Descoperire de senzație a sociologului Bogdan Bucur! Într-un dosar asociat Casei Regale a României, tânărul cercetător a găsit sute de note informative legate de Jean Pangal.
Personaj prea puțin cunoscut astăzi, Pangal a fost, în perioada interbelică, șeful Masoneriei Române și omul de care regele Carol al II-lea s-a folosit pentru a-și satisface ambițiile personale. Produs al elitei politice din acea vreme, „boierașul” Pangal întreținea relații strânse cu toată fl oarea societății românești, dar și cu serviciile secrete britanice, sovietice și cehe
FOTO: Carol al II-lea a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940
Într-o Europă interbelică în care luminile democrației se stingeau treptat-treptat, în care puterea era preluată de regimuri totalitare, România lui Pangal se pregătea să se încline în fața unei dictaturi regale, instaurată până la urmă în februarie 1938. Acesta este contextul social în care pe scena politică a regatului românesc a activat șeful suprem al Masoneriei Române, un om obsedat de servicii secrete, de intrigi și scenarii, aflat într-o veșnică goană după înavuțire. Jean Pangal este, fără nici un dubiu, modelul politicianului român de ieri și de azi. Diferența o face, însă, povestea sa, care este fascinantă.
474 de note informative dintr-un dosar secret
Are cuvântul Bogdan Bucur (foto), cercetătorul care a scos la iveală aceste acte, neprețuite pentru istoria modernă și pentru o mai bună înțelegere a perioadei interbelice: „În 2012, eram într-un efort de documentare pentru teza mea de doctorat în sociologie. Vorbeam în lucrare despre cum a perceput populația din perioada interbelică resorturile politice. Eh, plecând de aici, am descoperit, la un moment dat, niște documente inedite. Erau note informative dintr-un dosar asociat Casei Regale a României - notele erau în legătură directă cu Pangal și făcute special pentru regele Carol al IIlea. Când am luat primul dosar din arhivele naționale - foarte bine legat, dactilografiat - am înțeles caracterul excepțional al acestuia. Excepțional nu pentru că el dădea seama despre modul cel puțin defectuos în care funcționa Masoneria condusă de Jean Pangal - în fond un organism privat - , ci pentru dezvăluirea interacțiunilor pe care le avea Pangal cu elita politică, financiară și economică a perioadei interbelice”.
Tânărul cercetător își potrivește vocea pe un ton solemn: „Am realizat că aceste note informative, pe lângă faptul că sunt corecte, neutru scrise, ele reflectau cu acuratețe realitatea din România acelor vremuri. Am deschis cercetarea și, timp de aproape un an, am adunat toate datele legate de Pangal, 474 de note”.
Homo regius, dar și mâna dreaptă a lui Argetoianu
Cine era, mai precis, acest Jean Pangal? Sociologul Bogdan Bucur a încercat să-i schițeze portretul: „Este un personaj ciudat, misterios, halucinant, expansiv, fabulos, dar, așa cum este el, Pangal este un personaj reprezentativ pentru elita politică din perioada interbelică. A fost, în primul rând, un om politic. De două ori deputat în Parlamentul României, Pangal a fost și Subsecretar de Stat pentru Presă și Informație în Guvernul Iorga-Argetoianu, a avut o carieră în diplomație în perioada 1938-1940 - trimis special și ministru plenipotențiar al României în Spania (1938-1939) și în Portugalia (1939-1940). A fost un om apropiat lui Constantin Argetoianu, făcând parte din Uniunea Agrară (1932-1936), Partidul Agrar (1936-1938). A fost, practic, mâna dreapta a lui Argetoianu, dar și un homo regius, fiind, evident, și omul lui Carol al II-lea - de altfel era nelipsit din camarila regală”.
L-a ajutat activitatea lui Jean Pangal pe Carol al II-lea să-și consolideze dictatura regală în România? În loc de răspuns, scriitorul și sociologul Bogdan Bucur mătură pe jos atât cu Pangal, cât și cu fostul rege al României: „Se foloseau unul pe altul. Carol al II-lea a avut un talent în a se înconjura de oameni de proastă calitate. I s-a reproșat inclusiv că-i plac femeile de proastă factură... Lui Carol al II-lea îi plăceau jigodiile, îi plăceau lichelele! Ăsta este adevărul. Îi plăceau oamenii ca el”.
Modelul dictaturii carliste, copiat de Pangal după unul japonez
Revenind la rolul lui Pangal în pregătirea dictaturii carliste din ’38, cercetătorul își recapătă calmul: „Proiectul politic pentru care militează Pangal - alături de Constantin Argetoianu - presupunea, după cum relevă notele Serviciului Secret de Informații, „venirea masonilor la putere” și „instaurarea dictaturii masonice antihitleriste în România”, prin intermediul unui „guvern de concentrare masonică așa-zisă națională”, „care avea drept singur scop schimbarea Constituției și instituirea unei dictaturi camuflate”, odată cu dizolvarea partidelor politice. În acest sens, Pangal este autorul unuia dintre primele proiecte de constituție dictatorială pentru România, proiect inspirat din Constituția interbelică a Japoniei - în care împăratul avea o poziție autoritară în viața statului - și care avea să fie transpus în aplicare în România în februarie 1938 (acesta fiind începutul regimului de autoritate monarhică). Atunci când se ridică însă problema asumării responsabilității politice, pentru eventualele nemulțumiri pe care le-ar putea provoca în rândul opiniei publice transpunerea în practică a acestor idei nedemocratice, Pangal răspunde, cinic: „Acel care va răspunde de schimbarea constituției și de tolerarea dictaturei noastre este Regele și în cel mai rău caz El va plăti oalele sparte și pentru noi tot nu va fi rău, fiindcă știți cu toții că noi masonii ne împăcăm perfect într’un regim republican”!”
Carol-Pangal, audiențe secrete de 3 ori în 7 zile
Cu alte cuvinte, Pangal visa să facă parte dintr-un guvern, să aibă acces la putere cu orice preț, inclusiv cu cel al unei dictaturi regale, dar nu să-și asume, alături de rege, responsabilitățile ulterioare. Șeful Masoneriei trage cu dinții de un post de ministru, iar anul 1934 îl prinde pe Pangal în plină vervă. Bogdan Bucur sintetizează: „Formula unui cabinet mareșal Alexandru Averescu a fost vehiculată și negociată politic, pentru prima dată, în aprilie-iunie 1934, sub forma unui guvern de dictatură regală cu substrat masonic. Printre partidele care urmau să asigure susținerea politică a acestui cabinet se numărau Partidul Poporului, Uniunea Agrară, Partidul Național Liberal, Garda de Fier etc. Printre pretendenții la portofoliile ministeriale se găseau Gheorghe Brătianu, Octavian Goga, Constantin Argetoianu, Alexandru Vaida-Voevod, Jean Pangal și Nae Ionescu (titular la Departamentul Instrucțiunii Publice și Cultelor). Sarcina primordială a acestui cabinet urma să fie schimbarea constituției democratice a României cu una autoritară (regele urmând să aibă puteri sporite). Până la formarea guvernului, Jean Pangal (ministeriabil pentru portofoliul Poliției, Presei și Propagandei sau, într- o altă formulare, ministeriabil pentru portofoliul Poliției și Siguranței Statului) este numit de Carol al II-lea omul său de legătură cu viitorul prim-ministru. În această calitate, Pangal este frecvent primit în audiențe secrete de monarh, chiar și de trei ori pe săptămână! Până la urmă, guvernul Averescu nu a fost adus la putere de Carol al IIlea, fapt care l-a întors pe Pangal împotriva regelui”.
Pangal l-a amenințat pe rege cu detronarea!
Între 1932 și 1942, perioadă acoperită de notele informative descoperite de Bogdan Bucur, șeful Masoneriei este implicat în negocierea politică a nu mai puțin de 15 ipotetice formațiuni guvernamentale în cadrul cărora ar fi trebuit să ocupe un fotoliu de ministru! A ocupat doar unul, în 1939 (Ministerul Presei și Propagandei) și, confruntat cu acest val uriaș de insuccese politice, Pangal își schimbă atitudinea față de Carol al IIlea. Dacă în perioada mai-iunie 1934, regele îl numea pe Pangal „cel mai devotat om al meu”, atitudinea procarlistă a șefului Masoneriei, determinată de promisiunile deșarte ale monarhului, se schimbă radical și rapid. La sfârșitul lui mai 1934, Pangal ajunge să-l amenințe, într-o importantă reuniune masonică, pe regele României, cu detronarea, printro lovitură de stat, despre care lasă să se înțeleagă că ar putea fi programată și finanțată de masoneria mondială, în cazul în care monarhul ar îndrăzni „să ne țină multă vreme pe noi, masonii, departe de nevoile țării”!
FOTO: Pe baza actelor studiate, sociologul Bogdan Bucur a alcătuit o carte deosebit de interesantă - „Jean Pangal, documente inedite 1932-1942, contribuții la analiza rețelelor sociale istorice” - carte apărută anul aceasta la editura RAO.
Majoritatea clasei politice, în genunchi
Relația Carol-Pangal și-a urmat cursul firesc (dictat de interesele reciproce), cu suișuri și coborâșuri, șeful Masoneriei devenind, după exilul regelui, chiar șambelanul lui Carol al II-lea! Nu mai insistăm... Cert este că regele Carol al IIlea a premeditat ideea guvernului de dictatură instaurat în ’38 încă din ’34, obținând, la 2 iunie a aceluiași an, schimbarea constituției. Și „nu cu desbateri în constituantă și la lumina zilei (...), ci într’o noapte și în baza unui decret lege”, așa cum suna exact dorința monarhului.
Concluzia lui Bogdan Bucur merită subliniată: „Ceea ce uimește este disponibilitatea aproape generalizată a clasei politice românești, cu rare excepții (tandemul Iuliu Maniu- Dinu Brătianu), pentru abandonarea sistemului democratic și instituirea autoritarismului monarhic. Deja, la nivelul anului 1934, regele Carol al II lea avea la dispoziție o varietate nesfârșită de formule guvernamentale, de toate culorile politice, care se arătau disponibile să servească planurile monarhului de a abroga constituția democratică a României. Jean Pangal a fost doar unul dintre acești actori ai scenei politice interbelice care, în colaborare cu Argetoianu, a încercat să câștige simpatia regelui și un portofoliu ministerial, fundamentând și vehiculând ideea dictaturii regale”.
Plasa femei fatale miniștrilor!
Pentru a-și atinge scopurile, care de cele mai multe ori coincideau cu estorcarea victimelor prin șantaj, Jean Pangal nu se sfia să recurgă, potrivit documentelor descoperite de Bogdan Bucur, la practici imorale: „Pangal era un om obsedat de servicii secrete. În perioada în care a condus Presa și Informația și-a organizat și o rețea de acest gen. În loc să faciliteze presei transparența, accesul la informația internațională, el spiona jurnaliști, le băga în pat femei fatale, care aveau ca sarcină obținerea de informații diverse, folosite ulterior pentru îndeplinirea intereselor lui mercantile. De altfel, pe ștatul de plată, Pangal avea un grup de vampe pe care le plasa inclusiv în patul miniștrilor, membrilor corpului diplomatic acreditat la București... Ca și astăzi, aceste practici erau considerate metode profesioniste”.
Masonii,îndemnați să se pârască
Jurnaliștii, ambasadorii și miniștrii n-au fost singurele persoane spionate de Jean Pangal. Dovadă stau rezultatele cercetării lui Bogdan Bucur: „În cadrul Masoneriei îi trece prin cap să facă o structură informativă menită a culege informații de la membrii. Ca să împace cumva etica masonică a „fraților” cu demersul său, se gândește să aducă pe plaiuri autohtone un sistem brevetat de venețieni pe vremea dogilor- bocca di leone. Ce era această gură de leu? Delațiunile anonime erau introduse în gura acestui leu, aterizau în burta lui, într-o cutie mai exact, de unde erau apoi extrase. „Frații” erau îndemnați să se pârască între ei, dar și să strângă informații de la locul de muncă. Totul pentru ca domnul Pangal să manipuleze, interesat, aceste informații”.
Mătușa lui Neagu Djuvara și banii
De remarcat că Jean Pangal era căsătorit cu Angela Djuvara, o mătușă mai îndepărtată a istoricului Neagu Djuvara. Povestește Bogdan Bucur: „Domnul Neagu Djuvara a cunoscut-o pe Angela Djuvara mai ales în perioada exilului, pentru că Jean Pangal a murit în 1950, la Lisabona. Iar Tanti Angi, cum îi spunea Neagu Djuvara, i-a supraviețuit, la Paris, douăzeci de ani soțului, adică lui Pangal. Deci, în perioada exilului lui Djuvara, când reputatul istoric se găsea în Africa, dar venea destul de des în Franța, o mai ajuta pe Tanti Angie, pe atunci o femeie în vârstă, cu mici probleme financiare. Mi-a povestit domnul Neagu Djuvara ce surpriză a avut, la un moment dat. Tanti Angie nu cheltuia nici un bănuț din sumele pe care i le dădea Neagu Djuvara, le depunea într-o casetuță, la o bancă. Cum s-a aflat? Când doamna Angi a trecut la cele veșnice, cheița casetei i-a revenit lui Neagu Djuvara. Nici un franc nu risipise săraca mătușică”.
Relații strânse cu Argetoianu
Cine sunt, în afara lui Carol al II-lea, oamenii-cheie cu care Pangal intra în contact? Bogdan Bucur e prompt: „Este vorba despre întreaga elită politică, militară, socială și economică a României. Să enumerăm: Principele George Valentin Bibescu - mason și membru al uneia dintre cele mai nobile familii românești, Constantin Angelescu - ministru al Instrucțiunii Publice, Alexandru Averescu - prim-ministru, Octavian Goga - prim-ministru, Constantin Argetoianu - prim-ministru, Max Auschnitt - unul dintre cei mai potenți oameni de afaceri etc. Pangal era un tip care se vedea când voia el cu întregul corp diplomatic acreditat la București. Pangal cina sau bea o cafea oricând cu ambasadorul Franței, țară care era considerată atunci „marele licurici”, echivalentul Americii de astăzi”.
Origini - trei familii boierești
Jean Pangal se trage, atât prin numele lui, cât și prin cel al soției, din trei familii boierești românești de rang terțiar: Brătășanu, Pangal și Djuvara. „Inclusiv pe linie de sânge avea aceste veleități de a conduce, de a prelua funcții, de a-și aroga merite și onoruri. La fel ca și înaintașii lui, nu precupețea niciun efort și niciun mijloc pentru a-și atinge scopurile”, susține sociologul Bogdan Bucur.