În timpul procesului, care a scandalizat întreaga ţară s-a precizat faptul că amândouă fete erau îndrăgostite de tatăl lor, cu care întreţineau relaţii sexuale de două ori pe săptămână
Un bărbat de 52 de ani, ieşit din puşcărie de câteva zile, şi-a omorât fica şi apoi pe proprietarul unui garaj (Tenzo în localitatea Gisors din Normandia) unde fata sa era găzduită. El fusese condamnat la închisoare pentru o relaţie incestuoasă cu fata sa , cu care avea şi un băiat în vârstă de 13 ani. Procesul a avut un ecou deosebit în Franţa pentru că familia în care s-a petrecut incestul este una înstărită, având venituri peste medie şi locuind pe o proprietate de peste 5000 mp. În cursul procesului toată familia, compusă dintr-o mamă şi două fete, a sărit în apărarea inculpatului, fata cea mică şi mama lor susţinând că relaţia a fost consimţită. În timpul procesului, care a scandalizat întreaga ţară s-a precizat faptul că amândouă fete erau îndrăgostite de tatăl lor, cu care întreţineau relaţii sexuale de două ori pe săptămână. De altfel mama a fost şi ea condamnată pentru complicitate. Tatăl-asasin a comis cele două crime chiar în faţa copilului de 13 ani, pe care îl are cu fiica sa şi care îi este şi nepot. Apoi s-a împuşcat şi el , aflându-se în prezent în stare critică la un spital din nordul Franţei.