În aproape toate situațiile, copiii ne oferă lecții de viață surprinzător de realiste: sunt mai umani, mai capabili de compasiune. Ei dau lecții de civism fără să facă nimic extraordinar, doar cu ceea ce le vine din suflet.
Sâmbătă a avut loc la Tîrgu Mureș Târgul ONG-urilor, „Împreună pentru comunitate”. Au fost multe acțiuni interesante, dar mă voi opri asupra unui moment care a impresionat. Ploaie și frig, foarte frig. În mijlocul parcului evoluau echipele de dansatori ale Ansamblului Miorița, condus de Gheorghe Vanga. Copii de-o șchioapă dansau de mama focului: dansuri românești din mai multe zone, dansuri maghiare. Pe margine, spectatori și părinți, sub umbrele. Părinții erau și încântați, dar și puțin îngrijorați. A fost frumos, au fost aplaudați, ei, fericiți. M-am apropiat de un băiețel de nici 5 ani pe care mama îl ștergea de apă. L-am felicitat și mi-a spus foarte fericit: „Am dansat pentru copiii care nu pot să danseze, nu pot să vorbească și, unii, nu pot să audă muzica. Îi iubesc și vreau să fie sănătoși”.
ONG-urile respectabile asta fac: dăruiesc bucurii și speranțe. Și mi-am amintit de un înger al copiilor, profesorul Alexandru Pesamosca. „Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu. Cam toţi aveau aceeaşi reacţie. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă. Şi milă, cu zâmbetul ăla îmi cereau toată mila din lume. Cum să nu te tulbure imaginea asta? Şi totuşi, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice emoţie.(…) Da, am iubit mult copiii”, spunea medicul care s-a mutat la spital din dragoste pentru copii și acolo a și murit.
Puțin mai încolo, la standul „Lagărele de lângă noi” am văzut fotografii din cele aproape o mie de centre unde sunt internați aproape 25 de mii de copii cu dizabilități psihice. Copii care au un nume, dar nimeni nu-l rostește, ei sunt numiți rece „beneficiari ai serviciilor de protecție socială”. Singuri pe lume, fără nume, sunt îndopați cu medicamente și li se așteaptă moartea. Poate doar acei copii care dansează în ploaie ar fi capabili să-i aline, să-i îngrijească, să-i ocrotească și să le șteargă și lacrima pe care nu au puterea s-o reverse.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.