OAMENII DE LÂNGĂ NOI. Să dăruim timp!

Susținem că am fi buni, dar nu avem timp de pierdut cu alții. Așa că, aruncăm un leu cerșetorului de pe stradă, adunăm hainele, cu care oricum nu avem ce face, și le dăm săracilor.

 Avem timp, dar suntem prea egoiști să fim dispuși să le dăruim unor străini. Preferăm să stăm pe internet, să mergem în biserică, să stăm și să ne plângem în singurătate nefericirea sau să ne etalăm fericirea și opulența. Preferăm să citim, să facem plajă, să stăm pe terase. Dacă am renunța la câte puțin din toate astea, am încropi de o zi sau două pentru a dărui timpul nostru.

Să mergi într-un cămin de bătrâni, să găsești pe cineva singur. De exemplu, o mamă care privește în fiecare clipă lung spre poartă cu speranță, după care își pleacă resemnată ochii. „Nu au timp copiii, sunt ocupați cu serviciul”. „De când nu i-ați văzut?”. Își înghite un nod, nu de tristețe, ci de dor ca arșița, și spune „În septembrie se face anul”. Să vorbești ore în șir cu acea mamă și ai câștigat mai mult decât dacă ai fi citit 10 cărți motivaționale. Viața ei e o poveste, cu bucurii și tristeți, cu întâmplări, din care ea a păstrat doar ce-i frumos. Și mereu, mereu le găsește scuze copiilor.

Să mergi într-un cămin-spital pentru copii. Să găsești un copil cu cancer și abandonat, să-i citești povești, să vă jucați cu mingea, să râdeți împreună de câte o trăznaie. Urmează și o discuție serioasă despre boala lui. El, chel și palid, se uită brusc la tine și spune. „Eu știu că o să mor și nu mi-e așa frică. Dar dacă atunci ar fi aici mama, să mă țină de mână, cred că aș fi foarte viteaz”. Acesta este un timp câștigat, nu pierdut.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.