Păcălicii zilei. Barna, Dan și Iohannis, ciocoii noi cu apucături de ciocoi vechi

„Subiect încheiat!”, a fost concluzia lui Dan Barna atunci când a fost întrebat de presă ce a fost cu episodul în care un angajat al Parlamentului i-a ridicat ochelarii scăpați pe jos.

O „întâmplare banală”, a încercat Barna să expedieze în derizoriu gestul nesimțit, căci așa se numește în limbaj curent.

Emisiune de Mirel Curea

Vicepremierul Dan Barna este autorul unui moment controversat, care a avut loc la un moment dat, în plenul Camerei Deputaților. Și-a scăpat ochelarii pe jos și a fost chemat un angajat al Parlamentului să i-i ridice.

Dan Barna a declarat ulterior că este vorba despre o întâmplare „absolut banală”. Aflat în banca rezervată miniștrilor atunci când sunt prezenți în Parlament, starostele USR și-a trântit ochelarii pe jos.

Deși i-ar fi fost absolut la îndemână să se ridice în două picioare, să ocolească pupitrul și să-și ridice ochelarii, Barna a ales să comande din deget unui funcționar recuperarea obiectului.

O întâmplare prostească? Nu!

Mai degrabă o atitudine ciocoiască, dacă ținem cont că s-a repetat și mai strident, de astă dată cu Nicușor Dan, în postură de protagonist. O serie de imagini date publicității de DC News îl arată pe Nicușor Dan cum așteaptă nemișcat lângă limuzină să-i deschidă cineva portiera, pentru a se urca în mașină.

A stat așa în nemișcare, până când un polițist a venit alergând și i-a deschis portiera. I-a ținut-o să urce, după care a închis-o, fără să-i tragă cu ușa în cap sau măcar peste vreun deget, așa cum ar fi meritat cu vârf și îndesat.

Pe președintele Klaus Iohannis vi-l amintiți? În momentul de film cu proști, în care a dat cu pardesiul de capota mașinii, pentru că SPP-iștii nu i l-au luat în fracțiunea de secundă în care și-ar fi dorit el?

Ăștia sunt! Așa fac scroafele atunci când se urcă în copac!