Erdogan şi oamenii lui au dreptate: Europa de Vest va fi în curând islamică şi nu trebuie să fii mare filozof pentru a înţelege acest lucru, ci numai să ai ochii, urechile şi raţiunea deschise către ceea ce se întâmplă în lume.
Migraţia în masă a musulmanilor înspre lumea creştină, pentru înlocuirea vectorului identitar creştin, bazat pe libertatea omului (chiar şi în raport cu Dumnezeu), cu cel islamic, bazat pe supunerea fără obiecţie, este ultima agresiune, şi probabil cea mai radicală şi cu efectul cel mai rapid şi mai amplu, a lorzilor globalizării împotriva popoarelor lumii. Fenomenul are loc în întreaga creştinătate, amploarea maximă fiind în statele occidentale, centrul de greutate al acestei lumi – prin dezvoltarea economică şi puterea militară – şi zona cu atracţie maximă pentru migratorii porniţi la drum către ceea ce, pentru mulţi, este echivalent cu un paradis. Odată cucerită această fostă, deja redută, restul acestei lumi creştine, mult mai reticent, dacă nu chiar declarat opus acestei dezvoltări populaţionale, dar şi mai slab economic şi militar, grupat esenţial în Europa Centrală şi de Est, America Latină şi Africa neagră, pare fi o pradă sigură. Se atinge astfel un scop dublu: cea mai mare parte a lumii sub un unic control, fără problemele de contestare, opoziţie şi revoltă încă posibile în societăţile, zise democratice, actuale.
Că Europa Occidentală va deveni, în scurt timp, maxim 20 de ani, o regiune islamică, este astăzi o certitudine: modificările dramatice ale stucturii populaţiei, poziţia aparatului de stat-elite-media în raport cu localnicii şi migratorii şi îndoctrinarea masivă a tinerilor cu ideologia nihilistă autodistructivă bazată pe vina de a fi alb, ura pentru albi, şi necesitatea înlocuirii civilizaţiei creştine „supremaciste”, sunt liniile de forţă ale acestui proces.
Scriu despre acest subiect de peste 4 ani şi, dacă la început, eram privit nu neîncredere, chiar cu suspectarea alergatului după senzaţional, tot ceea ce s-a întâmplat după 2013-14 a confirmat deducţiile şi previziunile mele. În acelaşi timp, din studierea fenomenelor şi evenimentelor, la rândul meu am adus unele retuşuri ipotezelor, concluziilor şi afirmaţiilor iniţiale, cum ar fi, de exemplu, celor privind declanşarea actelor teroriste împotriva populaţiei occidentale de către jidadişti: de fapt, după cum a devenit foarte clar între timp, organizarea acestora ţine de structurile serviciilor secrete şi militare locale, după tiparul operaţiunilor „steag fals” (vezi precedentele de acest tip din Europa, de exemplucele grupate sub denumirea generică „Operaţiunea Gladio”.
Această perspectivă este acum certă pentru toţi cei care au înţeles că dincolo de a fi o simplă invadare a continentului dinspre fostele colonii, islamizarea Occidentului, este un proces bine elaborat şi meticulos pus într-o pagină, în care a fost premers de socialismul secolului 19, comunismul secolului 20, democraţia de mucava agonizândă, feminism, lgbtism, ideologia de gen şi funcţionează acum sincron cu ultimele patru, în cuplare ofensivă împotriva popoarelor occidentale. Lucrurile au devenit clare atunci când s-a înţeles că atât organismele supranaţionale globaliste – ONU, UE etc.– cât şi elitele statelor occidentale lucrează pentru un acelaşi scop: o lume supusă aceluiaşi unic centru de putere, chiar dacă, din motive de coordonare mai simplă, împărţită în state şi blocuri separate, cu o populaţie de sclavi semirobotizaţi.
Ca dovezi directe ale procesului le avem pe cele care ţin de dimensiunea demografică şi pe cele care ţin de dimensiunea politică. Dacă în ceea ce priveşte realitatea demografică lucrurile sunt clare, orizontul de timp al preluării poziţiilor puterii politice vizibile şi pe a celor administrative, de către mai numeroasă, la acel moment, tânără generaţie islamică, sau islamizată, fiind undeva între 10 şi 20 de ani, detaliile realităţii politice mai fac uneori subiectul unor nelămuriri, neputinţe de a le discerne, sau de a le accepta. În mare acestea din urmă sunt grupate în cinci categorii:
1. Declanşarea de revoluţii, războaie civile, războaie de agresiune directă, în interiorul şi împotriva unor state şi zone cu potenţial de conflict etnic şi/sau religios – Balcani, Orientul Mijlociu, Nordul Africii.
2. Organizarea aşa-zisului „terorism jihadist”, în acele state şi zone, sub aparenţa erupţiei naturale a acestuia ca urmare a diferendelor etnice şi/sau religioase, instruirea, consilierea, susţinerea cu bani, armament şi asistenţă tehnică specială a grupărilor de mercenari acţionând sub acoperirea jihadului şi acţiunilor acestora.
3. Deplasarea, sub acoperirea statutului de refugiat de război, a mase mare de oameni din Africa şi Asia spre lumea occidentală: Europa, America de Nord, Australia etc.
4. O politică internă la nivelul UE şi a statelor de promovarea a migraţiei cu următoarele componente:
– refuzul apărării graniţelor uniunii şi statelor de pe traseul acesteia
– oferirea de avantaje materiale substanţiale, depăşind adesea pe cele ale propriilor persoane defavorizate,
– o propagandă de mare amploare în favoarea primirii migratorilor prezentate ca „victime ale războaielor” puse în pagină de acelaşi centru de putere global,
– modificări legislative favorabile migraţiei,
– tratamentul favorizant – ne-anchetarea, netrimiterea în judecată, achitarea, sau pedepse fără relevanţă – al infractorilor musulmani în cazuri de viol, jaf, crimă, trafic de carne vie, de droguri şi arme,
– înăsprirea legislaţiei care pedepseşte criticarea acestei politici, a migraţiei şi a migratorilor,
– atacarea ultimelor redute de identitate locală, în primul rând a creştinismului, a valorilor occidentale clasice,
– aşa- numitele campanii împotriva fake news-urilor şi a hate speech-ului, ca metode de restrângere a libertăţii de opinie cuplate cu modificările de cod penal în privinţa pedepsirii delictelor de ură, ca metode globale de restrângere a tuturor libertăţilor.
5. Organizarea terorismului intern sub acoperirea deplasării către statele occidentale a aşa-zişilor terorişti jihadişti din zonele de conflict, şi înscenarea de evenimente de tip „steag fals”, cu victime din rândul populaţiei, ca o altă cale pentru restrângerea libertăţilor, impunerea statului poliţienesc şi militarizat şi a politicii de înlocuire a populaţiei omogene cu una atomizată.
Toate aceste dimensiuni sunt în plină desfăşurare, vizibile şi resimţibile, imposibil de contestat. Ele vin să se aşeze şi, în acelaşi timp sunt impuse, pe fundalul atomizării populaţiei interne şi dezactivării opoziţiei sale ca urmare şi a anterioarelor formule de atac la identitatea personală şi naţională, feminismul, lgbtismul, ideologia de gen.
Voi încerca în continuare ca, într-o succesiune de scurte analize să ilustrez stadiul şi dinamica elementelor ţinând de ambele dimensiuni – demografică şi politică – ajutat fiind de fenomene şi evenimente în desfăşurare, care să dea o mai mare putere de convingere afirmaţiilor, concluziilor şi previziunilor mele, adică o abordare în zig-zag a temei, funcţie de aceste date ale realităţii.