De când cu scandalul Ponta- ofiţer acoperit, nimic altceva nu se mai vede pe scena politică. Dar modul în care parlamentarii au gestionat luni, cazurile Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu şi Valerian Vreme, ne arată cum va arăta justiţia dacă Victor Ponta va deveni preşedinte.
Pe scurt, vă reamintesc că nefiind protejat de vreun partid, autosuspendat din PMP, deputatul independent Valerian Vreme a rămas fără imunitate parlamentară. Plenul Camerei Deputaţilor a decis să voteze în favoarea ridicării imunităţii parlamentare a lui Vreme, acuzat de abuz în serviciu în dosarul Microsoft. Cei care au votat împotrivă, deloc puţini la număr au fost cel mai probabil social-democraţii, alături de PC şi PLR, deşi sunt convinsă că au încercat să-l protejeze şi câţiva liberali şi PDL-işti mai miloşi.
În schimb, în cazurile Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, demnitari acuzaţi de fapte mult mai grave în dosarul Microsoft, Comisia Juridică a Senatului a decis amânarea deciziei referitoare la cererea procurorilor DNA privind începerea urmăririi penale, argumentând că… documentele primite de la ministerul Justiţiei nu erau numerotate. Următoarea şedinţă va avea loc pe 27 octombrie, la sugestia PSD, care a respins varianta 15 octombrie.
Cam aşa cred că o să se poarte PSD dacă Ponta devine preşedinte. Social-democraţii din dosare vor fi protejaţi fără probleme de Parlamentul pe care îl controlează şi nimeni de la Cotroceni nu se va opune.Mai mult, poate chiar îi va încuraja să treacă legea amnistierii şi graţierii, pe care şi aşa aceeaşi PSD-işti refuză să o respingă în Parlament şi o păstrează prin sertare, pentru momentul în care vor avea şi Palatul Cotroceni.