Pensiile speciale ar putea fi limitate la 65% din veniturile salariale pe ultimul an. Explicațiile ministrului Budăi

Sursa: Dreamstime.com

Pensiile nu vor mai putea depăși valoarea mediei salariilor ultimelor 12 luni și vor trebui să se bazeze pe contributivitate și să fie acordate în urma unui stagiu minim de cotizare. Sunt soluțiile pe care prezentat consultanții contractați de Ministerul Muncii și Protecției Sociale de la Banca Mondială pentru a ajuta la implementarea jalonului PNRR cu privire la pensii. Documentul a fost comentat de ministrul Marius Budăi, la Parlament.

Marius Budăi a prezentat soluțiile pe care i le-au propus consultanții contractați de Ministerul Muncii, de la Banca Mondială, pentru îndeplinirea jalonului PNRR cu privire la pensii. El a precizat că documentul a fost transmis și premierului Nicolae Ciucă, la guvern, pentru a lua o decizie. Ministrul Muncii a menționat că propunerile pe care i le-au oferit consultanții Băncii Mondiale vor fi adoptate în contextul necesității atingerii jalonului PNRR.

„Avem un contract în derulare cu Banca Mondială, pentru a îndeplini cerinţele din PNRR. (..) Astăzi, de dimineaţă, am primit aşa cum scrie în contractul de asistenţă cu Banca Mondială un raport care conţine măsuri pe care ar trebui să le prevadă următorul proiect de act normativ, astfel încât să implementăm PNRR, un PNRR care a fost scris de Raluca Turcan, dacă vorbim de Muncă şi asumat de Florin Cîţu, în calitate de premier, de ministrul Fondurilor Europene de la acea vreme, Cristian Ghinea. Avem recomandări de la Banca Mondială, astfel încât să putem respecta jalonul, măsuri care să vină îndeplinirea celor cinci cerinţe din jalonul pentru pensiile aşa zis speciale”, a spus ministrul.

Budăi a precizat că recomandările primite de la consultanți sunt menite să ajute ministerul să atingă jaloanele asumate. El a făcut referire și la pensiile speciale, spunând că din expresiei „pensii speciale”, Comisia Europeană a interpretat că şi pensiile militare trebuie să fie introduse în acest jalon.

„Din cauza acelei interpretări a unui termen inexistent juridic s-a spus foarte clar că şi pensiile militare intră acolo, aşa este interpretarea Comisiei Europene. Noi am spus că pensiile militare, în concepţia noastră, nu sunt pensii speciale. Avem foarte mulţi rezervişti din Romania care s-au încadrat, din păcate, în acele măsuri de sprijin pe care le-am avut în decursul acestui an”, a explicat Marius Budăi.

Marius Budăi așteaptă convocarea premierului

Potrivit recomandărilor ce i-au fost înaintate, pensia nu va fi mai mare decât salariul și, mai mult, nu va putea depăși 65% din media ultimelor 12 salarii dinainte de ieșirea la pensie.

„Se referă jalonul la trecerea pensiilor, să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim realizat în specialitatea respectivă şi să nu mai fie nicio pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului. Toate aceste propuneri, pentru a îndeplini jalonul, se regăsesc în materialul primit de la Banca Mondială, material care a fost înaintat şi către cabinetul prim-ministrului, aşa cum este normal”, a spus Marius Budăi.

Ministrul Muncii a precizat că toate aceste recomandările trebuie reglementate printr-o lege. Marius Budăi a mai menționat că așteaptă convocarea premierului, pentru discuţia pe acest subiect, împreună cu miniştrii de resort. Aceștia vor trebui să-și prezinte propriile puncte de vedere și să decidă pașii care trebuie urmați.