Luni, prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanții OMV Petrom pentru a discuta despre proiectul Neptun Deep de exploatare a gazelor din Marea Neagră. Potrivit surselor guvernamentale, Ciolacu a subliniat că nu se va face nicio modificare la legea offshore.
OMV și Marcel Ciolacu, discuții dure la guvern despre modificarea legii offshore. În discuțiile cu reprezentanții OMV, premierul Ciolacu a spus ferm că subiectul este închis. Mai ales în lumina opoziției Austriei față de integrarea României în Spațiul Schengen. Premierul i-a încurajat pe liderii OMV să intervină la fel de diplomatic față de cancelarul austriac Nehammer. Ca să-și revizuiască opoziția față de intrarea României în Schengen. Ciolacu le-a subliniat diferența de tratament dintre România și Croația, unde Austria a aprobat aderarea la Schengen.
Întâlnirea a fost cerută de Alfred Stern, CEO-ul OMV. Premierul a clarificat că nu se va deschide o discuție despre legea offshore în contextul în care cetățenii români au un sentiment negativ față de poziția Austriei privind aderarea la Schengen. Acesta a mai afirmat că este în aliniere cu sentimentul general al populației față de Austria. De asemenea, a subliniat că ar fi în avantajul OMV ca Austria să își reconsidere poziția.
În privința proiectului Neptun Deep, Ciolacu a reiterat că România sprijină cu determinare această inițiativă strategică, în colaborare cu Romgaz, care va aduce independență energetică țării. "Acesta reprezintă o investiție majoră, estimată la 4 miliarde de euro, care va transforma România într-un actor cheie pe scena energetică europeană, având în vedere rezervele de gaze", a menționat prim-ministrul. Acesta și-a exprimat speranța că poziția Austriei față de Schengen nu va afecta reputația OMV Petrom în România.
OMV și Marcel Ciolacu, discuții pe tema legii offshore
"Vom rămâne angajați față de proiectul Neptun Deep și vom respecta actuala formă a legii offshore. România va continua să susțină argumentele pentru aderarea la Schengen. Chiar și la nivelul instanțelor europene, dacă Austria nu își revizuiește poziția", a conchis Ciolacu.
Între participanți s-au numărat și liderul PNL Nicolae-Ionel Ciucă, vicepremierul Marian Neacșu și Alexandru Petrescu, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. OMV și Marcel Ciolacu au stat față în față pentru prima dată.
„Eu știu că a fost cerută de către cei de la Viena în încercarea de a modifica anumite articole din legea offshore. Eu sunt convins că oficialii români nu vor ceda și nu vor modifica. Asta ar fi culmea culmilor să mai cedăm și chestiuni care țin de legea offshor. Prin care să permitem companiei care va exploata alături de Romgaz să vândă. Cam asta e cererea austriecilor din informațiile mele, să le permitem să vândă pe bursă gazul extras din Marea Neagră. În legea offshore lucrurile stau diferit: statul român are prioritate să folosească gazul extras și să direcționeze spre vânzare în funcție de cerere, deci nu compania austriacă să decidă”, a spus anterior europarlamentarul Rareș Bogdan, la DigiFM.
Clauza din Legea Offshore
„E o clauză pe care eu am scris-o în legea offshore, evident discutată în coaliţie cu cei doi preşedinţi, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, cu Kelemen Hunor şi cu liderul minorităţilor, toţi patru semnând legea offshore. (..) Ultima mea discuţie cu ei a fost foarte clară, nu se modifică, premierul de atunci a spus la fel, mă bucur că astăzi în aceeaşi formulă, preşedintele PSD a spus la fel”, a afirmat Virgil Popescu, în emisiunea „Proiect de ţară: România”, de la Prima News.
„Nu cred că are vreo şansă de a câştiga la Curtea de Arbitraj, legea offshore este o lege bună, are o clauză de stabilitate foarte clară”, a mai declarat Virgil Popescu, arătând că legea offshore este pentru toate companiile care au investiţii, care fac investiţii în curs şi toţi au aceeaşi obligativitate ca atunci când vând contracte în afară să le vândă mai întâi statului român prin Agenţia Rezerveror de Stat iar în cazul unei crize energetice, se pot introduce restricţii de preţ şi cantitate.
Eu unul nu aş spune că trebuie să dăm ceva în schimbul Schengen. Nu, este dreptul nostru, al României, să intrăm în Schengen şi ne vom bate şi sunt convins că vom intra la un moment dat. Am discutat de nenumărate ori la Consiliul pe Energie cu ministra austriacă a energiei care nu este din acelaşi partid cu premierul Nehammer, e de la verzi şi mi-a spus că dânsa şi partidul ei susţine intrarea României în Schengen şi îi pare rău de ceea ce se întâmplă”, a subliniat Popescu.