Atacul terorist de la Charlie Hebdo din 7 ianuarie 2015, în care 12 oameni au fost uciși și alți 11 răniți, a făcut să treacă aproape neobservată apariția în aceeași zi a unui roman împotriva islamizării numit „Supunere”.
Autorul se numește Michel Houellebecq și în anii '90, când a debutat, a fost considerat copilul teribil al literaturii franceze. Anii au trecut însă și unii spun acum despre Houellebecq că ar fi cel mai mare scriitor francez în viață. A publicat cărți de poezie, romane și a primit prestigiosul Premiu Goncourt.
Înainte de a vă vorbi despre ciudatul subiect al romanului, trebuie spus că, în panica de după atentatele de la Charlie Hebdo, lui Houellebecq i s-au pus la dispoziție polițiști care să-l păzească 24 de ore din 24. Scriitorul și-a anulat, de altfel, turneul de promovare a cărții și a plecat într-o stațiune de munte de teamă că viața îi este în pericol. Și chiar avea motive.
Nu numai că pe coperta ultimului număr al Charlie Hebdo se afla caricatura sa, dar în 2002 fusese cercetat pentru instigare la ură rasială. Motivul? Numise Islamul „cea mai stupidă religie”.
Deși nu a fost condamnat, eticheta de islamofob a rămas. Oricum chiar ministrul de interne Manuel Valls a atras atenția islamiștilor asupra scriitorului în orele de după atac: „Franța nu este Michel Houellebecq, nu este intolerantă, plină de ură și frică”.
Până la urmă însă, ultima sa carte îl expunea cel mai mult pe scriitor furiei islamiștilor. Acțiunea romanului „Supunerea” este plasată într-un viitor foarte apropiat și vorbește despre transformarea totală a Franței după ce un musulman devine președintele țării. Deși evident e vorba de o ficțiune, în carte apar și politicieni cât se poate de reali, precum Marine Le Pen, Francois Hollande și Francois Bayrou.
Dar să ne întoarcem la intriga poveștii. Pentru a o împiedica pe Marine le Pen să preia puterea după ce Francois Hollande și-a încheiat cel de al doilea mandat (ceea ce nu s-a mai întâmplat în realitate, pentru că Hollande nu a mai avut curajul să candideze n.r.), Partidul Socialist și coaliția de dreapta aleg să-l sprijine în turul doi al alegerilor pe candidatul unui partid musulman, un personaj fictiv numit Mohammeed Ben-Abbes.
Acesta câștigă alegerile și aduce pacea în țară, islamizând-o. Sorbona e privatizată, se renunță la egalitatea între femei și bărbați, poligamia este încurajată. Toată acțiunea este văzută prin ochii unui profesor universitar de vârstă mijlocie, interesat mai degrabă de aventurile cu studentele decât de profesia sa sau de soarta țării.
Deși ultima iubită, o evreică, e nevoită să fugă din țară de teama valului de antisemitism, iar el însuși e pensionat pentru că nu e musulman, personajul principal al romanului caută să se adapteze situației. Renunță la gândul sinuciderii și face planuri să treacă la Islam ca să obțină o a doua șansă în viață.
Visează la o poziție importantă în societate și mai multe neveste alese special pentru el. Dincolo de recenzii și de vânzările record ale romanului, mulți dintre cei care au citit cartea s-au întrebat dacă e vorba numai de nimicnicia intelectualului zilelor noastre sau despre deriva întregii societăți franceze.
Răspunsul pare să-l fi dat chiar Houellebecq într-un interviu acordat cu numai câteva ore înainte de masacrul de la Charlie Hebdo: „Este un real dispreț în această țară pentru toate autoritățile. Poți simți că nu mai poate continua așa. Ceva trebuie săse schimbe. Nu știu ce, dar ceva trebuie să se întâmple.”