„Omul Cosa Nostra”. Afaceristul acuzat că a spălat banii Mafiei italiene s-a întors în România

Sursa foto: Arhiva EVZ

Victor Dombrovschi a dus o adevărată bătălie cu Justiția italiană, fiind considerat colaborator al temutei organizații mafiote

Săptămâna trecută, vi neri, chiar înainte de Paști, un personaj foarte controversat a revenit în România, după ce a dus o bătălie de trei ani cu Justiția italiană. Este vorba de Victor Dombrovschi, administratorul gropii de gunoi Glina, ridicat de DIICOT în 2014, sub acuzația că este „omul Cosa Nostra în România”. El a revenit în țară după ce italienii i-au ridicat orice interdicție.

Cazul – deși aproape uitat de presa din România – a făcut și face încă vâlvă în Peninsulă, fiind legat de numele unui cunoscut mafiot, Vito Ciancimino, fost primar al orașului Palermo, și de vânătoarea unei averi considerabile, numită de italieni „Tezaurul lui don Vito”.

Groapa de gunoi, comoara italiană

Povestea lui Dombrovschi începe în anii 2005-2007, atunci când principala sa afacere, firma Ecorec, care deține groapa de gunoi Glina, de lângă București, a intrat în atenția DIICOT. Sesizările penale fuseseră făcute de o casă de avocatură din Italia care administra judiciar mai multe societăți pe acțiuni și prin care Procuratura Antimafia bănuia că se spălau bani proveniți din infracțiuni.

Totul este legat de averea colosală lăsată de boss-ul Cosa Nostra Vito Ciancimino, mort în 2002, fiului său, Massimo.

Urmașii celor care au inițiat „Mani Pulite” considerau că mare parte din banii mafiei au fost investiți în distribuitorul de gaze Gas Gasdotti, vândut unor s pa n i - oli. Parte din banii obținuți au fost rein vestiți în firma Sirco. La rândul său, această companie deține 25% din Agenda 21. În fine, acum ajungem la legătura cu România, Agenda 21 având un contract de investiții cu Ecorec, administratorul gropii de gunoi de lângă București.

Legătura fusese făcută, se pare, de partenerul său, Sergio Pileri, dar investiția așteptată de la societatea italiană nu a venit niciodată. Mai mult, tot așteptând banii din Peninsulă, Ecorec a intrat în insolvență.

În 2005-2007, Ecorec și administratorii săi au fost consdierați nevinovați de anchetatorii români, fiind reclamați de avocații italieni care administrau părți din sechestrul impus de procurorii antimafia din Palermo.

300 de milioane de euro

Pe 16 iulie 2014 apare o bombă: într-o acțiune comună a DIICOT și a procurorilor italieni sunt săltați Victor Dombrovschi și Sergio Pileri. Întrun comunicat al vremii, românii recunosc că nu le aduc nicio acuză celor doi, ci doar au pus în aplicare mandate de arestare europene, emise de autoritățile din Italia. Ei sunt învinuiți că ar fi contribuit la spălarea a 300 de milioane de euro, bani proveniți din activitatea lui Vito Ciancimino și administrată, acum, de fiul său, Massimo.

Dacă la Pileri extrădarea este de înțeles, la Dombrovschi – acum în vârstă de 64 de ani - e bizară, el fiind cetățean român. În Italia, dosarul în care a fost inculpat are 100.000 de file, dar a avut noroc de un avocat celebru, Antonio Ingroia, care a susținut permanent că afaceristul este nevinovat. A reușit eliberarea sa din arest și apoi ridicarea interdicției de a părăsi Italia și Roma.

Avocat: „Dombrovschi este o victimă”

Procesul nu e terminat, dar ridicarea tuturor interdicțiilor este un succes major. Avocatul Antonio Ingroia a declarat că „în sfârșit lui Victor Dombrovschi i-a fost restituită libertatea deplină, așa cum am cerut de mult timp”. „Tribunalul de reexaminare de la Roma a admis recursul nostru, revocând măsura domiciliului obligatoriu și interdicția de a ieși din țară, la care era încă supus Dombrovschi, restituindu-i, după aproape trei ani, libertatea”, a adăugat apărătorul românului. Ingroia a adăugat că „este o măsură mult așteptată, dreaptă, pe care am cerut-o de multe ori și care reprezintă o restaurare parțială a Italiei față de un cetățean european reținut prea mult timp departe de țara sa, familia sa și de munca sa”. „Profit de această ocazie pentru a exprima o mare satisfacție pentru că, în sfârșit, s-a pus capăt unei situații paradoxală, într-un proces halucinant, care îl are pe Dombrovschi pe nedrept în boxa acuzaților, el fiind o victimă și alții vinovații”, conchide avocatul Ingroia.

Nepotul unui primar celebru

Nepot al celebrului general de cavalerie Victor Dombrovschi devenit primar al Bucureștiului, între anii 1938- 1940 și 1944-1948, afaceristul a plecat din România în 1977. A revenit în 1991, fiind cetățean român și australian. A început mai multe afaceri, multe cu foști ofițeri sau apropiați ai acestora, dar un lucru e cert: când a fost extrădat din România era cetățean român.

Material realizat cu ajutorul colegilor de la Gazeta Românească, ziarul diasporei din Italia.

Fost procuror antimafi a, apărătorul românului

Avocatul Antonio Ingroia, apărătorul lui Victor Dombrovschi, a fost procuror antimafia și a lucrat cu legendarul Giovanni Falcone, dar și cu Paolo Borsellino. După ce a ieșit din Procuratură a devenit avocat penalist, gazetar și militant pentru drepturile omului.

Tezaurul lui don Vito

Vito Ciancimino a fost primar al Palermo, din partea Democrației Creștine, unul dintre partidele desființate după operațiunea „mâini curate”. Don Vito a fost anchetat și condamnat de mai multe ori în procese legate de destrămarea Cosei Nostra, fiind asociat cu celebrul Toto Riina. A murit în 2002, dar a lăsat în urmă un mister pe care nu l-au elucidat complet nici anchetele la care este supus fiul său: unde a dispărut „Tezaurul lui don Vito”, estimat la sute de milioane de euro?