Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie(ANM), a anunțat că vremea va fi schimbătoare în continuare și că temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.
Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie(ANM), a anunțat că astăzi prognoza meteo fost cu patru anotimpuri și că vremea va fi foarte schimbătoarele și în zilele următoare. Din cauza vremii au avut loc şi alunecări de teren. Mai mult, au înflorit plantele în mai multe zone din țară.
Meteorologul a declarat că vremea va fi haotică în continuare și că valorile termice vor fi mult mai ridicate decât normalul acestei perioade. „Într-adevăr, vorbim și în continuare de o vreme mai caldă decât în mod obișnuit. Mâine în special în jumătatea de sud-est a țării, acolo unde temperaturile, de pildă, în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, la nivelul maximelor, vor caracteriza în continuare o vreme călduroasă 17-18 grade. Sâmbătă contăm, de asemenea, pe valori în jurul a 13 grade în Dobrogea. Duminică vorbim, la scara întregii țări, de valori între 6 până la 14 grade.
Săptămâna viitoare va debuta cu o vreme mai caldă în partea de vest, 12-14 grade de la mijlocul săptămânii viitoare ne vom apropia posibil de normele termice ale perioadei din calendar, cu valori cuprinse în general între 2 până la 5 grade în zonele din sudul, sud-estu-estul țării, 5-8 în vest, nord-vest și centru.
Minimele rămân apropiate pe parcursul nopții în special în a 2-a parte a săptămânii viitoare de la valori de -5 până la cel mult 0,-1 grad în majoritatea zonelor.”, a spus meteorologul.
Temperaturi record în ianuarie
Directorul ANM a declarat că ieri a fost temperatura record de 22.5 grade Celsius la Turnu Măgurele. Acesta a mai spus ca valorile termice continuă să crească.
„Vorbim, într-adevăr, de o lună ianuarie record până la acest moment. După cum știm, ieri am înregistrat cea mai ridicată valoare 22.5 grade Celsius la Turnu Măgurele. Menționăm că ieri am înregistrat la 82 de stații meteorologice, recorduri maxime zilnice pentru o zi de 19 ianuarie de când se fac măsurători meteorologice, dintre care 35 sunt considerate recorduri lunare.
Iar în această dimineață 91 de stații meteorologice au înregistrat cele mai ridicate temperaturi minime zilnice pentru o zi de 20 ianuarie dintre care la 25 de stații sunt consemnate ca fiind recorduri lunare.
Deja înregistrăm cea mai mare abatere termică pozitivă pentru perioada 1-18 ianuarie 6,4 grade celsius. În continuare, până la sfârșitul lunii sau cel puțin, așa cum menționam, până în jurul datei de 24 ianuarie pentru jumătatea de est a țării, valori de temperaturi mai ridicate.
În condițiile în care, din 25 ianuarie ne apropiem de normalul termic al perioadei din calendar, este posibil să consemnăm o lună ianuarie 2023 în top, cele mai călduroase", a spus Elena Mateescu, directorul ANM la A3.