În laboratorul capabil să rescrie legile creativității, din Galați, studenții au pus la punct detectorul pentru mine din plastic, ochiul magic necesar persoanelor cu deficiențe de vedere, holograma care evită accidentele rutiere sau caroseria de 75 de kilograme a unui automobil. Oamenii aceștia respiră pasiune prin fi ecare cuvânt al lor.
Aparate, ustensile, piese, unghiuri, roţi, monitoare, ochi. Mă opresc la privirile tinerilor. Am venit să-i cunosc şi se uită la mine, întrebători. Nu sunt învăţaţi să fie băgaţi în seamă. Chestionaţi, descusuţi.
Au viaţa lor, gândurile lor, calcule, nopţi în care, mai mult ca sigur, visează la tot felul de maşinării, la teme şi la ecuaţii sau pur şi simplu rezolvarea unor dileme, tehnice, evident.
Ei sunt aici, acum, în această încăpere, o sală de clasă, găzduind Cercul Ştiinţific Studenţesc de Informatică Aplicată. Din Facultatea de Inginerie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
„Atmosferă de camaraderie”
Fac cunoştinţă cu profesorul care a iniţiat acest Cerc cu şapte ani în urmă, Marian Florin Bogdan, un om, la rându-i, tânăr, în privirea căruia persistă acelaşi licăr, ca la discipolii săi.
Colegi, nu neapărat studenţi. Nu sunt consideraţi mai prejos faţă de dascăl, pentru că aici e o „atmosferă de camaraderie”. Şi tot cadrul didactic continuă cu prezentarea acestui spaţiu, în consistenţa lui: „Nu există delimitări şi nici individualism. Lucrăm în echipă”. Pentru ducerea la un bun final a ideilor pe care le au. Şi au o sumedenie. Unele te lasă fără cuvinte, pur şi simplu.
În total, sunt 23 de membri în laboratorul în care nimic nu pare imposibil. Dintre care zece sunt studenţi. Restul, au absolvit deja facultatea, dar fac în continuare parte din universul acesta. Aşadar echipa e cimentată în spiritul ei, iar cei care au demarat un plan, îl şi duc la îndeplinire, mai presus de o anumită etapă a vieţii.
Au învățat să dea barierele la o parte
Cum a început totul, e simplu, explică profesorul Bogdan. Din dorinţa de a depăşi acea parte a teoriei, de care e caracterizat învăţământul nostru, şi a pătrunde în tărâmul practicii. „De care tinerii sunt foarte atraşi şi în care ei vor să investească timp şi energie”.
Pe unii i-a recrutat încă din primul an de studiu academic. Îmi dau seama că dascălul îi caută tocmai pe aceia care n-au astâmpăr în a-şi depăşi propriile limite. Ce am înţeles în acest loc e că înveţi cum barierele pot fi date la o parte. Oricare ar fi ele.
Să nu vă aşteptaţi totuşi la prea multe date tehnicizate. Aparatele au nevoie, înainte de toate, de protecţie. Până când vor ajunge în acel stadiu final, apte pentru a ieşi în lume, cu tot cu certificatul de brevet.
În finala unui concurs mondial cu proiecte spațiale
Vă dau un prim exemplu. Echipa s-a calificat în finala, care va avea loc la Paris, a concursului internaţional Student Aerospace Challenge. Organizatorii leau impus concurenţilor să nu divulge nimic din ce-au creat.
Un singur indiciu mi se dă. Competiţia are ca subiect crearea unor variante de zbor, în fază proiectată, capabile să ajungă în plafonul suborbital, adică la 100 de kilometri altitudine.
Că tot se vorbeşte în ţările dezvoltate de crearea aşa-numitului turism spaţial. Uite o întrebuinţare pentru acest tip de navete. Gata, atât şi nimic mai mult. Încheiem discuţia.
„Toţi au fost angajaţi încă din primele ore după absolvire”
Necesara paranteză. Spuneaţi de absolvenţi ai Ingineriei gălăţene, dar care fac în continuare parte din Cercul acesta. Să fi rămas acei juni în ţara lor? Răspunsul este afirmativ.
Oferte vin din toate părţile, de cele mai multe ori chiar pe domeniul în care s-au pregătit. „Toţi au fost angajaţi încă din primele ore după absolvire”, e tranşantă declaraţia.
Poate aveţi impresia unei figuri de stil. Nici pe departe! Nu lipsesc exemplele altor facultăţi tehnice din România, de ani şi ani, unde, e drept, recrutorii din străinătate, aflaţi pe primul loc al investigaţiilor, caută cu asiduitate în special vârfurile inteligenţei de pe băncile universitare.
Holograma care evită carambolul pe șosea
Studenţii Daniel Plângău şi Florin Macovei au creat un sistem holografic montat pe capota maşinii. Vă explic cât mai simplu, în niciun caz în limbajul lor ingineresc. De exemplu, automobilul este implicat într-un accident.
Ce face această tehnologie? Desenează, într-un unghi de 40 de grade, o hologramă. Anunţul apare, spun tinerii, pe cer, să fie văzut de şoferii care vin din urmă, fiind avertizaţi că mai în faţă, la câţiva kilometri, autostrada ori șoseaua, după caz, e blocată. Au timp să reducă viteza şi să evite un carambol.
Ochiul mahic necesar persoanelor cu deficiență de vedere
La rândul lor, studenţii Alexandru Dogaru şi George Toderaşcu au creat un fel de ochi magic necesar persoanelor cu deficienţe de vedere. „Sistem de asistare”, îi zic ei. Ca atare, inteligenţa artificială e capabilă să recunoască diverse lucruri întâlnite de-a lungul oraşului. Blocuri de locuit sau instituţii, strada, cu tot cu semafoarele şi cu trecerile de pietoni.
Echipamentul își dă seama de litere şi de culori, cu referite la unele simoluri, cum e cel de la farmacie sau brandul unui magazin. Utilizatorul este anunţat cu ajutorul unei voci electronice pe unde s-o ia, ajungând la destinația dorită. Aparatul e încorporat într-un fel de vestă, cu „privirea” montată pe piept.
Am vrut să ştiu dacă în noul context dispare bastonul şi mi se spune că nu. E un element recompus, dispunând şi el de o cameră de luat vederi, imaginile fiind transmise şi prelucrate de centrul de comandă, cel aflat pe torace. Ca atare, informaţiile furnizate omului întregesc peisajul din jurul său.
Cercetătorii vor experimenta dispozitivul în luna mai, de la facultate până pe faleza Dunării, un traseu destul de lung, pe Calea Domnească, dar şi pe alei secundare, cu multe intersecţii.
Detectorul minelor din plastic
De-a dreptul poetică mi se pare descrierea lui George Toderaşcu. A găsit, aruncate de alţii, tot felul de obiecte, roţi, lanţuri de bicicletă, pinioane, pe care le-a montat şi a obţinut o maşinuţă. Mai mare ca altele, e drept.
Ai impresia că poţi să te joci, dacă nu ştii că în corpul ei se află un mecanism sofisticat. Detectorul pentru minele din plastic. Acum nu mai punem la socoteală roțile și lanțul. E altceva, mult mai complicat.
Când ai început? „Anul trecut, în vacanţa de vară”. Şi cum funcţionează? Roboţelul are un emiţător, transmiţând un semnal. Vine, imediat, şi răspunsul. “Orice material are o anume reacţie”, tot audio, sună explicaţia.
Depinde de frecvenţa pe care o emiţi. Aici se află centrul micului univers. Analizând o multitudine de variante, a reuşit să obţină, după şase luni, rezultatul scontat.
Recapitulăm. Maşinuţa ajunge în locul cu pricina, sub ea se află, îngropată, presupusa mină. Este emis semnalul, vine răspunsul. Aşa îţi dai seama că acolo se ascunde pericolul de moarte. Pare atât de simplu, când îl auzi cum descrie în cuvinte eliberate de formulele matematice.
George şi colegii lui au încă ceva în perspectivă. Aparatul care scanează corpul omenesc, afectat de schijele minelor din plastic, depistându-se fiece fragment în parte.
Centrul Galațiului, reconstruit în format 3D
Ioan Constantin Tărăbuţă, Florin Macovei, Daniel Plângău, Dorin Nistor şi Cătălin Solomon au reconstruit, în format 3D, ecentrul municipiului Galaţi. Aplicaţia poate fi consultată la adresa www.3drecon.ugal.ro, fără vreo oprelişte.
Pe calculator vezi un film în care rulează, una după alta, siluetele urbane, din piatră și lemn, cu toate cele din jurul lor, până în cele mai mici detalii. „Opt luni am muncit, începând din 2017, spune profesorul”.
Poate să ajute turismul, pentru că descoperi, pe net, un oraş, în cazul în care nu l-ai văzut niciodată. Dar e mai mult decât atât. Șansa păstrării unor elemente istorice din faţadele caselor şi blocurilor.
Au fost fotografiate, din mai multe unghiuri, 60 de clădiri, fiind creat, din milioane de poligoane, un volum digital. E nevoie de lămuriri asupra acestui enunţ. Ce sunt poligoanele? „Reprezintă cea mai mică unitate reprodusă din calculator, în format 3D”.
Tehnicile de procesare a imaginii permit utilizatorului să vadă, la scara de unu pe unu, o anume secţiune.
Caroseria de 75 de kilograme
Mai departe, intrăm în domeniul auto. Echipa gălăţenilor a reuşit să creeze o caroserie de maşină care are, atenţie, doar 75 de kilograme. Nu, n-aţi ghicit, nu e o jucărie. „În regim static rezistă la 2,5 tone încărcare”, ca să fie clar.
Caroseria este din material compozit, însemnând lemn, fibră de sticlă, plastic şi fibră de carbon. Fibra de sticlă, materia de bază.
Modelul optim, cel care asigură cea mai mare rezistenţă, a fost stabilit după cum se poziţionează materialele în cadrul acestui conglomerat, la care se lucrează de patru ani. Şi încă nu l-au terminat. Mai e de aşteptat până să i se facă poze. „În 2020 o vom finaliza”.
Automobilul va fi dotat cu o serie întreagă de sisteme. Îmi atarge atenţia un detaliu. Maşina va ţine cont, în timpul mersului, de toate semnele de circulaţie, de obstacole. Va fi autonomă, din acest punct de vedere. Să ia decizii, în acest sens. Să aşteptăm anul 2020, şi să vedem minunea tehnologică!
Calculatorul care salvează vieți
Urmează programul care, în baza tehnicilor de vedere artificială, reacţionează la tipare comportamentale ieșite din comun ori situaţii dramatice, dând în consecinţă alarma.
Camerele de luat vederi transmit informaţia primară. Pot apărea scene de violenţă. Se declanşează un incendiu. Unei persoane i s-a făcut rău şi cade. E şi varianta unui bagaj abandonat, ca potenţial pericol pentru trecători.
„Calculatorul analizează, fiind învăţat cu gesturile sau cu situaţiile anormale”. Ca atare, poate să alerteze autorităţile, scanând imaginea şi trimiţând-o ca poză, ataşată mesajului. „Se pot alva vieţi”.
Cercetări prin forțe proprii
Majoritatea cercetărilor de aici au pornit cu o simulare pe calculator. Tocmai asta face ca toate ușile curiozității să fie larg deschise, fără să fii limitat de echipamente sofisticate, subliniază îndrumătorul.
Numai el ştie câte din lucrurile din încăperea asta le-a cumpărat din propriul buzunar. Dar, după cât de detaşat vorbeşte, nu-i pare rău de nimic.
Grupul își susține ideile mai degrabă prin propriile forţe. Aşa cum e cu programul legat de vederea artificială. Cu el vor participa la un concurs naţional de start-up, încercând să obţină 10.000 de euro, pentru a-l îmbunătăţi. „L-am testat, aici, în facultate, şi am demonstrat că funcţionează”.
E drept, au fost și oameni care i-au ajutat, precum Bogdan Brânzan, de la Asociația „Galați, orașul meu”. ONG-ul i-a sponsorizat pentru reclădirea virtuală a urbei.
„Suntem un laborator de oameni implicaţi!”
Printre atâția băieți zăresc și o fată. E boboaca Iulia Ene, de numai şase luni în Cercul Ştiinţific. Face parte din două proiecte, maşina autonomă şi vederea artificială. „Îmi place să mă implic”, abia șoptește mândra, emoționată.
Profesorul surâde, uitându-se la tinerii aceştia ca la copiii lui. „Suntem un laborator de oameni implicaţi!”.