Oasele doctorului Mengele de la Auschwitz au ajuns material didactic

Rămășițele sinistrului doctor nazist supranumit „Îngerul Morții” vor fi folosite la lecțiile de anatomie ale studenților la Medicină.

Mengele, care s-a refugiat în America de Sud după Al Doilea Război Mondial, a murit în Brazilia acum 37 de ani și a fost îngropat într-un mormânt anonim. Doctorul Daniel Romero Muniz este cel care a identificat rămășițele „Îngerului Morții”, la șapte ani după moartea acestuia.

Statul brazilian i-a acordat acum permisiunea dr. Muniz de a păstra oasele lui Mengele și a le folosi în scopuri științifice.

Într-o emisiune televizată, doctorul brazilian a desfăcut în direct o pungă de plastic, în care se aflau părți din scheletul lui Mengele, inclusiv craniul acestuia, și le-a arătat în premieră absolută telespectatorilor.

El a afirmat:

„Oasele lui Mengele vor fi un bun material care îi va ajuta pe studenții noștri la învățătură. Ele vor fi folosite pentru a pregăti medici noi și vor fi utile mai ales celor care studiază examinările post-mortem.”

În emisiunea TV, Muniz a explicat care au fost caracteristicile care l-au ajutat să-l identifice pe Mengele, în ceea ce a spus că au fost cele mai imprtante investigații medico-legale desășurate vreodată în Brazilia.

Ținând în mână craniul lui Mengele, el a arătat o gaură mică în pometee stâng:

„Această gaură arată că Mengele a suferit de sinuzită, care, de-a lungul anilor, a creat o infecție ce a lăsat un orificiu mic în os. Acesta a ajutat la identificare.”

În același scop a fost folosit și osul pelvian:

„A avut un accident de motocicletă când era la lagărul din Auschwitz, iar pelvisul a suferit o fractură.”

Josef Mengele a scăpat vânătorii de naziști după război cu ajutorul familiei sale îm Germania, care i-a trimis cu regularitate ajutoare financiare, permițându-i să stea ascuns.

Mengele a reușit să fugă în Austria, și de acolo, în Argentina.

A trăit în Argentina, Paraguay și Brazilia, până în momentul în care a suferit un atac de inimă și s-a înecat în mare, în orășelul brazilian Bertioga, în 1979.

Nici un membru al familiei nu a mers să-i revendice rămășițele, după ce acestea au fost exhumate în 1985.