Afacerile sunt afaceri! Fie că este vorba de bani sau amor, au metodele lor, secrete şi vicleşuguri! Nu te apuca să inventezi lucruri vechi de când lumea, încercă să fii de încredere!
9 octombrie
Pandemia a accelerat dezvoltarea unei ere de schimbări. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR
Pe 9 octombrie s-au născut Miguel de Cervantes de Saavedra, John Lennon, Camille Saint-Saens, Gento, Adrian Pintea, Gică Popescu, Marioara Murărescu, Emil Manu, Olga Szabo.
În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Iacob al lui Alfeu, Andronic şi Atanasia. Iar nimic în „Kalendar”!
Dacă nu ar fi fost asasinat, astăzi ar fi împlinit 80 de ani! John Winston Lennon, cum s-a născut, Sir John Winston Lennon, cum l-a făcut Regina, sau John Winston Ono Lennon MBE, cum îşi spunea în ultimul timp al vieții lui. Este unul dintre oamenii care mi-a influenţat mult adolescenţa. Am învăţat franceza ca să citesc în original poemele lui Prevert, iar engleza ca să-l înţeleg pe John Lennon. Fascinantă personalitate!
In momentul impunerii măsurilor de izolare, peste tot, în lume, din cauza pandemiei, membrii EBU (European Broadcasting Union) au reacționat prompt și cu o ingeniozitate remarcabilă pentru a continua să educe, să distreze și, mai ales, să-și informeze publicul.
Informațiile furnizate de posturile publice figurează în mod regulat printre cele mai apreciate. Pe 65% dintre piețele europene, posturile publice de radio și tv se află în fruntea clasamentului în 2019, fiind mărci considerate cele mai demne de încredere. Nu este de mirare astfel, că publicul s-a orientat către ele. De exemplu, pentru a răspunde cererii tot mai mari, programele de informații și actualități propuse de posturile publice au crescut în volum cu 22% în luna martie față de februarie. Iar audiențele cumulate ale jurnalelor televizate s-au înmulțit cu 2,5.
Cooperarea a fost, de asemenea, esențială, nu doar din cauza avantajelor reciproce, dar și pentru că antrenează concurența.
Mai mulți membri ai EBU au făcut o prioritate din ofertele lor culturale și s-au străduit să lucreze și în perioada izolării cu autori, muzicieni, etc. pentru a pune la dispoziția publicului conținuturi și divertisment de bună calitate. În Polonia, de exemplu, TVP a propus în perioada izolării, vizite virtuale ale muzeelor și ale altor locuri culturale. Radioul național bulgar a adus împreună formațiile muzicale într-un program comun de concerte video difuzate în streaming sub sloganul Împreună în momente de criză.
În Germania, 86% dintre persoanele care urmăresc actualitățile la televiziunile publice au considerat fiabile informațiile despre epidemia de coronavirus transmise de ARD și ZDF.
În Cehia, 90% din public a urmărit actualitățile televiziunii publice, considerându-le cele mai de încredere.
În ceea ce privește rețelele sociale, doar 14% din populația Europei le consideră fiabile.
Postul public danez, DR a considerat că trebuie să continue să educe populația, să o informeze, dar să se și adreseze tinerilor într-o manieră lipsită de panică. Astfel, a difuzat regulat noul program zilnic destinat publicului tânăr, între 9-14 ani, intitulat Ultra News, cu o primă emisiune în care s-a explicat adolescenților ce este Covid19 și cum se pot proteja de infectare. Explicațiile pe înțelesul copiilor și tinerilor au fost preluate și pe site-ul radio-tv daneze. A fost încurajat dialogul și interacțiunea tinerilor cu specialiștii și cu părinții și profesorii.
ORF, radiodifuzorul austriac a decis să retransmită informațiile despre Covid19 și cele mai importante informații de actualitate în diferite limbi. Difuzate pe rețelele sociale și la radio, aceste informații erau destinate persoanelor din diferite grupuri etnice, migranților, solicitanților de azil și persoanelor cu diferite deficiențe. Astfel, buletine informative în limbile turcă, spaniolă, bosniacă, sârbă, croată, maghiară, cehă, slovenă, arabă și farsi (persană), ca și în limbaj mimico-gestual au fost difuzate în fiecare zi pe conturile de Twitter, Instagram și Facebook ale ORF, ca și pe stația Radio Viena. ORF a produs, de asemenea, programe video explicative cu informații esențiale, întrebări și răspunsuri legate de pandemie, disponibile în turcă, arabă, croată, maghiară, franceză, poloneză și italiană. Radio FM4, care difuzează de obicei informații în engleză de mai multe ori pe zi, a adăugat programe în limbile bosniacă, croată și sârbă.
Radioul public suedez a decis, în ciuda actualității îngrijorătoare, să difuzeze și elemente pozitive în reportajele sale. Obiectivul principal a fost să le ofere suedezilor posibilitatea să vorbească și să își împărtățească tot ce știu sau ce cred despre Covid19. Sub hastagul #klaracorona, o pagină web a adunat opinii inspiratoare și puncte de vedere originale. Ideea era de a face populația să se simtă o comunitate preocupată de soarta fiecăruia pe timpul crizei. Conținuturile audio au abordat teme variate, de la educația digitală a persoanelor vârstnice pentru a le ajuta să depășească singurătatea și a-i apropia de alții, la un spectacol pentru 50 de copii organizat în castelul de la Kalmar sau noua tendință a suedezilor de a face turism pe canale, dar și alte inițiative ce au permis tinerilor să meargă la cinematograf în siguranță, sau concertul dedicat rezidenților dintr-un cămin afectați de virus.
Televiziunea publică din Franța a lansat la sfârșitul lui martie un program intitulat Vă răspundem, prezentat de Guillaume Daret și l-a dedicat răspunsurilor la întrebările puse de public în legătură cu pandemia. Într-o emisiune, ministrul educației a răspuns la întrebările puse de elevi, părinți și profesori în legătură cu examenele anuale și cu chestiunile de igienă din școli. În cea de a treia săptămână, emisiunea a primit 40 000 de întrebări din partea telespectaorilor, legate de medicația anti-covid și echipamentele speciale de protecție. France Télévisions a făcut apel la specialiști pentru a prezenta situația și a disipa temerile. Emisiunea a continuat și online pentru a răspunde la cât mai multe întrebări.
Deutsche Welle, postul public german a început să producă ediții speciale de două ori pe zi în cadrul programelor de actualitate. Acestea au pus accentul pe aspectele științifice, pe consecințele economice și sociale ale crizei, explicate prin conținuturi video. Dar , DW a reușit să atragă și noi parteneri internaționali dornici să afle informații din alte zone, într-o perioadă în care situația evolua în fiecare zi.
Astfel, doar în Africa, 44 de parteneri media au difuzat conținuturi Deutsche Welle, dar și alte 320 de televiziuni partenere din lumea întreagă, între care 20 de canale ale difuzorului nord-american PBS. Alți difuzori din SUA, Asia, Orientul Mijlociu, din Comunitatea Statelor Independente, Asia și America Latină au folosit subiecte produse de DW și de partenerii săi internaționali cum a fost Microsoft care a integrat conținuturi speciale. DW continuă și acum cu acest tip de programe și colaborări extinse.
Pandemia a accelerat dezvoltarea unei ere de schimbări și de creștere fără precedent pentru Uniunea Europeană de Radio-Televiziune, care a pus la dispoziția membrilor săi o gamă variată de servicii și inițiative.
Cu toate că, în general, media a suferit pierderi semnificative în distopia sanitară, radioul și televiziunile publice și-au onorat scopurile de informare, educație și distracție, având finanțări (parțiale, sau totale, ca în România) garantate de stat.
Mai rămâne să vă informez, avem această speranță, că mîine este o altă zi!
HOROSCOP 9 octombrie 2020
BERBEC Aspectele lui Marte, retrograd, în zodie, arată o zi favorabilă inspiraţiei şi intuiţiei. Ai multe lucruri nerezolvate şi proiecte amânate, dar astăzi ai şansa să mai rezolvi câte ceva, ai spor in ceea ce faci! Azi poţi să argumentezi cu succes în sprijinul ideilor şi proiectelor tale, atât la serviciu cât şi în viaţa privată. Acea parte excesivă din natura zodiei se ilustrează astăzi din plin. Trebuie să îţi măsori cuvintele şi să te stăpâneşti cât poţi. Pe de altă parte viaţa ta particulară te oboseşte mai mult decât crezi. Evită tensiunile şi conflictele printr-o atitudine prudentă şi defensivă.
TAUR Gândirea pozitivă şi arborarea unui zâmbet permanent te fac să obţii sprijin chiar de la persoanele care nu te plac aşa de mult. Astăzi ai o zi favorabilă, mai ales în domeniul sentimental. Dimineaţa, la serviciu, la muncă, sau unde îţi desfăşori activitatea, o discuţie este ca un balsam pentru sufletul tău, îţi face mare plăcere şi te motivează pentru viitor. Ca să fie totul simetric, în echilibru, astăzi te enerveză atitudinea infantilă şi capriciile cuiva din anturaj. Pe plan financiar sunt nişte oferte seducătoare care te-au cam ameţit de cap – nu trebuie să le dai curs!
GEMENI Ai mai multe probleme, care te obsedează şi nu le găseşti soluţie. Ai vrea să ceri un sfat, dar încă nu te-ai decis asupra persoanei cu care să împărtăseşti tainele tale. Mai aşteaptă! Onorează promisiunile făcute. Supraveghează cu atenţie cheltuielile. Nu lua decizii importante. La serviciu, birou, fabrică, şcoală, în fine, pe unde îţi petreci jumătate din zi şi uneori chiar toată ziua, astăzi trebuie să joci rolul de „mama răniţilor”. Se fac restructurări, s-au încurcat lucrurile, necazuri, probleme care îngrijorează personalul. Nu uita că şi tu eşti în aceiaşi situaţie. Pe tine cine te alină, cine îţi bandajează sufletul? Gândeşte-te şi la tine şi odihneşte-te. Relaxeză-te seara, poate la un film bun, poate la un concert, virtual, poate cu o carte bună, foarte materială.
RAC O zi favorabilă în ceea ce priveşte domeniul sentimental. La serviciu eşti ascultat şi apreciat, sau măcar se poartă frumos cu tine! Ai idei şi carisma ca să poţi rezolva unele probleme personale! Selectivitatea şi intuiţia ta sunt la valori pozitive, aproape de maximum. Acest lucru îţi permite să foloseşti bunele oportunităţi, mai ales în domeniul social. Pe plan sentimental, astăzi, ai posibilitatea să te debarasezi de o prejudecată, o frână care era un fel de blocaj mental. Talentele de diplomat, pe care poţi să le foloseşti astăzi cu succes te ajută, pe seară, să te simţi bine şi echilibrat.
LEU Ai strâns cam multe, eşti gata să explodezi. Trebuie să o faci prudent şi cu grijă! Încă nu ai avantaj, mai aşteaptă, mai pândeşte... mai vezi ce se întâmplă şi mai ales cui se întâmplă! Sunt perioade de timp şi astăzi este una dintre zilele acelea când intervenţia ta strică mai mult decât ajută. Anumite amintiri, nu prea plăcute, din trecutul recent, te bântuie astăzi. Nu amesteca merele cu perele, nu trăi astăzi în trecut. Nu uita că orice eveniment are doza lui de învăţăminte, că orice eşec poate pregăti un succes viitor. Nu sta izolat, nu sta singur, mai ales pe seară. Strânge-ţi familia sau prietenii în jurul tău, poate la un ceai şi spune-le ce ai pe suflet, aşa cum îţi convine mai bine, varianta ta, adică. O să te simţi mult mai bine!
FECIOARA Eşti într-o perioadă de emulaţie şi avînt. Profită şi realizează ceva, finalizează o lucrare. Trebuie, din nou, să alegi cu grijă modul de rezolvare a problemelor sentimentale în cuplu. Sunt favorizate numai activităţile de rutină, evită orice schimbare de program sau de tabiet. Fereşte-te să iei decizii bazându-te numai pe informaţiile aduse de cei care „îţi cântă în strună”. Nu prea îţi place să rişti. Fii mai filozof, mai „zen” că nu o să primeşti bastone în cap, după cum fac maeştrii zen cu discipolii care nu se pot concentra. Nici tu nu o să primeşti nimic, nici măcar bastoane, dacă nu poţi focaliza şi pierzi zilele unele după altele.
BALANŢA Configuraţia şi aspectele arată că astăzi poţi coopera foarte bine cu semnele de aer şi foc dar mai puţin fericit cu semnele de apă si pământ. Evită în special Scorpionii şi Fecioarele. Tăcerea este mai importantă, uneori, decât un discurs elocvent. De asemenea, ar trebui să primeşti veşti bune despre nişte bani. Sau măcar o informaţie onorabilă. Trebuie să te distanţezi de probleme, să nu mai iei totul foarte personal – este modul indicat ca să treci la o perioadă mai agreabilă.
SCORPION Afacerile sunt afaceri! Fie că este vorba de bani sau amor, au metodele lor, secrete şi vicleşuguri! Nu te apuca să inventezi lucruri vechi de când lumea, încercă să fii de încredere! Dimineaţa, la orele de program, te concentrezi greu la munca ta. Pentru rezolvarea unor situaţii în domeniul profesional trebuie să dai dovadă de mai multă obiectivitate, să ai o perspectivă mai largă a problemei urmărite. Uneori, specializarea prea îngust nu serveşte scopului. Fii enciclopedist!
SĂGETĂTOR Dacă te simţi singur, mobilul e la îndemână. Nu te lăsa descurajat de refuzurile iniţiale, până la urmă o să găseşti pe cineva cu care să te sfătuieşti, să-ţi discuţi ideile şi proiectele! Visurile îţi par mai importante şi este dificil să te reîntorci la realitatea monotonă. Punctualitatea este politeţea regilor – ai auzit uneori acest proverb, mai ales când erai tu în întârziere. Tragi concluzia că nu poţi deveni rege. Nici nu îţi doreai prea tare, dar totuşi trebuie să ajungi la timp, când ai convenit o întâlnire, o oră fixă...
CAPRICORN Trebuie să împaci viaţa profesională cu cea sentimentală. Timpul nu-ţi ajunge şi cei dragi încep să-ţi simtă lipsa. Încearcă să fii mai eficient şi mai rapid, cei dragi sunt pe primul loc! Este momentul să te ocupi de imaginea ta profesională, de „legenda” pe care trebuie să o construieşti. Foloseşte acestă zi când imaginaţia îţi zburdă ca să profiţi şi să obţii ceva palpabil. Pe plan sentimental, contrar obiceiului tău defensiv, astăzi eşti foarte curajos, chiar îndrăzneţ.
VĂRSĂTOR Astăzi ai unele dificultăţi de comunicare la serviciu şi acasă. Fii mai scurt şi mai precis în discurs, zâmbeşte şi dă toate semnalele nonverbale că eşti băiat bun şi bine intenţionat! La serviciu, birou, fabrică, în sfârşit, la muncă sau la şcoală, trebuie să dai dovadă de solidaritate, de coeziune, ca să treceți, împreună cu ceilalţi, obstacolul. Trebuie să colaborezi şi să comunici mai mult. Poţi găsi sprijin fiabil şi peren în anturajul tău, trebuie doar să-l ceri. Pe plan sentimental liberalismul tău îţi conferă coordonatele necesare unei libertăţi de expresie şi de mişcare.
PEŞTI Cu toate că atmosfera pare apăsătoare, la serviciu, la şcoală sau unde activezi, soarele este prezent în gândurile tale. Astăzi nu suporţi văicărelile, ipocriziile şi minciunile! Bine faci! La serviciu, sau unde activezi, este o atmosferă cam neplăcută, probabil din cauze meteorologice – reflectezi. Nici tu nu ai gânduri mai roze, aşa că fă-ţi un ceai sau o cafea fierbinte şi înmiresmată care te face să te gândeşti la locuri exotice, unde, crezi tu, totul este facil şi plăcut...