Reclamele produse prin efort autohton - copywriteri plus actori - îşi depăşesc obiectivul iniţial: promovarea produselor sau serviciilor, fixarea atenţiei / interesului asupra lor.
În subsidiar, multe dintre ele reflectă lumea românească a începutului de mileniu, cu trăsăturile ei de forţă. Însă partea lor cea mai savuroasă mi se pare felul în care anumite replici ajung să fie folosite în magazin şi pe stradă. Meritul aparţine, evident, creatorilor de texte, care găsesc tonul potrivit şi dozajul optim de argou şi naturaleţe. Cât despre apetenţa publicului pentru expresiile din reclame, ea arată că românii nu şi-au pierdut umorul, chit că mulţi realizatori de divertisment TV par să creadă contrariul. şi scriu asta fiindcă majoritatea expresiilor preluate aparţin registrului comic.
Exemple? Duium. Am trecut în piaţă pe lângă un tânăr care se interesa de preţul morcovilor şi care, nemulţumit de preţ, a constatat teatral: „Scump, doamnă, scump.” Spre mirarea mea, vânzătoarea s-a dovedit o la fel de asiduă consumatoare de reclame şi a contraatacat: „Dincolo era mai ieftin?” Altădată, urmărind un meci la o terasă, mi-am surprins vecinul din dreapta implorându-şi echipa favorită cu nişte vorbe extrase tot dintr-o reclamă: „Ne mişcăm şi noi mai cu talent?” Iar lista poate continua. Când vă exasperează cineva, răbufniţi scurt: „Ce vrei, mă? Nişte ţărani.” Când admiraţi o cucerire tehnică de ultim moment, de pe buze vă decolează deja vestitul „laser, frate”. Când vedeţi pe cineva moşmondindu-se enervant, vă vine să spuneţi: „Mai încet, Fane, că te ia radarul”.
De la enunţurile generale şi insipide din reclamele deceniului trecut – „Perfect pentru familia mea” sau „Un pic mai bine pentru dumneavoastră” – , s-a ajuns la decupaje hazlii, care rămân în mintea privitorului tocmai datorită încărcăturii lor comice. Interesantă poveste. Până la urmă, iată că televiziunea reuşeşte uneori – atunci când nu-şi propune – să închege un anumit tip de educaţie. Dacă înainte şoferul irascibil înjura ca un birjar, acum are alternativa brevetată de colegii lui Dorel: „Ce, bă, nu-ţi mai ajunge strada?” Nu-i puţin lucru, ştiută fiind preţuirea multor conducători auto pentru bătacul de baseball şi levier.