Parlamentul declanșează două anchete importante. PSD și PNL, în spatele deciziei

Parlament Sursa foto: facebook / Parlamentul României

Parlamentul înfiinţează două comisii de anchetă, una pentru verificarea cheltuielilor efectuate de şi pentru Administraţia Prezidenţială în perioada 2014-2024, cerută de PSD, şi alta pentru anchetarea cazului Nordis, la propunerea PNL, votul urmând să aibă loc mâine, în plenul reunit, de la ora 10.00.

Birourile reunite ale celor două Camere ale parlamentului au avut, astăzi, pe ordinea de zi, Proiectul de Hotărâre a Parlamentului României privind înfiinţarea unei Comisii parlamentare comune de anchetă pentru verificarea cheltuielilor efectuate de şi pentru Administraţia Prezidenţială în perioada 2014-2024, iniţiat de Grupurile parlamentare PSD.

Comisie pentru investigarea mafiei imobiliare

Al doilea proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei conducerii Parlamentului este Proiectul de Hotărâre a Parlamentului României pentru constituirea unei Comisii parlamentare comune de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru investigarea mafiei imobiliare, pornind de la cazul Nordis, iniţiat de Grupurile parlamentare PNL.

Sursa foto: Nordis

Birourile reunite au aprobat cele două propuneri şi au stabilit că cele două proiecte de hotărâre vor fi supuse votului, în şedinţa plenului reunit de miercuri. Între timp, se va stabili componenţa acestor comisii de anchetă.

Mai mulţi lideri al PNL s-au întâlnit, marţi, cu reprezentanţi ai păgubiţilor în afacerea Nordis, iar la final preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că va cere Camerei Deputaţilor să se reunească Birourile Permanente Reunite pentru constituirea comisiei care să analizeze această situaţie, pe care a catalogat-o ”un caz de înşelătorie clasic”.

Administrația Prezidențială trebuie să pună la dispoziție toate datele

Săptămâna trecută, deputatul USR, Claudiu Năsui, a dat în judecată Administrația Prezidențială și a câștigat procesul prin care solicita desecretizarea cheltuielilor efectuate de către Klaus Iohannis.

Potrivit deciziei instanței, Administrația Prezidențială trebuie să pună la dispoziție toate datele în termen de 10 zile, după ce instanța a decis că Administrația Prezidențială trebuie să comunice toate informațiile solicitate de deputatul USR Claudiu Năsui, informații considerate de interes public, deoarece vorbim de banii poporului român care nu se scaldă în bunăstare.