Președintele Klaus Iohannis a intrat într-o sarabandă a schimbărilor, în zona unui serviciu de informații, dând un semnal foarte clar că nu are de gând să lase lucrurile la voia întâmplării în această zonă extrem de sensibilă. Evenimentul zilei a publicat, ieri, în premieră, informația că vor fi mișcări importante în SRI, lucru care s-a și confirmat în doar câteva ore și care schimbă complet jocul informativ din România. În ultima perioadă, personaje importante, considerate adevărate instituții în zona de intelligence, au fost trecute în rezervă. Cel mai important nume a fost cel al generalului SRI Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI și chiar director interimar al acestui serviciu de informații.
Promovat de fostul președinte Traian Băsescu din gradul de maior până la cel de general cu două stele, Florian Coldea a fost considerat unul din artizanii „terorii” declanșată de Binomul DNA-SRI, autorul transformării unei colaborări punctuale, instituționale, într-o mașinărie de translatare a notelor informative și interceptărilor realizate pe mandat de siguranță națională în rechizitorii.
Numele acestuia a fost definitiv compromis odată cu dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, cel care a povestit cum a decurs relația cu generalul Florian Coldea, punctul culminant fiind vacanța pe care au făcut-o cei doi, împreună cu familiile, în insulele Seychelles. Totodată, dezvăluirile pe care le-am făcut în legătură cu prezența acestuia în 2009, noaptea celui de-al doilea tur de scrutin prezidențial, în casa lui Gabriel Oprea, au dus la declanșarea unei anchete parlamentare. În urma acestui scandal, generalul SRI Florian Coldea a fost trecut în rezervă.
Trecut în rezervă, după 12 ani în fruntea STS
O altă bombă a venit zilele trecute, odată cu trecerea în rezervă a directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale, generalul cu patru stele Marcel Opriș, care conducea această structură din 2005, dar în aceeași zi șeful statului a semnat și decretul care prevede trecerea în rezervă a general-maior Ioan Balaure, tot din STS.
În cursul zilei de sâmbătă s-a aflat că o altă trecere în rezervă s-a produs în zona de comandă a SRI, celebra Anaconda, generalul Elena Istode, coordonatoarea Direcției de Securitate Economică, dar care a răspuns și de serviciul de ofițeri acoperiți din SRI.
SIE este neatins
Singurul serviciu de informații care pare neatins, până în prezent, este Serviciul de Informații Externe (SIE), unde mandatul de director interimar al generalului cu patru stele Silviu Predoiu (unul din ofurile lui Florian Coldea) mai are puțin și împlinește un an. De fapt, este al patrulea mandat de director interimar pe care generalul SIE Silviu Predoiu îl are din 2005 încoace. În condițiile în care Silviu Predoiu împlinește, în august 2017, vârsta maximă de activitate (59 de ani), în cazul cadrelor militare din MApN și MI, situația eșalonului de comandă din cadrul SIE a fost în permanență în atenția președintelui Klaus Iohannis.
În cazul Servciului de Pază și Protecție (SPP), generalul cu trei stele Lucian Pahonțu a trecut cu brio de la Traian Băsescu la Klaus Iohannis, făcând parte din garda pretoriană care-l înconjoară pe șeful statului, încă din anul2005. În 2016 un general important din SPP, general-locotenentul Alexandru Burian a fost trecut în rezervă.
Epoca Coldea s-a terminat
Mandatul directorului SRI Eduard Hellvig se anunță a fi unul extrem de spectaculos. Zece generali SRI au fost trecuți în rezervă. La un an de la cele mai importante schimbări din istoria celui mai important serviciu de informații, ieri au fost publicate în Monitorul Oficial o serie de noi decrete de treceri în rezervă ale unor ofițeri superiori. Am putea spune că ultimele urme ale epocii marcată de generalul cu trei stele Florian Coldea sunt pe cale să fie șterse din istoria SRI.
● În urmă cu un an, Președintele Klaus Iohannis a numit doi noi adjuncți la SRI: pe colonelul Bizadea Romeo Cristian și pe generalul de brigadă Adrian Ciocârlan.
● În aceeași zi, 27 iulie 2016, l-a trecut în rezervă pe generalul Ion Grosu, care a ocupat funcția de adjunct al directorului SRI. Controversatul general SRI Dumitru Dumbravă, cel care a afirmat că Justiția este „câmp tactic” pentru SRI, a fost și el schimbat de la conducerea Direcției Juridice, compartimentul des pre care se spunea că ține legătura cu judecătorii și procurorii din sistem.
● În 2016, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, au mai fost trecuți în rezervă patru ofițeri superiori, înaintați în grad la generali cu o stea din SRI: Ciobanu Florea, Mangrea Vicențiu, Adrian Popescu și Puiu Gheorghe.
Lista celor 10 generali trecuți în rezervă, prin Decret prezidențial
Serviciul Român de Informații a transmis că Directorul Eduard Hellvig a inaintat președintelui României propunerea de trecere în rezervă pentru 10 generali din cadrul SRI. ,„Cu această ocazie domnul Director le-a mulțumit pentru întreaga carieră și pentru modul în care au înțeles să își facă datoria față de țară și cetățeni”, a precizat Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al instituției.
Lista completă a ofițerilor de rang înalt trecuți în rezervă, prin Decret prezidențial:
❍ General de brigadă – cu o stea Zărnescu Daniel
❍ General de brigadă – cu o stea, Ceaușu Gheorghe
❍ General de brigadă – cu o stea, Cozma Sorin-Gabriel
❍ General de brigadă – cu o stea, Istode Elena
❍ General de brigadă – cu o stea, Stan Viorel-Adrian
❍ General de brigadă – cu o stea, Morgoș Marioara
❍ General de brigadă – cu o stea, Babiuc Vasilică
❍ General de brigadă – cu o stea, Văleanu Cornel
❍ General de brigadă – cu o stea, Posaștiuc Emilia-Cristina
❍ General de brigadă – cu o stea, Stoica Constantin-Marius