AUR a a anunţat, luni, că depus în Parlament o solicitare pentru formarea unei comisii speciale de anchetă asupra vânzării Termocentrala Mintia. Mai exact, AUR cere în mod oficial explicații pentru decizia scandaloasă a Executivului prin care a aprobat vânzarea Termocentralei Mintia", arată partidul în comunicat.
AUR a depus în Parlament o solicitare pentru formarea unei comisii speciale de anchetă asupra vânzării Termocentrala Mintia
„Parlamentarii AUR işi îndeplinesc încă o dată misiunea pe care şi-au asumat-o faţă de alegători. Alianţa pentru Unirea Românilor cere în mod oficial explicaţii pentru decizia scandaloasă a Executivului prin care a aprobat vânzarea Termocentralei Mintia”, arată comunicatul de presă al partidului.
AUR mai susţine că, în cazul în care este vorba despre o afacere onestă în beneficiul României, partidele Puterii au tot interesul să semneze pentru constituirea Comisiei şi să ajute la aflarea adevărului.
AUR solicită formarea unei comisii speciale de anchetă asupra vânzării Termocentralei Mintia
„În legătură cu obiectul de activitate al comisiei de anchetă, arătăm că, în fapt, în data de 26 august 2022, în cadrul procedurii de lichidare judiciară a Complexului Energetic Hunedoara SA, societate comercială al cărui principal este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Energiei, Termocentrala Mintia a fost adjudecată de singura societate ofertantă, Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, pentru suma de 91.236.832 euro - preţul de vânzare stabilit”, se arată în comunicatul partidului.
Neregulile în legătură cu legalitatea şi oportunitatea acestei vânzări
În comunicatul AUR se mai semnalează: „Un aspect îngrijorător care ridică serioase semne de întrebare în legătură cu legalitatea şi oportunitatea acestei vânzări este relevat de diferenţa majoră a valorii reale a acestei unităţi şi preţul de vânzare, dat fiind faptul că Termocentrala Mintia a făcut obiectul unui proces de retehnologizare ale cărui costuri s-au ridicat la peste 150.000.000 de euro (informaţie îndeobşte cunoscută), suma de pornire a licitaţiei fiind infimă chiar şi prin raportare la costurile de investiţie”, precizează iniţiatorii solicitării depuse la Parlament, în expunerea de motive.
Lista de semnături este la dispoziţia deputaţilor şi senatorilor care doresc să clarifice suspiciunile care planează asupra acestei tranzacţii, mai indică sursa menţionată, se mai aratî în comunicat.
Ce proprietăţi deţine centrala din Mintia
Reamintim că administratorul judiciar al societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A a anunțat că centrala termoelectrică Mintia, deținută de Complexului Energetic Hunedoara, a fost cumpărată cu 91 milioane de euro de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding.
Achiziția s-a realizat în cadrul unei licitaţiei publice, a anunţat administratorul judiciar al societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A.
Termocentrala Mintia este compusă din terenuri pe o suprafaţă de 3.297.807 mp, construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.