Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, face o comparație între cazurile Șoșoacă și Georgescu

Sursa foto: arhiva EVZ

Un fost judecător CCR, Petre Lăzăroiu, a dat detalii despre posibilitatea anulării primului tur al alegerilor. „Curtea nu judecă în abstract, trebuie să aibă pe masă nişte documente precise, clare şi fără echivoc că au existat factori care au contribuit la schimbarea clasamentului”, a spus Lăzăroiu.

Lăzăroiu: Trebuie aduse nişte argumente concrete, probe

Petre Lăzăroiu, fostul judecător al Curţii Constituţionale a României, spune că CCR, care joi  trebuie să judece două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, ar putea lua o asemenea decizie, dar pentru asta ar trebui să aibă nişte documente precise, clare şi fără echivoc că au existat factori care au contribuit la schimbarea clasamentului.

«Curtea nu judecă în abstract. Pentru ca CCR să decidă suspendarea sau anularea alegerilor trebuie să aibă pe masă nişte documente precise, clare şi fără echivoc că într-adevăr s-a produs o modificare substanţială datorită unor factori externi sau interni care au contribuit la schimbarea clasamentului pentru că atunci oricine poate veni post-factum să spună „domnule, eu am fost plătit să spun asta, dar am spus altceva.

Am crezut că e vorba de asta, dar am ajuns să cred, să văd, că e vorba de altceva”. Deci nu, nu chestiuni de ordin general, ci trebuie aduse nişte argumente concrete, probe», a afirmat Petre Lăzăroiu la Digi24.

Petre Lăzăroiu, critici pentru decizia CCR de a o elimina pe Șoșoacă

Atunci când a fost întrebat în legătură cu decizia CCR în cazul Dianei Şoşoacă, care a fost descalificată pentru opiniile controversate, şi dacă situaţia poate fi comparată cu cea a lui Călin Georgescu, Petre Lăzăroiu a spus că în luarea acelei hotărâri Curtea a analizat in extenso, profilul Dianei Şoşoacă, şi nu numai dacă îndeplinea sau nu condiţiile.

„A fost o decizie nefericită, eu am spus-o încă de atunci şi o spun în continuare că nu asta era decizia.

Şi acum se văd consecinţele, că noi culegem consecinţele acestei decizii. Am eliminat un candidat pentru că ni s-a părut nouă că nu este demn să fie preşedinte al României.

Dar nu ăsta era rolul Curţii. Rolul Curţii era să vadă dacă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat sunt îndeplinite de candidatul Şoşoacă.

Îmi pare rău să o spun, eu n-am nicio susţinere pentru acest candidat, dar una-i una, alta-i alta, democraţia nu înseamnă asta. Democraţia înseamnă să îndreptăm neregulile”, a afirmat fost judecător CCR.

Cazul Călin Georgescu, diferit de cel al Dianei Șoșoacă

Fostul judecător CCR afirmă că nu ştie dacă în acest caz pot fi reiterate aceleaşi concluzii cu privire la candidatul independent Călin Georgescu.

Sursa foto. EVZ

„Pe mine mă interesează faptele, implicaţiile infracţionale. Judecătorii Curţii trebuie să răspundă la nişte întrebări cu dovezi punctuale, nu cu presupuneri sau cu dorinţele noastre de a fi sau a nu fi”, a mai afirmat Petre Lăzăroiu.

Joi se vor judeca cele două cereri de anulare ale primului tur de scrutin

Sebastian Popescu, candidatul Partidului Noua Românie, și Cristian Terheș, candidatul Partidului Naţional Conservator Român, au depus la Curtea Constituţională solicitări de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Dacă nu se depuneau contestații, Curtea Constituţională urma să valideze, cel târziu până vineri, rezultatul primului tur al alegerilor pentru preşedintele României.

Apoi trebuia  să anunţe numele primilor doi candidaţi, care se vor confrunta în turul al doilea şi să publice rezultatul în mass-media şi în Monitorul Oficial.

Potrivit art. 52, alin. 1 din Legea 370 referitoare la alegerea Preşedintelui României, Curtea Constituţională anulează alegerile „în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin”.

În această situaţie, forul decizional va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.