi spus asta doar pentru că se afla în mijlocul moldovenilor. O altă controversă legată de el este aceea că ar fi avut nu mai puțin de 46 de rude angajate în sistemul de stat.
Mai exact, fiica lui, Ana, este consilieră la primăria Sectorului 4. Fiul lui Piedone, Vlad Popescu, este partener de afaceri cu primăria. Nici ginerele lui Piedone nu este strain de sistemul de stat. Șerban Andrei este consilier local al Sectorului 5, unde Piedone este edil. De altfel și ANI a specificat la începutul acestui an faptul că Piedone s-ar afla în conflict de interese din cauza ginerelui. Iar lista este mult mai lungă.
Uite candidatura, nu e candidatura
O altă controversă legată de Piedone este aceea că ar fi dat mai mulți bani bisericilor decât toți ceilalți primari de sector la un loc. În acest sens, informațiile din spațiul public arătau că până și preoții știau de acest lucru și apelau cu încredere la el.
Ultima, dar nu cea din urmă controversă este legată de candidatura lui la primărie. Acesta a declarat la sfârșitul lui 2023, faptul că nu va candida la Primăria Capitalei. Dar ca orice politician care se repectă nu s-a ținut de cuvânt.