De unde până unde, necunoscutul profesor Virgil Măgureanu a ajuns șeful principalului serviciu secret al României? Cine ne-au fost teroriștii? Cu ce oameni s-a coagulat actualul SRI? Cât de competenți erau vechii securiști? De ce erau suprvegheate partidele politice? Un tir de artilerie verbală pentru fostul șef al SRI.
„Poker Face” este cea mai bună descriere a fizionomiei sale. Aproape că niciun mușchi facial nu i se clintește în timp ce vorbește. Parcă nici buzele nu i se mișcă. Pare un fel de ventriloc. I s-a spus, la începutul anilor ’90: „eminența cenușie” sau „omul din umbră” dar, parcă, răposatul Vadim Tudor l-a descris cel mai bine prin sintagma „șarpele cu ochelari”. Are o privire aproape hipnotică, de cobră, atunci când te fixează în sclere cu ochii săi albaștri-cenușii, cu pupilele mărite artificial de lentilele ochelarilor.
Șerpuiește printre întrebările limpezi și concrete și-ți lasă impresia că ți-a spus totul când, de fapt, a răspuns doar la ce a vrut el. Are o morgă flegmatică numai bine potrivită cu rolul pe care l-a avut în istoria recentă a României. Chiar la 78 de ani, are o memorie a faptelor care, pe undeva, te îngrozește. Lumea i se adresează, respectuos cu apelativul „dom’ profesor” dar, nu de puține ori, primește înjurături pe stradă. I se reproșează multe, cele mai importante învinuiri fiind implicarea sa și a oamenilor săi, în Mineriadele din iunie ’90 și octombrie ’91. La prima s-a lăsat cu morți și răniți și la a doua s-a dărâmat un guvern. Virgil Măgureanu, primul director al SRI, de fapt părintele principalului serviciu secret al țării, a știut aproape totul. Cât de sincer este, asta noi nu putem să știm.
Începuturile unui șef de serviciu secret
Virgil Măgureanu, primul director al Serviciului Român de Informații, s-a născut, în martie 1991, în satul Giurtelecul Hododului, comuna Cehu Silvaniei, județul Satu Mare, pe atunci Regiunea Maramureș. Primul său loc de muncă a fost cel de educator la o școală profesională. Mai târziu devine absolvent de Filozofie și ajunge profesor la Ștefan Gheorghiu. Dar job-ul care l-a plasat definitiv în istorie este cel de Întâistătător al SRI, principalul serviciu scret al țării. Să facem o scurtă recapitulare a locurilor sale de muncă. Are un mod monoton de a vorbi, care aproape te adoarme: „N-aș avea prea multe de adăugat. Doar că toate locurile de muncă enumerate mi-au facilitat, treptat, formarea unui profil spiritual spre care tindeam datorită aptitudinilor proprii. Din anul III la Filozofie m-am orientat către «Științe Politice»”. Nu scapă ocazia să se laude un pic: „Ulterior, la Universitatea din București, în mai 1978, mi-am susținut doctoratul cu tema: «Puterea politică. Natura și funcția ei socială». Lucrarea se va reedita în curând”.
Relația cu Ion Iliescu s-a cimentat în 1981
În cartea sa „De la regimul comunist la regimul Iliescu”, publicată în 2008, în care răspunde întrebărilor istoricului Alex Mihai Stoenescu, afirmă că l-a cunoscut pe Ion Iliescu în 1973 și că, încă de atunci, a intuit, și chiar i-a spus lui Iliescu, că vede în el viitorul lider al României. Cum s-a întâmplat și ce reacție a avut Ion Iliescu? Virgil Măgureanu precizează că întâlnirea respectivă a avut loc mai târziu cu opt ani, în mai 1981, în județul Sălaj: „Întâlnirea a avut și un moment confidențial când i-am zis asta. A fost relativ surprins, spunându-mi că nimeni nu i-a mai spus un asemenea lucru, deși sunt convins că știa ce se zvonește în opinia publică despre viitorul său politic”.
Și, cum a decurs legătura dintre ei până la evenimentele din decembrie 1989? Măgureanu are o memorie aproape cibernetică: „Relația s-a bazat pe multă încredere reciprocă și pe faptul că, în acel timp, aveam convingerea comună că, în sprijinul acestora, care erau vădit reformiste, exista și multă literatură de specialitate. Cred că e prea mult spus că am fost amici, dar exista o simpatie reciprocă”. Bun, dar ce i-a promis Iliescu? Se crispează, un pic: „Niciodată în discuțiile noastre n-a venit vorba despre recompense. Eram două persoane cu destule viziuni despre viitorul drum al României”.
Academia de Partid „Ștefan Gheorghiu”, pepiniera viitorilor politicieni postdecembriști
Pe câți dintre cei care au preluat puterea la revoluție,spre exemplu, Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman, Silviu Brucan etc i-a cunoscut până în 1989? Răspunde aproape instantaneu: „Silviu Brucan a fost cel pe care l-am cunoscut cu cel puțin zece ani înainte de momentul decembrie 1989, prin intermediul regretatului profesor de științe politice Ovidiu Trăznea de la Universitatea din București. Au mai fost și mulți alții, între care și Dumitru Mazilu care, pe atunci, venea la «Ștefan Gheorghiu» și ținea prlegeri în domeniul științelor juridice. Dar, e sigur că Academia de Partid a fost o pepinieră din care s-au extras numeroși dintre cei care au intrat în politică după 1989. S-au format acolo!”.
FOTO: Virgil Măgureanu, Ion Iliescu și Corneliu Coposu
Puterile străine au fost prezente, dar „teroriștii” au fost de-ai noștri
Am avut s-au n-am avut teroriști? Ce informații avea primul șef al SRI? Este limpede că știe despre ce vorbește, că nu stă deloc pe gâduri. Folsește, însă, codițional-optativul: „În mod sigur, în decembrie ’89, au fost numeroase momente care ar putea fi asimilate cu fapte teroriste și, desigur, au existat și făptuitorii lor. Dar, spre dezamăgirea multora dintre cei care au cercetat așa-zisul fenomen terorist în România, toate faptele au avut autori români”.
Au fost sau nu implicate țări străine în ceea ce s-a petrecut atunci? Aici, recunoaște că puteri străine au fost prezente activ: „În mod cert, în evenimentele de atunci au fost implicate țări străine, adică agenți ai unor servicii secrete din țări străine, în primul rând din URSS”.
Ce a fost de fapt în decembrie 1989, revoluție, lovitură de stat, lovitură de stat militară sau lovitură de stat pe fondul unei revolte populare? Măgureanu își alege, atent, vorbele: „Aș fi extrem de reținut în folosirea termenului «lovitură de stat» indiferent dacă era civilă sau militară. În primul rând statul împotriva căruia se presupunea că s-ar fi defășurat presupusa «lovitură de stat» - s-a năruit cu repeziciune. A fost o largă și generalizată revoltă populară pe fondul faptului că întreaga Europă de est intrase într-un proces de transformare rapidă, România fiind ultima care a pornit pe acest drum. Din păcate!”.
A fost sau n-a fost, la revoluție, călare pe porc?
S-a vehiculat că acele momente l-au prins acasă, în Ardeal, la o tăiere de porc, deși el era cu domiiliul forțat la Focșani. A fost sau nu la pomana acelui porc? Este prima oară când Virgil Măgureanu schițează un zâmbet: „De fapt, momentul în care am hotărât să mă reîntorc în București m-a surprins la Zalău tocmai când acolo se anunțase fuga dictatorului și mulțimea a pătruns în sediul Comitetului Județean de Partid. Am și vorbit oamnilor din balconul acelei clădiri. Așa-zisa «tăiere a porcului» a fost construită de către cei care au dirijat șederea mea forțată la Focșani, din mai 1989 până la Sărbătorile de iarnă. Atât de «imperativ» a fost aranjat traseul acesta încâ până și biletele de tren fuseseră cumpărate cu o lună înainte!”.
Cei de pe urmă vor fi cei dintâi. Așa și cu Virgil Măgureanu
După instalarea noii Puteri, cei care au participat la înlăturarea lui Ceaușescu și-au împărțit funcții și demnități. Virgl Măgureanu cu ce s-a ales? Ce a făcut până în martie 1990 când s-a înființat SRI? Răspunde, impasibil, de parcă ar vorbi despre o rețetă de tocăniță: „Niciodată înainte de evenimentele din 1989 n-a venit vorba, în discuțiile cu domnul Ion Iliescu, despre un rol pe care ar fi urmat să-l joc. Așa că, sub semnul unei distribuii ad-hoc de roluri, care s-a petecut cu cea mai mare parte dintre cei care au asigurat puterea provizorie, eu am fost numit consilier prezidențial, pe probleme de siguranță, al președinelui interimar Ion Iliescu”. Practic, Virgi Măgureanu a îngițit în sec și a așteptat, răbdător, să-i vănă rândul. La urma urmei, „Cei de pe urmă vor fi cei dintâi”.
Recomandat, în lipsă, de generalul Stănculescu
Se știe că SRI s-a înființat imediat după „bătălia” interetnică de la Târgu Mureș. Iar Virgil Măgureanu a devenit șeful acestui serviciu secret. Ce anume îl recomanda pentru această funcție și cine l-a propus? Spune și nu prea: „Poate că recomandarea cu legătura cea mai directă în ceea ce privește această numire a fost faptul că, sub conducerea mea, s-a constituit un grup care a alcătuit documentația necesară după modelul fostului SSI – Serviciul Secret de Informații al celebrului Moruzov n.a. Au fost mai multe persoane care au inflențat această numire printre care și generalul Victor Stănculescu”. Mai adaugă că în momentul acela nici nu era în țară: „Eram într-o deplasare care mi-a plăcut mult prin potențialul pe care îl avea, la Washington și San Antonio, în Texas. La Washington am avut întâlniti atât cu membri ai Senatului SUA cât și cu reputatul James Schlesinger, fost șef al CIA, iar la San Antonio s-a ținut o întrunire pe tema viitoarelor raporturi cu America. Din delegație făcea parte și, pe atunci, șeful agenției de privatizare din România, Adrian Severin”.
FOTO: Virgil Măgureanu a fost recomandat de generalul Victor Stănculescu
„România a fost în pragrul dezmembrării”
Pentru că ofițerii fostei Securități erau consemnați în cazărmi, ba mai mult întreaga structură fiind, ulterior, dizolvată, România devenise o placă turnantă pentru agenți secreți din toată lumea. Cât de grav a fost? Fostul șef al spionilor noștri spune că nu crede că există o situație mai gravă penru o țară decât absența totală a unui serviciu secret care poate asigura informațiile vitale pentru existența statului: „În acel răstimp, pînă la 26 martie 1990, a existat un vid total de informații în ceea ce privește situația noastră internă. Noul stat democratic român, abia în născare atunci, după totalitarismul comunist, a traversat cea mai periculoasă fază a existenței sale. În asemenea condiții nu este de mirare că destule forțe din interiorul și dinafara țării noastre sperau în dezintegrarea sa. Și nu vorbesc doar despre grupările iredentiste”. De fapt, fără să nominalizeze, direct, o anume țară, Măgureanu sugerează că toți vecini noștri și-ar fi dorit ciozvârte din România.
După cazul „Berevoiești” au fost date afară din SRI 1500 de cadre
Este limpede penru toată lumea că SRI s-a născut și dezvoltat pe scheletul fostei Securități. Peste ce a dat acolo? Cât de competenți erau ofițerii cu care avea să lucreze? Fostul director al SRI dă din umeri, aparent neputincios: „La întrebările acestea nu putem răspunde decât plecând de la realitatea noastră, românească, a acelui moment, datorită căreia mulți dintre componenții fostei Securități s-au retras din activitate la momentul înfințării SRI. Pe de altă parte, în bună măsură, nici cei rămași în rândurile noii instituții nu erau corespunzători”. Cu alte cuvinte, Măgureanu transmite, subliminal, că a dat peste o mulțime de cadre incompetente.
Spre exemplu, au fost două cazuri rușinoase pentru SRI: Berevoiești și Terasa Anda. L-au pus într-o sitație extrem de penibilă pe Virgil Măgureanu. Cum comentează? Pentru prima oară, Măgureanu prezintă semne de oarecare nervozitate. Aproape că bate cu pumnul în masă: „Cazul Berevoiești îmi apare și astăzi de o absurditate totală. Niște ofțeri conduși de colonelul Bordeianu au încălcat cu bună știință reglementările riguroase privind distrugerea documentelor fostei Securități. Au plecat către Ploiești pentru calandrul de la Scăeni-Prahova pentru a preda pentru «topire» câteva tone de acte. Ce îmi e străin și astăzi e că, în mometul plecării, nu se știa că în cea zi unitatea era închisă. Atunci au trebuit îndepărtați din SRI ca fiind necorespunzători, circa 1500 de cadre, inclusiv generalul Mihai Stan de care îmi pare rău că m-am despărțit așa”.
Sarcină de serviciu: supravegherea partidelor, incusiv cel de la putere
Au trecut câțiva ani și, în 1995, a apărut cazul „Terasa Anda”, în care mai mulți ziariști filați i-au descoperit pe „filatori” și i-au dat în vileag. Măgureanu scrășnește din dinți: „Era o nouă dovadă de rea-credință și de nepricepere din partea unor ofițeri. În mod ciudat mi s–a reproșat tot mie cu toate că operațiunea fusese aprobată și dirijată de prim-adjunctul meu generalul Victor Marcu”.
În cartea sa afirmă că SRI n-a distrus documente. Or, la Berveoiești, tocmai asta se făcea, se distrugeau documente. Unele chiar de după înfințarea noului serviciu, care arătau fără dubiu, spune jurnalistul Petre Mihai Băcanu, că SRI supraveghea îndeaproape și avea informatori în zona partidelor istorice. Asta nu înseamnă poliție politică? Întrebarea îl pune în dificultate dar nu ezită să răspundă: „Încă o dată, documentele de la Berevoiești erau copii ale unor documene existente și astăzi în arhiva SRI. Lucru care poate fi verificat. Poliție politică înseamnă represiune și manifestări violente împoriva unor formațiuni politice sau a unor persoane cu anumite vederi. La Berevoiești au fost niște simple fișe care atestau că anumite fenomene s-au petrecut în acel timp și care erau în legătură, fie și indirectă, cu membrii ai diferitelor partide. O simplă observație nu înseamnă, neapărat, poliție politică. Pe de altă parte s-au petrecut, mai ales în răstimpul amintit, și faze violente manifestate de anumite grupări, făcând parte din partidele nou-apărute sau chiar dincel de guvernământ. Manifestațiile de tip anarhist erau, oricum, în atenția noastră.
„Niciodată înainte de evenimentele din decebrie 1989 n-a venit vorba, în discuțiile cu domnul Ion Iliescu,despre un rol pe care ar fi urmat să-l joc”
VIRGIL MĂGUREANU, fost șef SRI ’90-’97
Citiți, peste o săptămână, în Evenimentului zilei, continuarea confesiunilor lui Virgil Măgureanu, fost director al SRI. Șeful principalului serviciu secret al României vorbește depre implicarea SRI în mineriadele din 13-15 iunie 1990 și octombrie 1991 și povestește despre cum a fost el racolat de Securitate de două ori.