Omul lui Voiculescu vrea să-l "taie" pe omul lui Antonescu

Prin desemnarea lui Valentin Nicolau şi a lui Sorin Burtea în Consiliul de Administraţie, noua Putere şi-a asigurat liniştea şi "producţia" de ştiri pozitive.

Salariaţii din Televiziunea Română l-au ales pe Valentin Nicolau, preşedinte - director general al acestei instituţii în perioada regimului Năstase şi, ulterior, angajat în trustul media al familiei Dan Voiculescu, ca reprezentant în viitorul Consiliu de Administraţie (CA) al TVR. Împreună cu Nicolau a mai fost ales în CA şi Sorin Burtea, cel care, tot în regimul Năstase, realiza o emisiune împreună cu actualul ministru al mediului Rovana Plumb, pe atunci şefa OPC. Salariaţii din TVR i-au preferat pe cei doi în detrimentul unui jurnalist corect şi profesionist, Mihai Rădulescu.

De un timp, Jurnalul Naţional mediatizează masiv meritele lui Nicolau la conducerea TVR şi, în schimb, îl prezintă pe Radu Călin Cristea, directorul interimar, drept incapabil să rezolve problemele financiare ale postului public. Tot mai multe surse din USL susţin că Valentin Nicolau va fi viitorul preşedinte - director general al televiziunii din strada Pangratti. Astfel, Radu Călin Cristea, apropiat al PNL şi al lui Crin Antonescu, nu va avea zile senine. Prin desemnarea lui Valentin Nicolau în Consiliul de Administraţie, zilele lui Radu Călin Cristea, directorul general interimar al TVR, nu vor mai fi senine. Surse din USL susţin că omul lui Dan Voiculescu va pune mâna pe putere şi va fi uns preşedinte - director general.

Ode conducătorilor iubiţi

În 2005, revista Capital a publicat un articol în care prezenta modul în care a evoluat cultul personalităţii fostului premier la televiziunea condusă de Nicolau. Articolul arată că, în schimb, între 2002 şi 2004, scandaluri majore care ar fi putut afecta imaginea PSD au fost ignorate. Astfel, deturnarea fondurilor europene de către familia ministrului Hildegard Puwak, raportul baronesei Emma Nicholson către Parlamentul European, în care se vorbea despre deteriorarea situaţiei politice din România, sau publicarea stenogramelor şedinţelor PSD, fie nu au fost mediatizate, fie au fost îndulcite, astfel încât mesajul critic să nu ajungă la telespectatori.

TVR nu a publicat niciun punct de vedere critic, venit din partea Opoziţiei, atunci când guvernul PSD a decis ca datoriile Rafo să fie preluate de stat, ci doar punctul de vedere al lui Mircea Ursachi, pe atunci preşedintele AVAS.

Capital arăta, în 2005, cum erau mediatizaţi Adrian Năstase şi Ion Iliescu la televiziunea publică, toate evenimentele pozitive avându-i pe cei doi în centrul ştirilor. De exemplu, informaţia difuzată de TVR nu era centrată pe Ziua Armatei, ci pe prezenţa lui Iliescu la Carei. "Locuitorii oraşului Carei au avut parte de o Zi a Armatei cu totul specială, pentru că la manifestari au luat parte preşedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase şi ministrul Apărării, Ioan Mircea Paşcu", era ştirea televiziunii publice.

Epoca Nicolau, începutul falimentului

Deşi Valentin Nicolau se laudă în ultima vreme cu faptul că televiziunea publică nu a acumulat datorii în perioada sa, unul din cele mai dubioase contracte a fost semnat în 2004, când conducea această instituţie. Potrivit raportului de activitate al TVR, depus la Parlament şi respins recent de către legislativ, în ultimul an al guvernării PSD a fost încheiat un contract cu NBC Universal, "cu obligaţii de plată de circa 9 milioane dolari numai pentru anul VI de contract (2010/2011), precum şi sume neachitate până la 30.06.2010 pentru anul V, în valoare de 5 milioane dolari (din suma totală de 7 milioane dolari a anului V din contract". Raportul pe 2010 al TVR arată că acest contract "dă posibilitatea acestei companii de a decide în mod unilateral prelungirea contractului cu efecte pe termen lung, impunând TVR angajarea unor cheltuieli semnificative". Brânduşa Armanca, fost director al TVR Timişoara, a amintit recent şi de alte cheltuieli extravagante făcute în epoca Nicolau: "Lista cheltuielilor de protocol pe 2004 lasă cu gura căscată până şi o multinaţională: de două miliarde de lei vechi s-au cumpărat parfumuri scumpe, peste 3.000 litri de whiskey, plus gin, Campari şi şampanie de soi, eşarfe de mătase, mănuşi, ceasuri, obiecte decorative. La comisie, chiar Nicolau i-a denunţat pe salariaţi pentru a se disculpa pe sine: traficul de casete, devalizarea arhivei TVR de către angajaţii care vindeau la negru, în vreme ce el făcea afaceri dubioase cu TVR Media, cheltuielile imense cu onorarii ale TVR Cinema şi multe ale nereguli". Nici Sorin Burtea nu a rămas pe margine la împărţirea politizată a posturilor de conducere în TVR FOTO: AGERPRES 120 de milioane de euro este datoria publică a Televiziunii Române

"Locuitorii oraşului Carei au avut parte de o Zi a Armatei cu totul specială, pentru că la manifestări au luat parte preşedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase şi ministrul Apărării, Ioan Mircea Paşcu"ştire TVR, octombrie 2004

Ameninţări către tvrinfo.ro

Noul director al televiziunii publice, Radu Călin Cristea, a trecut deja la ameninţări împotriva celor de la site-ul www.tvrinfo.ro, acuzaţi că ar "scrie tot ce consideră de cuviinţă". "Am constatat o tentaţie de enclavizare la site-ul tvrinfo.ro, cu consecinţa unor inacceptabile deficienţe de comunicare. În urma discuţiilor cu Mona Dîrţu, directorul Departamentului TVR Interactiv, s-au degajat soluţii pentru evitarea pe viitor a unor asemenea nedorite situaţii", se arată într-un comunicat oficial al TVR. Acest site este realizat de către o echipă de jurnalişti independenţi, condusă de către Teodor Tiţa, care a lucrat multă vreme la secţia română a BBC.În aceste zile, site-ul a publicat integral documente referitoare la presupusul plagiat al premierului Victor Ponta. Ulterior, întrebat de Hotnews ce a vrut să spună atunci când a criticat "enclavizarea" acestui site, Radu Călin Cristea a explicat că se referă la "autonomia editorială stranie, pot să scrie tot ce consideră de cuviinţă". Acum câteva zile, guvernul Ponta şi-a arătat bunăvoinţa faţă de noua conducere a TVR şi a deblocat conturile instituţiei. ProTv ţepuit, Dolce sprijinit Contractul referitor la retransmisia meciurilor din Campionatul European de fotbal, dintre televiziunea publică şi Dolce, a fost cunoscut de către membrii consiliului de administraţie al acestei instituţii, afirmă surse din TVR. Publicarea stenogramelor consiliului de administraţie ar putea să ne arate în ce măsură au cunoscut şi acceptat reprezentanţii PSD şi PNL înţelegerea la care s-a ajuns cu Romtelecom.

Un calcul arată că Dolce a plătit peste 130.000 euro/meci relevant, adică mai mult decat plăteşte pentru o partidă din Liga I. Asta pentru că televiziunea celor de la Romtelecom era interesată doar de meciurile pe care le transmitea în exclusivitate, fără concurenţa TVR. Din cele 12 meciuri din grupe, doar opt au fost exclusivitatea celor de la Dolce Sport (ultimele partide din faza grupelor s-au jucat la aceeaşi oră, iar înţelegerea presupunea ca un meci să fie difuzat pe Dolce, altul pe TVR). Din această perspectivă, Dolce a plătit peste 130.000 euro/meci relevant pentru această televiziune.

În plus, televiziunea publică a oferit posibilitatea retransmisiei şi către alte canale, precum Pro Tv. Acest post a permis chiar televiziunii publice să transmită două partide amicale jucate de România în vara trecută cu Brazilia şi Paraguay. Până în prezent, TVR nu a achitat celor din Pache Protopopescu suma convenită pentru transmisie. Digi Tv, care aparţine de RCS-RDS, a dorit o opţiune de Liga Campionilor din pachetul TVR-ului, pentru a contra-balansa oferta Dolce. Negocierile au fost avansate, dar Digi le-a abandonat. Şi în ceea ce priveşte Olimpiada de la Londra, TVR îşi păstrază dreptul de a transmite în exclusivitate cele mai importante competiţii care interesează telespectatorii români. Televiziunea publică se va concentra pe sporturile unde românii au şanse: gimnastică, atletism, nataţie, canotaj/kaiak-canoe, scrimă, judo, box, lupte, haltere etc.

Canalul de sport se va concentra pe jocurile sportive -fotbal, baschet, handbal, volei, tenis - dar şi pe unele competiţii mai puţin interesante pentru publicul din România: volei pe plajă, ciclism velodrom sau sărituri în apă. Cei de la Romtelecom vor astfel să-şi întărească brandul Dolce Sport, canal care a apărut în urmă cu doi ani. Adrian Sârbu, boss-ul din Pache Protopopescu, încă mai aşteaptă banii de la TVR FOTO: LIBERTATEA

Un simplu calcul arată că Dolce Sport a plătit 130.000 de euro pentru un meci relevant, adică mai mult decât plăteşte pentru un meci din Liga I Citiţi şi:

  • Voiculescu vrea să-şi pună director la TVR
  • Valentin Nicolau este noul reprezentant al salariaţilor TVR
  • CULISE. Televiziunea Română a făcut jocul Antenelor
  • Ponta şi Antonescu şi-au trimis lustragiul să depolitizeze Tvr
  • DEZVĂLUIRI. TVR se pregăteşte să dea numai reluări şi nu a plătit, încă, taxa de înscriere a României la Eurovision. Cum s-a ajuns la faliment după 20 de ani de control politic