Mă amuzam acum ceva vreme, pe un site de socializare - așa i se spune facebook-ului atunci când vrei să te dai hipster - pe marginea unui anunț public făcut de Dacian Cioloș. În el, fostul premier cerea bani de la „oricine” pentru o platformă pe care ar urma să-și construiască un partid.
Cam în același timp, același fost premier explica unei televiziuni că nu are niciun serviciu și că trăiește din economii: „am convenit cu soţia să folosim acum banii ăştia ca să pot să mă dedic fără să am genul acesta de constrângeri şi fără să fac compromisuri.” La aflarea acestor două vești despre Dacian Cioloș, că este șomer și că cere bani de la lume, ca să nu fie nevoit să facă compromisuri, m-a umflat râsul, dar am și apreciat faptul că își face un partid, adică, totuși, face ceva în viață. Uite, frate, m-a ascultat, mi-am zis, nu mai canonește pe nimeni, nici pe unchiul său, generalul Virgil „Vulpea” Ardelean, fost șef la „Doi şi-un sfert”, și nici pe Klaus Iohannis, președintele tuturor tefeliștilor din Piața Victoriei, cu dificila sarcină de a-i face și lui un rost. Cum adică „m-a ascultat”?
Cu ceva vreme mai înainte de episoadele cu evitarea compromisurilor prin șomaj și cerșeală - cam pe vremea când Iohannis se încorda să-l bage pe gâtul PNL, apoi USR - pe aceeași rețea de socializare, sub una dintre postările despre cum vede domnia sa viața și ce vrea de la ea, i-am făcut un scurt comentariu.
Spre surpriza mea, mi-a raspuns și s-a înfiripat un scurt dialog:
Mirel Curea: - „Domnule Cioloș, dar un serviciu, așa, v-ați gândit să vă luați? Un job onest, de agronom, nu v-ar aranja, că tot nu ați muncit niciodată, pe bune, în viața dumneavoastră? Măcar un șef de colectiv la un cules de vie, de livadă, de ceva, un maistru la un cazan de țuică, o chestie acolo. Vedeți că SIE are niște ferme agricole, de ce nu cereți o detașare la una dintre ele?”
Dacian Cioloș: - „Dincolo de ironie, știți ceva despre activitatea mea profesională în agricultură? Când ești pasionat, nu prea îți folosesc astfel de sfaturi înțelepte.”
Mirel Curea: - „Domnule Cioloș, sunteți deja la vârsta firelor de păr albe. Este îngrozitor de penibil să atârnați pe la partidele alea, iar ăia să nu știe cum să scape de dumneavoastră și de presiunile lui Iohannis de a vă vârî cu anasâna pe gâturile lor, direct la vârf. Vi s-a părut o ironie și parțial ăsta a și fost sfatul meu de a vă lua un job, dar dincolo de ea, de ironie, se ascunde un sfat onest, acela de a vă apuca să produceți ceva, de a avea un job pe bune, nu de a vă parașuta diverși generali prin stră- inătate, de a vă parașuta diverse străinătățuri prin țară și, acum, de a vă parașuta un președinte de țară direct în fruntea unui partid, care o fi ăla. Vreți un partid pentru că nu aveți chef de o muncă serioasă? Foarte bine! Făceți-vă unul de la firul ierbii!”
După care, vorba lui Cehov, peste livadă s-a așternut tăcerea.
Povestind unui prieten toată tărășenia, tot amuzându-ne noi pe seama acestui exemplar, cu care diverse persoane și instituții influente s-au opintit încă de când a terminat facultatea, ca să-l plaseze cât mai bine și cât mai strategic, ne-am amintit și de episodul numirii sale în funcția de comisar european pe Agricultură și Dezvoltare Durabilă, în cadrul Comisiei lui Jose Manuel Barroso, pentru perioada 2010-2014. Pentru numirea asta, cel mai serios s-a zbătut președintele de la acea vreme, Traian Băsescu. Nu doar el, ci și un anumit serviciu de informații românesc, dar intervenția sa a fost decisivă. În acest scop, la recomandarea respectivului serviciu, Traian Băsescu i-a cerut ajutorul omologului său francez, președintele Nicolas Sarkozy. Francezul, uns cu toate alifiile, i-a acordat sprijin președintelui român, dar a pus niște condiții de natură economică; vreo trei. Două leam uitat (sic!), astăzi îmi mai amintesc doar de una: să le dăm francezilor Reactoarele III și IV de la Cernavodă. Aici, cred că Băsescu i-a fentat, i-a ars așa cum doar el știe, de unde și nervii ulteriori ai francezilor, dar asta este o altă istorie.
Revenind, după cum unii cititori s-au prins deja, Traian Băsescu nu a apelat întâmplător la francezi, adică la Nicolas Sarkozy. A fă- cut-o știind exact că francezii nu-l vor refuza, pentru că-l consideră pe Dacian Cioloș a fi omul lor, ca să mă exprim în limbaj civil, și că vor pune umărul la numire direct proporțional cu soliditatea legăturii lor cu el. Ceea ce s-a și întâmpla; a fost numit în funcție. Un mare succes româno-francez!
Drept pentru care, în consecință, am o întrebare pentru Ludivic Orban, șeful PNL: Domnule Orban, dacă tot sunteți croit pe formulat plângeri penale pentru „înaltă trădare”, nu-i faceți una și lui Dacian Cioloș? Și el a fost premier, ba chiar unul pus de niște puteri străine, cu tot cu Guvernul Lui!