Momentul în care Dan Voiculescu şi-a depus candidatura pentru alegerile parlamentare, recunoscând că a fost şi Felix, este un paradox care ne arată cât de greşit am condamnat "poliţia politică" în România.
"Rasputin de România" este doar exemplul cel mai cunoscut şi vizibil al unui fenomen consumat din 1990: ascensiunea fulminantă a călăilor şi lacheilor regimului comunist.
Au prosperat în politică, în afaceri, în instituţii ale statului, în mediul universitar. Nimic nu a stat în calea şmecherilor din fosta Securitate în ultimii 23 de ani, în România. Voiculescu este exemplul perfect, pentru că a devenit unul dintre cei mai puternici politicieni, oameni de afaceri, moguli media, reuşind să crească pe mai multe direcţii.
Pe lângă el sunt mii de foşti călăi ai regimului, care au luat România în stăpânire.
În Moldova un astfel de călău este printre cei mai puternici şi bogaţi oameni de afaceri. În Banat un fost colonel de Securitate îşi savurează liniştit pensia babană de general şi profitul din firma de securitate, după ce a avansat fulminant prin "Doi şi un sfert", "Crimă Organizată" şi Poliţia de Frontieră. Şi exemplele pot continua până mâine dimineaţă, în fiecare zonă a ţării. Cu certitudine nu există judeţ şi oraş mare în România fără foşti călăi transformaţi în modele de succes.
"Băieţii deştepţi" din Securitate s-au descurcat după 1990 cum nu-şi puteau imagina în 1989. Au ajuns la poziţii şi averi pe care nu puteau să le gândească sub regimul Ceauşescu, chiar dacă erau atunci unelte şi privilegiaţi ai vremurilor. Fie că ne place sau nu, ei controlează acum România şi sunt dispuşi să facă orice pentru a păstra acest control.
Gestul lui Felix este un simbol puternic, pentru că ne arată că ei nu vor să renunţe la control şi sunt dispuşi să facă orice pentru a-şi păstra statutul. Absolut orice.
Un fost colonel de Securitate, retras la pensie în ianuarie 1990, îmi povestea acum foarte mulţi ani cum li s-a transmis mesajul "deschideţi firme, intraţi în afaceri". Omul a preferat să se retragă discret şi să asiste doar la ascensiunea multora dintre colegii lui.
Când a început marea deconspirare a "poliţiei politice" a ştiut că "vor pica" doar fraierii pentru că cei deştepţi şi-au curăţat dosarele sau au ajuns atât de puternici, încât nimic din trecut nu-i mai poate atinge, aşa cum este Dan Voiculescu.
Undeva într-o reşedinţă liniştită de la ţară, în Transilvania, la graniţa României cu Ungaria şi Ucraina, îşi savurează liniştit pensia un alt personaj care ştie cel mai bine ce a însemnat de fapt deconspirarea poliţiei politice în România. Acum foarte mulţi ani a făcut un gest care e chintesenţa fenomenului: cu cateva documente bine păstrate a scos din viaţa publică un parlamentar cunoscut atunci. Numele nu sunt importante pentru că personalizând am altera dezbaterea fenomenului.
Important este că acel parlamentar era unul dintre cei mai decenţi politicieni şi că promovase iniţiative care au consolidat democraţia. A dispărut din viaţa publică nu pentru că avea o pată în trecut, ci pentru că nu a fost din categoria "băieţilor deştepţi" ca Voiculescu. Şi mai ales pentru că un alt băiat deştept a decis că trebuie să dispară.
Despre asta este vorba, din păcate, în România la capitolul "deconspirarea poliţiei politice". Sunt îndepărtaţi şi marginalizaţi cei care puteau să ne facă cel mai puţin rău sau chiar unii dintre cei care au provocat schimbări în bine în România, după 1990. Mulţi dintre ei sunt victime a doua oară, după ce au fost o dată victime în tinereţe, când s-au aflat în faţa ofiţerului de Securitate care le-a impus angajamentul. Este adevărat, puteau să refuze să semneze şi să urmeze calea grea a celor care au luat o astfel de decizie.
Dar, slăbiciunea lor este infinit mai puţin gravă decât o singură oră din activitatea unui călău.
Cum putem spune că se face condamnarea poliţiei politice în România când călăii de atunci au prosperat şi victimele lor sunt iar condamnate? Paradoxul Felix este că am marginalizat şi exclus mai mult victime, în timp ce călăii au fost lăsaţi să prospere şi au ajuns să aibă infinit mai multă putere decât atunci când băteau cu pumnul într-un fişet metalic, pentru a convinge o asistentă universitară să "semneze" angajamentul pe care "toţi trebuie să îl semneze".
În timp ce victima de atunci este retrasă în ruşine, călăul candidează iar şi bate cu pumnul în antene, pentru a împinge milioane să voteze aşa cum vrea el.
Mecanismul este unul care îndepărtează şi marginalizează tocmai pe cei cu bun-simt, de care am avea nevoie ,chiar dacă au greşit în trecut. Asta în timp ce nu are niciun efect asupra celor cu obrazul gros, care ne fac foarte mult rău.
Până la urmă scopul era tocmai să-i ţină departe de noi pe cei care ne fac rău. Şi tocmai asta nu se întâmplă. Citeşte alte editoriale de Mălin Bot, publicate pe evz.ro. Află opiniile cititorilor şi participă la dezbaterile online de aici! Filantropica şi mineriada din Senatul României
De ce spune Crin lucruri trăsnite? Unde duce minciuna doamnei Mona Pivniceru Menajeria lui Crin
De ce a apărut stenograma lui Băsescu
O poveste tipic româneasca Măgarul troian din curtea PNL