Întotdeauna detaliile unui eveniment, unui act istoric, unei decizii sau unei simple întâmplări sunt uitate.
La vedere este, întotdeauna, lucrul mare, grandios, ideea finală a evenimentului – scopul marketingului, de altfel. Miezul, adevărul simţit stă însă în acele mici informaţii de la care ai plecat, în acele intuiţii pe care le-ai transformat în convingeri atunci, la cald. Când răscoleşti în sertarul amintirilor ca să cauţi adevărul, ai şansa să descoperi cu câtă nonşalanţă ţi se servesc minciuni. Ca ziarist, m-au fascinat mereu detaliile. Destul de des apelez la vechile mele agende de lucru, iar informaţiile notate acolo de-a lungul anilor îmi confirmă sau îmi infirmă oameni, evenimente, acţiuni… sau infracţiuni, mişcări politice, trădări sau alianţe din actualitatea imediată. Când m-am gândit ce contur să dau ziarului de azi, am rezonat la două subiecte: interviul lui George Maior cu privire la marcarea a 10 ani de la intrarea României în NATO şi la monstruosul atentat asupra militarilor noştri din Afganistan. Uitasem că actualul şef al SRI a fost unul dintre cei mai importanţi pioni în negocierile pre-aderare din calitatea lui de şef al Departamentului de Integrare Euroatlantică din MApN. Totul se lega, de obicei, de politic, de numele fostului premier Adrian Năstase, a cărui guvernare n-a fost asimilată cu actele lui de corupţie nici măcar de marii săi adversari politici. George Maior dă acum frâu amintirilor într-un interviu despre NATO acordat Mediafax despre care a scris şi EVZ în numărul de azi. Când l-a nominalizat preşedintele Băsescu la cârma SRI cei mai mulţi n-au desluşit sensul cedării acestei funcţii către PSD, Maior fiind la ora aceea membru al acestui partid. S-a desluşit, în timp, că Traian Băsescu a văzut în tânărul George Maior un om şcolit în America, în stare să aplice tot ce a învăţat asupra sistemului nostru de informaţii. În toamna lui 2006, când se tot vorbea şi se scria despre nominalizările pentru şefii de la SRI şi SIE (Radu Timofte şi Gheorghe Fulga demisionaseră), scriam despre ce se întâmplă în culisele de la Cotroceni şi despre ce urma să se întâmple pe scena politică. Nu m-am gândit nicio clipă că George Maior ar deveni un al doilea politruc pus în fruntea SRI, ca Radu Timofte, sau că SIE, cu un prim-adjunct ca Silviu Predoiu, va continua în linia sistemului impus sub regimul Iliescu. Bătălia însă s-a dus, dar Traian Băsescu a jucat bine cartea. A făcut doar hatârul consilierei sale, iar când s-a convins de greşeala nominalizării de la SIE a tăiat răul făcut cu orice risc. Au fost zile agitate atunci, în 2006, mai ales la comisiile parlamentare de control al activităţii SRI şi SIE. Am intrat în NATO, ne simţim parcă mai în siguranţă în acest moment de trasare a noi graniţe, însă simţim efectele războiului atunci când ne vin veşti tragice despre soldaţii români ucişi în Afganistan, un teatru de luptă despre care mulţi spun că nu ne aparţine. Greşit. Ne aparţine fiindcă România are şi obligaţii când se angajează în parteneriate, semnează tratate şi îşi ia angajamente. În Afganistan a murit acum un om, iar alţi cinci soldaţi au fost răniţi grav. S-au trezit cu o maşină cu dinamită peste ei. Vă rog să nu începeţi să gândiţi că militarii aceştia s-au dus în "răboiul altora" doar pentru a câştiga un ban mai mult decât în ţară. S-au dus acolo pentru că aşa trebuie. România este cea care beneficiază, în final, de dezvoltarea armatei, de perfecţionarea soldaţilor ei şi de strategii moderne privind tehnica militară. Gândiţi-vă la lacrimile mamelor, soţiilor şi copiilor acestor soldaţi şi amintiţi-vă că, atunci când nu sunt în Afganistan sau Irak, militarii aceştia sunt în linia întâi la inundaţii sau deszăpeziri, salvând vieţi! Şi tot ei vor fi chemaţi să lupte dacă ţara va fi în pericol. Pentru asta sunt eroii noştri!