Marina Secina a fost măritată cu al doilea om ca putere din Rusia. Fostul ei soț, Igor Secin, a fost un subordonat fi del al lui Vladimir Putin vreme de 25 de ani. Când a început să depună declarații de avere, în 2008, Secina nu avea venituri personale sau bunuri de valoare, și nu a fost implicată în afaceri până în 2013. Apoi, lucrurile s-au schimbat în mod spectaculos.
Igor Secin este o persoană importantă în Rusia. A fost umbra lui Putin pe fiecare treaptă ierarhică pe care acesta a urcat-o. I se spune „ajunctul neoficial al lui Putin”. Sau „Darth Vader”, din cauza durității sale. Numele lui deschide multe uși în Rusia, se arată într-o anchetă realizată de consorțiul jurnalistic OCCRP (Organized Crime and Corruption Reporting Project) pe baza așanumitelor „Paradise Papers”.
Când Marina a divorțat de Igor, nu a revenit la numele de fată. Divorțul i-a priit: după ani mulți cu venituri zero, Secina a început să dobândească acțiuni în telecomunicații, electricitate, agricultură și imobiliare din Rusia. Doar în 2013, valoarea acțiunilor sale era de peste 55 de milioane de euro.
Imperiul imobiliar
Unul din primele lucruri pe care Secina le-a făcut după divorț a fost să-și înființeze o firmă în Insulele Cayman. Scopul era investiția într-un proiect imobiliar al lui Julius Meinl V, moștenitorul imperiului mondial al cafelei. Proiectul presupunea investiții de zeci de milioane de euro.
Atât Secina cât și Meinl au refuzat să spună dacă investițiile s-au realizat. Dar întrebarea rămâne: dacă Secina nu a declarat nici un venit înainte de a intra în afaceri, de unde a avut bani pentru asemenea investiții?
Compania din Cayman a Secinei se numea S Holdingd Ltd. și fusese înființată în 2012, cu ajutorul Austria Meinl Bank. Potrivit documentelor firmei de avocatură Appleby, dezvăluite de Paradise Papers, se intenționa ca firma Secinei să investească în afacerile imobiliare ale lui Meinl. Propunerea de investiție pe care acesta i-a făcut-o rusoaicei era de minimum 40 de milioane de euro. Pentru început!
Era a doua tentativă a lui Mein de a investi în imobiliarele din Rusia și Europa de Est. Prima se încheiase cu arestarea sa.
Totul a început în 2002, când Meinl European Land a realizat o vânzare de acțiuni către public și s-a listat la bursa de la Viena. Până în 2007, compania a strâns 3,4 miliarde de dolari, mai ales de la distribuitorii austrieci.
Meinl European Land a achiziționat apoi mall-uri în mai multe orașe din Rusia (Volgograd, Kazan, Ekaterinburg și Moscova), dar și din Polonia, Cehia sau Turcia.
În 2007, valoarea acțiunilor Meinl European Land a început să se prăbușească. Procurorii austrieci arată că Meinl și-a cumpărat o parte din propriile acțiuni (în valoare de 2,4 miliarde de dolari) încercând să le sprijine. În 2008, compania a fost vândută. În 2009, Meinl era arestat.
Dar afaceristul nu a renunțat la ideea de a investi în imobiliare în Răsăritul Europei. Câțiva ani mai târziu, a pus la punct o schemă de investiții prin Insulele Cayman.
În acest moment a apărut Secina.
FOTO: Marina Secina
Compania divorțatelor
O prezentare PowerPoint a uneia din companiile lui Meinl, Fulcrum Ltd., și o „notă” a Appleby, ajunse la OCCP, dezvăluie planurile lui Meinl: un fond de investiții din Cayman asociat cu mai multe trusturi ale familiei Meinl trebuia să transfere o primă tranșă de 40 de miliarde de euro la Fulcrum. Apoi, compania rusă Soyuz, deținută de Fulcrum, trebuia să cumpere un mall neterminat din orașul rus Ufa. Între timp, „investitori selectați” urmau să primească oferta de a investi în Fulcrum. Holdingul Secinei era un asemenea „investitor selectat”. Dosarele Appleby nu dezvăluie dacă sau cât a investit Secina în proiectul lui Meinl. Potrivit prezentării PowerPoint, acesta presupunea investiții de start de 40, 60 sau 80 de miliarde de euro. După mulți ani cu venit zero, Secina declara în 2011, ultimul an de căsnicie, 9 milioane de ruble (280.000 de dolari), fără a indica sursa. Veniturile soțului au fost și ele modeste: circa 360.000 de dolari, între 2009 și 2011. Nici cumulate veniturile soților nu erau suficiente pentru investiția minimă a lui Meinl: 40 de miliarde de euro. Calitatea de soție a celui de-al doilea om din Rusia o făcuse pe Secina „persoană expusă politic” (PEP), categorie în care intră foști și actuali oficiali, rudele și prietenii lor. Și foștii soți. Când lucrează cu PEP, băncile și firmele de avocatură sunt obligate să facă investigații amănunțite, pentru a evita spălarea de bani, corupția sau evaziunea.
Documentele Appleby arată că firma știa cine este Secina, însă nu i-a pus întrebări despre sursa banilor. În 2012, compania din Cayman a Secinei este retrasă de Meinl din planul investițional și înlocuită cu Summit Trustees Ltd., o companie care nu dezvăluie numele acționarilor reali. Summit Trustees este o opțiune populară printre magnații ruși. De pildă, Olga, fosta soție a senatorului rus Vladimir Slutsker, își administrează prin Summit afacerea imobiliară din Londra. Nu este clar dacă Secina este implicată în Summit. Documentele Appleby nu explică asta, iar Meinl, Secina, Fulcrum și Summit Trustees au refuzat să răspundă numeroaselor solicitări ale ziariștilor OCCRP.