Omul marilor taine din PSD i-a făcut K.O. pe Toader şi Dăncilă! Au dat în Dragnea...

La puţin timp după ce Tudorel Toader şi Viorica Dăncilă s-au sincronizat în lansarea unor dezvăluiri despre presiunile lui Liviu Dragnea asupra lor, a venit o replică în forţă din partea Ancăi Alexandrescu, care s-a ocupat de comunicarea ambilor (Dragnea şi Dăncilă).

Informaţiile prezentate de Anca Alexandrescu sunt cu atât mai importante cu cât ea a fost consiliera Vioricăi Dăncilă în mandatul pe care l-a avut în fruntea Guvernului.

Astfel, după ce Toader (n.r. - fostul ministru al Justiţiei în Guvernul Dăncilă) a povestit despre întâlnirea de 4 ore cu Dragnea şi Tăriceanu, Alexandrescu i-a reîmprospătat memoria.

„Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns cum cei doi actori rămași fără job politic încearcă în ultima perioada să reintre în atenția publică”, îşi începe Anca Alexandrescu textul publicat pe realitateadinpsd.net.

„Brusc, și-au amintit amândoi cum Tăriceanu și Dragnea puneau presiune pe ei să dea amnistia și grațierea.

Ba nu, să pună în acord legile justiției cu deciziile CCR. Dar nici ei nu mai țin minte exact ce au declarat.

Ba chiar ce au negociat ei înșiși la Bruxelles cu Timmermans. Viorica își amintește acum o întâlnire unde ea mai mult a tăcut (ne explică acum plină de înțelepciune) și în care s-a cerut insistent OUG privind amnistia și grațierea…

În mai 2019 spune că: «Nu a fost o impunere în a da aministia şi graţierea.

S-a discutat, iar eu vă spun un lucru, eu nu am avut niciodată pe masă guvernului un document referitor la amnistie şi graţiere, lucru pe care poate să-l confirme şi ministrul Justiţiei de atunci Tudorel Toader».

Haha. Păi cum așa? S-a cerut insistent dar nu a fost o impunere. Vai, vai!

Și Tudorel are memorie selectivă se pare pentru că în decembrie 2018, aflat la Bruxelles și întrebat despre un OUG privind amnisitia și grațierea declara că:

«Un act normativ privind amnistia şi graţierea nu este un act de clemenţă pe care şi-l doresc doar unii», subliniind că nu vrea «să fie tras la răspundere cel care nu este vinovat».

Deci cum? Da, întâlnirea aceea de la Băneasa a existat! În ianuarie 2019, fix după vizită la Bruxelles când dl Toader explică cum e cu «amnistia și grațierea».

Dar discuția a fost în urmă întâlnirii celor doi (Tudorel și Viorica) cu Timmermans și echipa de specialiști pe marginea armonizării deciziilor CCR.

(...) Interesant este însă cum uită domnul Tudorel Toader vacanța petrecută la Neptun împreună cu familia alături de Liviu Dragnea.

Și mai uită cred și despre rugămințile fierbinți pe care i le adresa lui Liviu Dragnea din 2017 până în 2019 fără încetare că PSD să o susțină pe Marieta Safta judecător la CCR.

Ah, da și mai uită și despre discuția privind scoaterea președintelui din circuitul de numire a procurorilor, în care Liviu Dragnea i-a spus că nu este de acord, dar el a promovat legile fix cu această formulare.

Și cu siguranță uită și de insistențele la Viorica de a o salva pe doamna Safta atunci când a devenit incompatibilă și a trebuit să demisioneze din minister.

Și da, a uitat și cum domnia sa și doamna Safta blocau toate actele normative ale Guvernului, toți miniștrii Cabinetului fiind exasperați că nu primesc avize.

Și uită și despre jignirile inacceptabile la adresa jurnaliștilor. Să nu mai punem la socoteală și OUG cu dedicație prin care fiul sau a devenit asistent universitar fără concurs.

Ah, și desigur Ordinul de ministru prin care se făcea notar că să-și aducă fiul de la țară la oraș… Stați că am pierdut șirul…

Dar Viorica oare ce își mai amintește? Hai că e interesant! Cum s-a dus la Timmermans și i-a explicat că trebuie dat OUG de armonizare a deciziilor CCR?

Ah, asta nu? Cum s-a văzut cu ambasadorul SUA la UE să îi explice nedreptățile din justiție? Nu-și amintește?

Sunt sigură că Ana Birchall le poate aminti și Vioricăi și lui Tudorel muuulte! Sau poate își amintește de vacanțele la mare, la munte, când juca ping pong cu domnul președinte!

Ah, nu-și mai amintește! Dar poate despre Legea apelor minerale? Sau Legea minelor? Nu? Sunt sigură însă că unii își amintesc.

Și sunt la fel de sigură că atunci când lui Liviu Dragnea i se va aproba să vorbească cu presa, va confirma tot ce am spus mai sus.

Unii au memoria scurtă, sau selectivă… sau mult tupeu și cu siguranță nu au caracter!”

explicaţie foto: Anca Alexandrescu în spatele lui Liviu Dragnea, pe vremea când se ocupa de comunicarea acestuia.