Primul gând care-ți vine când citești una dintre știrile de azi de fapt divers, Sorin Oprescu stă în celulă cu Mohammad Munaf, este să faci haz de necazul oamenilor și să spui: uite un bun prilej de a discuta despre anii de aur ai PSD!
Al doilea este că amândoi au ajuns acolo în urma unor operațiuni pentru care oficialii au mulțumit SRI. Dacă la Oprescu e clar că rolul SRI a fost preponderent de suport tehnic, la aducerea lui Munaf în țară rolul serviciului secret rămâne învăluit în oarece mister.
Al treilea gând este că, indiferent de eforturile celor care vor să-i prindă, e nevoie și de ”efortul” celor prinși. Oprescu a insistat, prin comportamentul său să-și grăbească deznodământul care i se prefigura din datele pe care DNA le strânsese deja. La Munaf vom înțelege ”colaborarea” sa la încarcerare când vom vedea dacă i se vor scădea din anii de detenție, 10, potrivit sentinței, cei aproape 6 petrecuți în închisorile irakiene și americane.
Dacă a existat un contact credibil în preajma sa care l-a convins că din 7 ani, cât ar avea efectiv de executat, i-au rămas doar câteva luni, atunci el e posibil să se fi predat, acesta fiind prețul pe care-l are de plătit pentru a fi liber în întreaga lume, nu doar pe teritoriul Irakului, unde își terminase pedeapsa.
În ambele cazuri se dovedește că e important la cine din SRI pleci urechea.
* Opiniile exprimate în paginile ziarului aparţin autorilor.