Am publicat astăzi un amplu material în EvZ prin care am încercat să descâlcim ițele procesului de incompatibilitate care umbrește candidatura lui Klaus Iohannis. Ne-am întrebat, ca și mulți dintre cititorii noștri, cum arată de fapt acest caz. Este politic sau ține doar de bâlbâielile administrative din ultimii ani? Un caz care nu a început ieri, ci în ziua de 31 mai 2013, atunci când Klaus Iohannis a contesta un raport al Agenției Naționale de Integritate la Curtea de Apel Alba Iulia. Instanță ce i-a câștig de cauză la finalul lunii septembrie 2013. Deci, destul de rapid. Nimic neobișnuit. La fel de firesc, ANI a contestat la ÎCCJ decizia instanței din Alba-Iulia. Iar dosarul s-a mutat la București. Numai că până pe 10 iunie 2014 s-a așternut tăcerea. De-abia atunci, Klaus Iohannis a spus că a primit o cerere din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care i se solicita un punct de vedere. Urma să fie stabilit și un termen de judecată. Care tot întârzia. Klaus Iohannis era deja candidat oficial al PNL-PDL, strângea semnături, iar dosarul său de incompatibiltate căpăta o altă importanță. Nu mai vorbeam de un simplu primar al Sibiului, ci de un candidat cu șanse mari la președinția României.
ANI a făcut o cerere prin care solicita ÎCCJ stabilirea unui termen mai rapid, unul din argumente cererii fiind interesant: "Menționăm și faptul că interpretarea instanțelor de fond nu a fost una unitară, context în care soluționarea în regim de urgență a acestor dosare de către Înalta Curte de Casație ar avea ca efect o unificare a jurisprudenței curților de apel. Curtea de Apel Alba Iulia a dispus anularea rapoartelor de evaluare ale Agenției într-un număr de 23 de cauze, în timp ce Curțile de Apel București, Ploiești, Oradea, Craiova și Constanța au menținut rapoartele de evaluare ale ANI într-un număr de 38 de cauze". Cu alte cuvinte, ANI spune destul de clar că la Curtea de Apel Alba-Iulia cam toate rapoartele de incompatibilitate sunt respinse, iar în restul țării, nu. Vi se pare ciudat? Banal, doar trăim în România.
Reacția lui Klaus Iohannis: "Acest dosar nu este unul nou, ANI mi-a făcut un raport, l-am contestat, Curtea de Apel mi-a dat 100% dreptate cu o motivare excepțională care mă satisface, pentru că eu am știut că nu sunt incompatibil. ANI a contestat acea soluție a Curții de Apel la Înalta Curte, unde va primi un termen. Nu am primit până acum niciun termen în acest dosar. Nu mă tem, cum nici nu mi se pare un lucru important. Cu siguranță Înalta Curte știe cum să procedeze și nu are nevoie de sfatul lui ANI. Cum nu mă deranjează în mod expres această solicitare făcută de ANI, dar nici nu cred că este treaba Agenției Naționale de Integritate să spună Înaltei Curți cum să procedeze cu o cauză", spunea Klaus Iohannis, luni, în emisiunea "Jocuri de Putere", de la Realitatea TV.
Contrazis rapid de Horia Georgescu, directorul ANI: „Nu e nicio urgență! Noi am cerut un termen pentru 109 dosare, printre care este și cel al lui Iohannis. Este un termen intermediar cel de mâine, când se vor verifica actele depuse la dosar, un termen filtru în care se va decide termenul de judecată. Nu se judeca mâine nimic pe fond. Agenția a făcut această interpelare pe baza noilor coduri de procedură“. Ceea ce s-a și întâmplat. ÎCCJ a fixat un termen pentru 25 septembrie, apoi pentru 30 septembrie. Când se va judeca admiterea cererii ANI, după care s-ar putea să avem un nou termen. Prindem turul doi al prezidențialelor cu această speță juridică? Sper că nu, dar nimic nu este imposibil.
De ceva vreme văd o tendință de a-l transforma pe Klaus Iohannis într-un personaj care nu trebuie atins nici măcar cu o virgulă. Plimbat (în special) de PDL prin țară, lăsat să se exprime (în special) prin postări pe Facebook și comunicate scrise de alții, Klaus Iohannis are tendința să se transforme dintr-un om politic, într-un mit. Pentru că el este Candidatul Opoziției. Iar oricine candidează împotriva lui Victor Ponta este bun, după cum a spus-o extrem de direct Andrei Pleșu. O afirmație cu care pot fi de acord ca alegător, dar pe care aș prefera să nu o fac în calitate de ziarist. Dimpotrivă, cred că merită să ne punem toate întrebările posibile despre Klaus Iohannis, să cercetăm toate pistele, să vedem în ce fel gândește și acționează un om politic despre care știm foarte puține lucruri. Sau ceea ce știm nu pare neapărat satisfăcător.
Nu vreau să revin asupra modului ciudat în care Iohannis ne-a spus că a fost de acord cu suspendarea Președintelui din 2012 și că evenimentele anti-democratice din acel an au reprezentat doar un moment legislativ corect, dar insuficient explicat partenerilor europeni și americani, pentru că am făcut-o de mult prea multe ori. Spun doar că și în cazul lui Iohannis ar trebui aplicată prezumția de neîncredere, care n-ar trebui înlocuită cu stare de adorație. Cu atât mai mult cu cât experiențele pe care fiecare dintre noi le-am avut cu diverși oameni politici nu ne încurajează deloc.
Este momentul de la ÎCCJ un element artificial în campania electorală? Poate că da, dar asta nu înseamnă că România trebuie să aibă un candidat la președinție despre care una din instituțiile statului spune că a încălcat legea! Mi-aș fi dorit ca acest proces să fi fost terminat demult, dar nici măcar acest lucru nu-l putem pune sub semnul întrebării. Klaus Iohannis nu este altceva decât un cetățean. A fost ales primar, este investit cu milioane de semnături pentru candidatura la președinție, dar acest lucru nu-l poate face mai special decât alții. Nu se poate suspenda aplicarea Justiției doar pentru că un cetățean candidează, ci eventual procedurile ar trebui accelerate.
Dacă înainte de alegeri punem sub semnul întrebării imparțialitatea unui verdict al instanței supreme, ce rost mai are să continuăm procesul după turul întâi al alegerilor prezidențiale?
Mai ales că atunci îl putem declara Sfântul Iohannis!