Liviu Dragnea a crezut că el e partidul, că el e mai puternic decât Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta la un loc și nimic nu-l va clinti. Percepție și calcul politic greșit. PSD e prea puternic ca să eșueze din cauza unui lider, indiferent cine este el.
Să ne amintim că Ion Iliescu, tătucul partidului, a pierdut șefia într-o perioadă în care părea mai vioi ca oricând și în plină putere. A rămas, însă, eminența cenușie la care apelau liderii partidului sau simpli membri, atunci când în PSD apărea o situație de criză. Indicațiile lui au cam fost respectate. Nu cred că a stat deoparte nici acum, când partidul pe care l-a fondat fierbea sub capacul ținut de Dragnea. Tătucul a apărut, dintr-odată din spuma marii vânzoleli.
Marți seară, o știre aprindea redacțiile: Ion Iliescu, la Spitalul Elias, cu un puseu de tensiune. Toate televiziunile și o mare parte din site-urile de presă au dat știrea. Evenimentul zilei a încercat, însă, să o verifice. De la spital, mai multe surse ne-au spus că fostul președinte nu a fost acolo, nu a fost văzut nici pe secția Cardiologie, nici la Urgențe. Surse din partid știau ce au auzit la televizor, iar alte persoane din apropierea lui Ion Iliescu au dezmințit vizita la Elias a acestuia.
Atunci, de ce această informație, aruncată la ceas de seară și care ne spunea că Iliescu e demult acasă, fără probleme? Fake news? Cel mai probabil. Cred că cineva a vrut doar să se știe că Ion Iliescu mai e capabil să dea un semnal partidului, că există și că așteaptă telefoane. Coincidență! Dimineață a apărut Scrisoarea anti-Dragnea. Datată 19 septembrie, dar despre al cărei conținut se tot vorbise încă din 13 septembrie.
Cine sunt politicienii care au recunoscut existența unei scrisori în care este exprimată nemulțumirea mai multor lideri din PSD? Doi, mai curajoși: Mihai Tudose, fostul premier, și Dan Tudorache, primarul sectorului 1, fiul unui bun prieten de-al lui Ion Iliescu. Deci, ”Nea Nelu” o fi avut un puseu de tensiune, dar nu dintr-acela reglat de medic. Mai degrabă i s-a urcat sângele la cap că îi distruge Dragnea partidul, după ce a mângăiat mâna ghipsată a DNA și a îmbrățișat umărul maiorului SRI. Lupta continuă. Cu un CEx, vineri, și o vizită la judecători, pe 8 octombrie.