Partidul Şor, scos în afara legii cu o lună în urmă, a fost ajutat „să reînvie” de două partide neînsemnate pe eşichierul politic din Republica Moldova. Unul din ele este un promotor al invaziei ruse în Ucraina, iar altul nu a avut nicio prezenţă publică până acum.
„Două partide obscure – unul care promovează agresiunea Rusiei față de Ucraina și altul care nu-și promovează nici propria activitate – s-au unit pentru a crea Blocul Politic „Șansă, Obligații, Realizări – Ș.O.R” la doar o săptămână de la declararea neconstituționalității Partidului Politic „Șor”. Coordonatorul politic al blocului este chiar Ilan Șor, cel care a fost președinte al partidului „Șor” până la dizolvarea formațiunii politice, ex-deputat condamnat la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și spălarea banilor în dosarul „Frauda bancară”, scrie săptămânalul de investigaţii „Ziarul de gardă” de la Chişinău.
La 19 iunie 2023, Curtea Constituțională (CC) declară partidul „Șor” neconstituțional și decide dizolvarea lui. O săptămână mai târziu, Ilan Șor publică pe pagina sa de Facebook un video și, ulterior, o declarație-acord privind constituirea Blocului Politic „Șansă, Obligații, Realizări – Ș.O.R”. Potrivit declarației-acord, două partide politice au aderat la Blocul Politic „Ș.O.R”. Este vorba despre Partidul Politic Moldovenesc „Ai noștri” și Partidul Politic „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” (FASM).
Partidul care susţine deschis agresiunea rusă în Ucraina
Conform informațiilor publicate pe site-ul Agenției Servicii Publice (ASP), Partidul Politic Moldovenesc „Ai noștri” a fost înregistrat la 16 august 2021, cu numărul de ordine 69. Președintele partidului este Mihail Ahremțev, membru al organizației ЗАРЯ – «За русский язык» („Pentru limba rusă”, n. r.), fost membru al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, pe listele căruia a candidat la alegerile parlamentare din 2014, cu numărul 73. Ahremțev declara că în acea perioadă activa în calitate de reporter în cadrul Societății cu Răspundere Limitată „EXCLUSIV MEDIA”, a cărei directoare este Ludmila Furculiță, soția deputatului socialist, Corneliu Furculiță. De asemenea, în 2020, liderul partidului „Ai noștri” a depus o cerere de chemare în judecată privind constatarea conflictului de interese și retragerea cetăţeniei Republicii Moldova dnei Maia Sandu. În raportul privind gestiunea financiară depus la Comisia Electorală Centrală pentru anul 2022, partidul menționează doar o filială, neavând sedii proprii.
La trei luni de la înregistrare, partidul „Ai noștri” s-a înscris în cursa electorală pentru alegerile din 21 noiembrie 2021. Jurnalista Daria Fiodorova a fost desemnată candidată pentru funcția de primar al municipiului Bălți.
Prin articolele publicate, autorii de la cenzura.md justifică războiul pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei. De asemenea, din momentul creării Blocului „Ș.O.R”, portalul a intensificat activitatea de promovare a discursurilor lui Ilan Șor publicate pe rețelele de socializare, prin care acesta lansează narațiuni anti-guvernare, propagând ideea că R. Moldova este supusă unui regim dictatorial. În același timp, prin discursurile lui, Șor realizează și o propagandă anti-occidentală, distribuind falsuri privind valorile europene, dar și privind presupusa influență a Uniunii Europene în luarea deciziilor cu privire la politica externă a R. Moldova.
Rețelele de socializare ale președintelui formațiunii politice, Mihail Ahremțev, de asemenea, abundă în texte manipulatoare, propagandistice, care promovează războiul dus de Rusia în Ucraina. Ahremțev distribuie discursuri ale liderului rus, Vladimir Putin, mesaje de instigare la ură față de toți cei care critică acțiunile Federației Ruse și texte prin care glorifică Rusia.
Partidul unui prestator de servicii funerare
Potrivit informațiilor disponibile pe pagina ASP, Partidul Politic „Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei” a fost înregistrat cu numărul 71 la 22 martie 2022, avându-l președinte pe Alexandru Beschieru. În raportul privind gestiunea financiară în anul 2022, publicat de Comisia Electorală Centrală în martie 2023, FASM declară că deține un sediu propriu și are cinci filiale.
În spațiul informațional nu sunt făcute publice alte detalii despre partidul „Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei” decât cele disponibile pe pagina web a ASP, pe pagina web a Comisiei Electorale Centrale și pe pagina de Facebook a lui Ilan Șor, unde acesta anunță aderarea formațiunii FASM la Blocul Politic „Ș.O.R”. Partidul nu are pagină web sau pagină de Facebook, unde și-ar putea promova activitatea sau unde ar indica date de contact.
Singurele informații disponibile în spațiul public despre un oarecare Alexandru Beschieru, nume pe care îl are și președintele partidului „Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei”, derivă din declarația de avere publicată de Comisia Electorală Centrală ca urmare a înregistrării lui Beschieru la alegerile parlamentare din 2021 pe lista partidului „Șor”.
Potrivit declarației de avere din 2021, Alexandru Beschieru deține acțiuni în proporție de 100% în cadrul Societății cu Răspundere Limitată (SRL) „Zeus Tur” și în cadrul SRL „Memoriem”, firmă care prestează „servicii funerare complete, repatrierea persoanelor decedate din Europa și Rusia”.
Fostul deputat Ilan Şor a declarat la lansarea noului său proect politic că sunt gata să i se alăture încî 10 formaţiuni politice. Partidul Renaştere , fondat cu aproape 15 ani în urmă de către un fost fruntaş comunist, care până nu demult nu a avut nicio activitate, dar la care în ultimele luni au aderat câţiva deputaţi socialişti, se declară gata de a adera la Blocul „Ş.O.R”.