În această dimineaţă, procuroii DIICOT au făcut peste 30 de perchiziţii în Giurgiu şi Ilfov, la unul dintre cele mai periculoase clanuri de interlopi.
Aceşti interlopi din clanul Butoane sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de camătă, șantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune, spălare de bani, proxenetism, organizarea ilegală a jocurilor de noroc, trafic de minori.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012, pe raza municipiului Giurgiu s-a constituit un grup infracţional organizat condus de către patru suspecţi,tatăl şi cei trei fii ai săi, care prin folosirea de persoane interpuse au săvârşit mai multe infracțiuni de camătă, șantaj și proxenetism. Sumele de bani astfel obținute erau introduse în circuitul licit, prin achiziționarea de terenuri, imobile sau autoturisme de lux, pe numele membrilor grupării sau a interpușilor”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit procurorilor, interlopii căutau oameni care erau respinşi de bănci şi îi determinau, prin interpuşi, să împrumute sume mari de bani de la ei.
„După restituirea sumelor de bani împrumutate și a dobânzilor, care ajungeau în final la liderii grupului, interpușii solicitau alte sume de bani, motivând că nu li se vor restui autoturismele și imobilele, întrucât ei sunt proprietari de drept. În acest sens, persoanele vătămate fiind în imposibilitate de achitare a noilor sume de bani, pierdeau bunurile lăsate gaj, ori erau nevoite să le cumpere din nou la un preț apropiat de cel al pieței. În vederea recuperării sumelor de bani membrii grupului procedau la șantajarea victimelor, prin adresarea de ameninţări cu acte de violență, în unele cazuri aceştia procedând chiar la exercitarea de agresiuni fizice asupra persoanelor vătămate”, mai notează procurorii.
Mai mult decât atât, potrivit anchetatorilor, clanul era implicat şi în proxenetism . "Suspecţii au coordonat o rețea infracțională care își desfășura activitatea pe teritoriul Europei, beneficiind și de sume de bani provenite din taxe de protecție ale activităților infracționale pe care persoane din județul Giurgiu le desfășurau în Anglia, Germania și Italia”, potrivit DIICOT.
Clanul era implicat activ şi în organizarea de jocuri de noroc ilegale în municipiul Giurgiu, spun procurorii.
„Cu ocazia organizării jocului de poker, suspecţii foloseau cărți de joc marcate, nedectabile vizual, iar apoi în timpul jocului, cu ajutorul telefonului mobil se scanau cărțile joc, folosind un program de analizare rapidă, care comunica utilizatorului cărțile care se vor distribui, apoi persoana care va câștiga jocul. De asemenea, pentru a influența rezultatele jocurilor de barbut, membrii grupului foloseau zaruri care erau acționate cu ajutorul unei centuri magnetice deținute de către o persoană care participă la jocul organizat”, spun anchetatorii.