,,Trădarea, ascultaţi ce vă spun, râde de noi de la fereastră, trădarea umblă descălţată prin casa noastră, trădarea şi-a atârnat bocancii de umăr ca să nu scârţâie duşumelele în casa prădată de tâlhari…” – zice unul dintre eroii „Armatei de cavalerie” a lui Isaac Babel.
Mi se pare o zicere atât de frumoasă, atât de plastică, atât de sensibil efilată în metaforă, încât ai impresia că starea poetică a lui Babel se cuibăreşte până şi-n adâncul oribil al rănilor unui război atroce. O stare poetică a unei realităţi istorice vitrege, care, până la urmă, l-a adus şi pe el în postura unui erou tragic.
În tinereţe, imediat după revoluţia din Octombrie, Maxim Gorki îl sfătuise că, dacă voia să fie scriitor, trebuia să coboare în realitate, să depună şi alte osteneli, care să-l ajute „să cunoască temeinic viaţa”. Aşa încât, după ce încearcă o sumă de meserii, ajunge şi ostaş al Armatei I de cavalerie a lui S.M. Budionnîi, în războiul împotriva Poloniei (1919-1921). Experienţa aceasta s-a metamorfozat în fabulosul volum „Armata de cavalerie”, apărut în 1926 – secvenţe de un epic zguduitor, de fapt, mesaje de rezistenţă ascunse după false stupori poetice şi însoţite de o mărturisire situată la limita ironiei: „Am inventat un nou gen literar: acela al tăcerii depline”. (NOTĂ: Ea are acelaşi mesaj ca şi faimosul catren al lui Osip Mandelştam (ce deschide ca motto „Dosarul Stalin. Genialissimul generalissim”, de Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu) şi care suna aşa: „Vieţuim, dar sub noi ţara tace mormânt, / Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt. / Iar, când vorbele par să senchege puţin, / Pomenesc de plăieşul urcat în Kremlin”).
În 1939, Isaac Babel devine şi el victima terorii staliniste, printr-un denunţ (focar nestins al trădării, căci e foarte la modă şi azi!). Este acuzat de Nikolai Ejov, şeful NKVD, de spionaj, închis la Lubianka, apoi, torturat şi împuşcat, în 1940, în închisoarea Butîrka. Avea doar 46 de ani. Soția lui, Antonina Pirojkova, nu a știut nimic de soarta soțului ei, timp de 15 ani. Trădarea normalităţii – iată pericolul patologic ce ameninţă istoria. Şi astăzi, încă…