Încolţit din toate părţile, Nicolae Ceauşescu îşi începea cuvântarea rostită la Plenara Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, în primăvara lui 1989, cu o ameninţare la adresa întregii lumi.
“Din punct de vedere tehnic, dispunem de capacitatea de a fabrica arme nucleare”, anunţa dictatorul comunist.
Presa străină a preluat imediat teribila ameninţare, iar marii lideri ai lumii au intrat în panică. Ceauşescu avea să fie executat pe 25 decembrie. În 1992, odata cu inventarierea patrimoniului Institutului de Cercetari Nucleare de la Piteşti s-a găsit o fiolă cu 100 de miligrame de plutoniu-239. A fost suficient pentru a se vorbi din nou despre arma atomic a lui Ceauşescu. Însă, România nu a avut niciodată o astfel de bombă. Specialiştii în fizică atomică spuneau, totuşi, că Ceauşescu ar fi putut fabrica, pana în 2000, o bombă care să provoace un dezastru precum cel de la Hiroshima. Programul “Dunarea”, catalogat drept strict secret si de importanta deosebita, început în 1976, avea printre cele trei componente ale sale şi realizarea unei bombe atomice. Ca sa poata deţine arma, Ceauşescu avea nevoie de componenta cea mai importantă - combustibilul nuclear - plutoniu-239 sau uraniu-235, care necesita un proces îndelungat, dar si dificil de producere.
Generalul Ioan Mihai Pacepa a dezvăluit că fostl dictator libian Gaddafi i-a propus lui Ceauşescu să finanţeze cercetarea şi productia în Romania a unei arme bacteriologice şi a unei bombe nucleare de dimensiuni reduse, care să poată fi folosite în scopuri teroriste. Ceauşescu voia cu disperare să aibă o "bomba atomică cât de mică". Proiectul a purtat denumirea "Dunărea II".
“In 1975 "Ryad" (n.a. - nume de cod pentru primul adjunct al ministrului de Interne libian) a predat lui Ceausescu un mesaj verbal prin care Gaddafi i-a cerut sa-l ajute cu informatii cat mai complete despre meetingul organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), ce urma sa aiba loc in Viena la sfarsitul aceluiasi an. Cateva luni mai tarziu, DIE a dat spionajului libian planurile cladirii in care urma sa aiba loc mitingul OPEC precum si planul de masuri pentru asigurarea securitatii mitingului, intocmit de autoritatile locale. Aceste materiale au fost obtinute cu ajutorul unui politist austriac ce lucra pentru DIE.
In decembrie 1975, cladirea din Viena in care a avut loc meetingul OPEC a fost atacata de teroristi, care au luat prizonieri 60 de oficialitati OPEC si au starnit un imens scandal international. Dupa cum am aflat de la "Ryad," operatia a fost organizata de Gadafi cu ajutorul faimosului terorist international Ilici Ramirez Sanchez, supranumit "Carlos" sau "Jackal". Potrivit lui "Ryad," informatiile date de DIE au fost hotaratoare pentru succesul actiunii, care si-a atins ambele teluri: a umilit occidentul si a stors de la guvernele celor rapiti importante sume de bani pentru noi operatii teroriste.
La inceputul lui 1976 "Ryad" a venit la Bucuresti cu un alt mesaj pentru Ceausescu din partea dictatorului libian: Gaddafi se oferea sa finanteze cercetarea si productia in Romania a unei arme bacteriologice si a unei bombe nucleare de dimensiuni reduse care sa poata fi folosite in scopuri teroriste. Ceausescu a fost de acord. De fapt, in megalomania lui, el hotarase cu doi ani inainte sa faca Romania cea de a patra tara europeana (dupa Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Franta) producatoare de arme nucleare si incepuse deja in secret activitatea de cercetare in acest domeniu. Acum el i-a dat un nou impuls, fiind convins ca daca va putea crea o bomba nucleara cat de mica, o va putea vinde "pe bani grei" nu numai lui Gaddafi, dar si guvernelor teroriste ale Siriei si Irakului.
Facilitatile de cercetare, pilot si productie pentru arme bacteriologice si chimice au fost subordonate Ministerului Apararii Nationale si coordonate de generalul Mihai Chitac, seful trupelor chimice. Proiectul nuclear a fost coordonat de ministrul de Interne, iar din martie 1978 de seful Departamentului Securitatii Statului, Teodor Postelnicu.
In tripla mea calitate de consilier personal al lui Ceausescu, secretar de stat al MAI si sef adjunct al DIE pentru informatii tehnico-stiintifice, am fost implicat in ambele proiecte. Sarcina mea principala a fost insa obtinerea datelor tehnologice si a echipamentelor necesare pentru a produce o "arma atomica romaneasca" precum si mijloacele pentru transportarea ei la tinta (rachete de distanta medie, bombe aeriene, obuze de artilerie si mine de uscat).
In iulie 1978 i-am prezentat lui Ceausescu ultimul meu raport asupra stadiului proiectului "Dunarea II," respectiv crearea conditiilor pentru trecerea la productia unei bombe nucleare experimentale romanesti. La acea data situatia se prezenta astfel: Ministerul Minelor lucra intens ca sa creeze o rezerva secreta de uraniu extras din minele sale de la Baita; un colectiv special, coordonat de DIE, lucra la proiectul unei statii pilot pentru imbogatirea uraniului prin centrifugare cu ajutorul unor informatii obtinute de DIE prin sursa "Lucica", care detinea o pozitie de conducere la filiala din Germania de Vest a institutului de cercetari american Batelle; Ministerul Industriei Chimice terminase constructia unei statii pilot pentru producerea apei grele pe baza datelor furate de DIE de la compania canadiana AECL, si era in procesul proiectarii unei instalatii la scara industriala care urma sa fie amplasata in aproprierea Slatinei (apa grea produsa de acea instalatie urma sa fie folosita atat pentru operarea reactoarelor CANDU cat si pentru producerea de weapons-grade plutonium); un colectiv special al DIE era in procesul obtinerii din Islamabad a tehnologiei pakistaneze pentru producerea bombei nucleare, pe baza unei intelegeri secrete dintre Ceausescu si Zulficar Ali Butto, primul ministru al Pakistanului din acea vreme; un institut de cercetari si proiectari pentru dezvoltarea de rachete meteorologice, condus de profesorul Alexandru Spataru si cartiruit intr-o casa conspirativa a DIE din padurea Baneasa, lucra la proiectul unei rachete pentru distanta medie care putea fi utilizata atat cu focos nuclear cat si bacteriologic si chimic; un colectiv condus de general Marin Niculescu, adjunctul ministrului Apararii si comandantul trupelor de artilerie, lucra la dezvoltarea de obuze si mine cu incarcatura nucleara, bacteriologica si chimica.
Cu cateva saptamani inainte de a parasi Romania, am prezentat lui Gaddafi un mesaj prin care Ceausescu si-a dat acordul sa vanda Libiei tancuri de tip "Leopard", pe care vroia sa le produca in secret in Romania pe baza planurilor si a tehnologiei furate de DIE din RFG. In raspunsul sau, colonelul Gaddafi, care a fost de acord cu conditiile financiare puse de Bucuresti, l-a intrebat pe "fratele" Ceausescu cand ii poate da o prima cantitate de "Brutus." Aceasta era denumirea de cod pentru bruceloza, arma bacteriologica in curs de productie la Comandamentul Trupelor Chimice condus de generalul Mihai Chitac.
Este de la sine inteles ca dupa ce am primit azil politic in Statele Unite nu am mai fost la curent cu aceste proiecte. De-a lungul anilor am avut insa numeroase indicii care mi-au intarit convingerea ca ele nu au fost abandonate. In 1984, cu ocazia unor interviuri pentru ziarele trustului american de presa Hearst si pentru BBC, Ceausescu a facut afirmatia, de mare rasunet la vremea aceea, ca Romania a ajuns la punctul in care "daca am dori sa fabricam o arma nucleara astazi, am putea sa o facem."
Un comunicat de presa al agentiei Reuter din 15 noiembrie 1988 informa ca in timpul unei intalniri pe care a avut-o in Arad cu primul ministru maghiar Karoly Gross, Ceausescu ar fi afirmat ca Romania ar fi acum in masura sa produca armament nuclear. In decembrie 1989, am aflat de la Gaspar Biro, care era atunci consilierul lui Karoly Gross, ca Ceausescu a facut in mod real aceasta afirmatie, care figureaza textual in stenograma intalnirii. Potrivit celor spuse de Biro, Ceausescu a etichetat liberalizarea politica a Ungariei din acea vreme ca "un pericol mortal pentru comunismul international," si a incercat sa foloseasca santajul nuclear pentru a "readuce Ungaria in lagarul socialist." In mai 1991, Biro mi-a trimis o scrisoare, insotita de 22 pagini anexe in limba engleza si alte opt pagini in limba maghiara, care confirma ceea ce mi-a spus telefonic.
La 14 aprilie 1989, intr-un discurs tinut in fata Comitetului Central al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste, si publicat integral in Scanteia, Ceausescu a facut in sfarsit afirmatia deschisa ca Romania are capacitatea de a produce arme nucleare. Aceasta declaratie oficiala facuta de presedintele tarii a pus cu adevarat Romania in pozitia de a fi a patra tara europeana care a recunoscut ca are tehnologia de producere a armelor nucleare.
In sfarsit, la 8 mai 1989, reputata revista vest-germana Der Spiegel a publicat un articol in care a facut o alta revelatie exploziva: Romania era in procesul construirii unei fabrici secrete pentru producerea rachetelor de distanta medie, cu ajutorul unei firme din Germania de Vest.
Ca inginer care a fost implicat in mod fortuit in secretele armelor nucleare, sunt convins ca in cei 11 ani cat Ceausescu a supravietuit dupa ce am facut ruptura cu comunismul sau, el nu a fost in masura sa produca o bomba nucleara. Pentru aceasta ar fi avut nevoie de mult mai mult decat de spionaj tehnologic si cateva colective secrete de ingineri. Cunoscand insa bine pe Ceausescu, nu ma indoiesc ca el a continuat aceste cercetari primitive si reduse ca dimensiuni, pentru ca vroia cu disperare sa aiba o "bomba atomica cat de mica" pe care sa ia cate un miliard de dolari de la Gaddafi, Assad si Sadam Hussein. Sper ca, mai devreme sau mai tarziu, istoria va face lumina si in acest domeniu”, scria Ioan Mihai Pacepa într-un articol pe care l-a publicat în 2006.