Combină farmecul personal cu tact şi calm şi poţi obţine acordul, aprobarea de care ai atâta nevoie. Fie că este din domeniul sentimental, sau profesional, aspectele îţi dau şanse de succes!
7 ianuarie
O poveste cu un împărat, un solist, niște nobili și multă muzică. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 7 ianuarie s-au născut Sf. Bernadette de Lourdes, Nicolas Cage, Zora Neale Hurston, Elena Ceuşescu, Ioana Bulcă, Ion Minulescu, Octav Băncilă, Mircea Sântimbreanu.
La Mulţi Ani! Ioni şi Ioane şi nume derivate sau cei născuţi chiar astăzi, voi sunteţi sarea Pământului!
Tradiţional, ziua Sfântului Ioan, cel care l-a Botezat pe Iisus, reprezintă punctul final în sărbătorile de iarnă. Este şi Crăciunul pe stil vechi şi o să mai revenim asupra măsurării timpului... am impresia că pe undeva s-a făcut o greşeală, mare de tot! Când o să fie echinocțiul de primăvară o să fac masurătorile înălțimii Soarelui, ca să verific concordanța calendarului. Nu am mai făcut așa ceva m-am încrezut în astronomi și în efemeridele lor. Mare greșeală! Așa cum v-am anunțat eu mai fac odată Crăciunul, pe stil vechi, în liniște, bucurie și pace. Împreună cu lipovenii, acești urmași ai cazacilor nekrasoviți, cu care se pare că românii sunt rude de departe, mărturie stă drapelul lor tricolor și iile femeilor. Dar și șașka, sabia cazacilor, care aduce suspect de mult cu sica dacilor, apoi sabia ușor curbată, fără gardă, a vlakilor negri.
Sărbătoarea creştină a Sf Ioan Botezătorul, apărătorul pruncilor, a moaşelor şi a femeilor, în general, a fost calchiată peste o foarte veche sărbătoare feminină de iniţiere şi înfrăţire care datează, probabil, din perioada matriarhatului. Nu se mai ştie cum se numea, care zeiţă cabiră, sau pelasgă era adorată...
Femeile se „iordănesc”. Adică petrec toată noaptea şi neglijează bărbaţii, nici de mâncare nu le fac! Niciun bărbat nu poate să zică sau să facă nimic şi trebuie să se supună obiceiului, pentru că altfel va fi mâncat de lupi în anul ce urmează. Lupii apar din ce în ce mai evident ca justiţiari şi executori ai tradiţiei şi a voinţei Domnului.
Femeile tinere măritate în anul ce a trecut sunt primite în comunitatea „surorilor” prin stropire cu apă sfinţită. După regiune, sunt multe ritualuri elaborate, unele chiar ciudat de interesante. De exemplu, cea mai în vârstă dintre femei le şopteşte la ureche multe lucruri de ale femeilor şi le spune cuvintele de recunoaştere cu alte „surori”.
În timp, probabil din cauza misoginismului, a apărut şi o „iordăneală” a flăcăilor care, însă, se lasă cu beţii şi cu capete sparte.
Peste toată „iordăneala” apare şi Lupul Şchiop, care şi-a terminat vânătoarea de demoni şi este obosit. Ei, ce este pentru Lupul Şchiop şi Filipi o călătorie până pe faţa nevăzută a Lunii să cronţăne ceva demoni!
Cele câteva zile frumoase din jurul Bobotezei - ei bine, tradiţia spune că le datorăm Lupului Şchiop, care a cerut protectoarei lui, Sfânta Maică a Domnului, puţin soare, ca să se odihnească în Grădină şi să prindă putere de la razele binefăcătoare.
În această zi se fac unele remarci oraculare asupra mersului vremii, dar de când cu „încălzirea globală” produs al nebuniei şi prostiei omeneşti, nebunie care a detonat mii de dispozitive atomice în atmosferă, la sol şi în subteran, ba şi în cosmos, experienţe ale diavolului – ei bine, natura a fost mutilată şi este greu să mai prevezi ceva.
După cum v-am anunțat de mai multe ori până acum nu mai răspund la corespondență și asta încă din luna mai a anului trecut. Răspund numai aici, în rubrica mea din EVZ, dacă o întrebare mi se pare interesantă și este repetată de mai mulți corespondenți pe emailul meu. Astăzi despre Prietenii Muzicii.
Este o veche, foarte veche organizție. Secretă, pentru că nimeni nu s-a interesat de ea!
Legenda spune că, demult, când lumea era puțină și împărații înțelepți, a avut loc, într-un mare oraș european, Paris, Viena, Roma, Berlin sau alt mare oraș, un mare concert. Un violonist genial, să fi fost Paganini, sau altul ca el, sau a fost un pianist, a dat un concert excepțional, împreună cu două orchestre simfonice reunine și toate corurile din oraș. Mai erau acolo trei cvartete de cameră și două… tunuri! Concertul era dat în cinstea împăratului care împlinea 30 de ani. Sau, patruzeci?
În opera imensă, să fi fost Scala din Milano, sau altă sală celebră cu acustică bună, era ”la créme de la créme”, toată marea nobilime, toată burghezia care conta, dar și oameni de rând și studenți. Nimeni nu știa, dar invitațiile fuseseră stabilite chiar de împărat.
Bun, cortina se ridică, sala scoate un sunet de admirație în fața priveliștii celor două mari orchestre și a corurilor așezate în amfiteatru, flancate de cele două tunuri. Să fi fost mai mult de o mie de oameni – așa spune legenda!
Apare și solistul, în tunetele aplauzelor. Dar, ce se întâmplă? Redingota solistului este încheiată greșit, ba este și peticită, gulerul de dantelă este pătat de dulceață, iar genialul solist morfolește o plăcintă. Totuși, concertul începe! La început, primele măsuri aduc sublimul. Apoi, dezastru! Solistul începe să cânte fals, fugărește dirijorul pe scenă, scoate limba la public. Masacrează muzica divină a lui Mozart! Sau, a fost Beethoven?
Spectatorii nu știu cum să reacționeze. Se uită la loja centrală unde șade, ca o figură de ceară, tânărul împărat. Câteva persoane, apoi câteva perechi se scoală și părăsesc sala de concert. La ieșire sunt întâmpinate de niște doamne frumoase și educate. Cu vorbe elegante îi conving pe cei care părăsiseră sală să le urmeze. Se suie cu toții în mai multe trăsuri, pe vreme aceea automobilul era doar un vis. Călătoresc aproape o oră și ajung la un castel măreț, ca în basme. În sala principală îi aștepta o masă pregătită cu numărul exact al lor, trei duzini. Nu, de fapt erau 38 de tacâmuri. Peste o altă jumătate de oră în sala mesenilor își face intrarea împăratul și solistul nărvaș. Toată lumea se scoală în picioare, bărbații fac plecăciuni, doamnele, reverențe.
Stați liniștiți, prieteni, aici suntem cu toții egali, suntem Prietenii Muzicii. Am făcut astăzi o selecție, continuă tânărul împărat, intrat în istorie ca un personaj celebru, un conducător inspirat și iubit de popor. Am conspirat cu prietenul meu, cu acest muzician genial, să vedem până unde poate merge obediența versus dragostea față de muzică. Solistul zâmbește și adaugă să fie iertat pentru prostioarele pe care le-a făcut pe scenă dar le-a făcut la dorința împăratului, pentru un scop înalt. Faptul că nu ați înghițit vulgaritățile de prost gust și ați părăsit sala, cu toate că eu rămăsesem, continuă împăratul, vă face superiori tuturor și vă recomandă ca sfătuitorii mei de taină. Și pe viitor trebuie să vă comportați la fel, când vedeți că societatea o ia pe arătură, să luați atitudine!
Au mai discut mult și multe cei 38 dintre primii Prieteni ai Muzicii. Dar nimeni nu a ținut socoteala, nimeni nu a făcut raporte sau procese verbale. Prietenii muzicii, cei inițiali, erau foarte diverși: un împărat, un muzician genial, câțiva nobili cu soțiile, unii burghezi, vreo doi putrezi de bogați, trei militari, doi medici, doi studenți, un tipograf, un tâmplar, o modistă. Numărul lor a crescut, de exemplu, între cele două războie era peste o sută de mii. Apoi, în timpul războiului, aproape au dispărut. Au prosperat din nou, în timp de pace, când muzica este învingătoare. Cine este Prieten al Muzicii, nu poate fi și Mason, sau Cavaler de Malta, de exemplu. Două săbii nu pot fi puse în aceiași teacă, a explicat împăratul.
Dar, ce fac Die Freunde der Musik, cum era denumirea originală? Nu se știe, este secret. Bun, dacă este secret, secret să rămână! De fapt Prietenii Muzicii iau atitudine de câte ori societatea o ia pe arătură! Deviza lor originală era ”Musik macht Sie Brav” (muzica te face bun, curajos) care seamănă foarte mult cu cea a conceptului ”Two Steps From Hell”: ”Music Makes You Braver!” (muzica te face mai curajos). TSFH sunt doi muzicieni de geniu, unul norvegian, altul britanic, care au conceput Epic Music prin anul 2009, prin albumul ”Invincible”. De fapt eu îi consider coautori împreună cu Hans Zimmer, care, cred, că este un Prieten al Muzicii. Dar și despre Wagner se poate spune că a compus epic music.
Doamnelor și domnilor, uitați-vă în interiorul sufletului. Nu-i așa că sunteți un Prieten al Muzicii? Că nu o să lăsați întunericul și frica să ne cuprindă, că nu o să vă lăsați învinși de minciuni, de nesimțire și promisiuni seducătoare, dar demonice? Ascultați muzică bună, acolo este răspunsul. Și dacă nu știți ceva, dacă aveți îndoieli, întrebați un Prieten al Muzicii, mai vechi. El știe!
Și asta mereu, pentru că avem certitudinea revanșei, speranța că nimic nu este pierdut, putem totuși învinge, pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 7 ianuarie 2021
BERBEC Dimineaţa este favorabilă lucrurilor importante. Nu te pierde în rezolvare treburilor “urgente” dar care nu te interesează. Eşti oarecum neatent, probabil din cauza grijilor. Urmare faptului că te gândeşti că începi un an nou în haine vechi, că nimic nu s-a schimbat. Concentrează-te pe problemele tale personale! Dar nu uita să te disimulezi inteligent, cum spune înţeleptul chinez. Eşti prea direct şi prea naiv, păcate dar şi calităţi ale zodiei. Nu discuta problemele tale personale, mai aşteaptă.
TAUR Ai multe lucruri şi proiecte personale amânate de anul trecut, dar astăzi ai multă energie. Ritmul zilnic este posibil să se accelereze mai mult, dar tu trebuie să ţii bine hăţurile! Nu te speti cu munca pentru altii şi nu fă eforturi titanice! Astăzi nu este cazul! Drumurile scurte sunt bine aspectate, probabil pentru aprovizionarea generală de iarnă, sau săptămânală, de asemenea, micile schimbări in dispunerea obiectelor la birou sau acasă. Schimbă ambianţa şi te vei simţi mai bine. Monotonia plictiseşte şi nu este productivă.
GEMENI Combină farmecul personal cu tact şi calm şi poţi obţine acordul, aprobarea de care ai atâta nevoie. Fie că este din domeniul sentimental, sau profesional, aspectele îţi dau şanse de succes! Evita cantităţile mari de alcool, tutun, dulciuri, orice te-ar irita şi mai mult. Notează că s-a precizat „cantităţile mari”! Astăzi nu eşti în cea mai buna dintre zile, mai bine ţine o dieta uşoară şi incearcă să te gandesti la lucruri placute si vesele. Poţi şi trebuie să te deconectezi de la izvoarele toxicităţii psihice: televiziunea, internetul, mobilul etc. Poţi să spui nu vulgarităţii şi prostiei. Poţi să-ti faci şi un ceai de tei cu miere de albine! Poţi multe, trebuie să şi vrei!
RAC Ai o zi bună, dacă ţii seama de sfaturi, poate fi o zi productivă dar şi de distracţie. Este una dintre rarele zile în care nu te deranjează nimeni. Urmează un program obişnuit care te protejează de neplăceri. Ca să poţi prevala trebuie să fii odihnit şi cu forţe proaspete! Cu toate ca esti o fire prudenta pe linga prudenta trebuie sa adaugi vigilenta, tact, foarte multa diplomatie si chiar şi un zambet! Exista o doza de naivitate adolescentină care te prinde, dar nu uita ca naivitatea este păguboasă pe termen lung.
LEU Dai impresia că eşti neobosit, că dispui de o energie inepuizabilă! Cei din jur nu ştiu cât de costă, de fapt, această atitudine dinamică, mereu gata la orice! Eşti muritor, aminteşte-ţi! Incearcă sa fii mai cumpatat în vorbe şi să nu întrerupi tot timpul pe cel cu care vorbeşti. Ziua de astăzi este sub semnul discuţiilor neterminate. Ca un făcut, timpul te presează şi mereu nu termini ce ai de spus. Nu ai timp să stabileşti ceea ce doreai de fapt. Este bine să revii şi să termini lucrurile, dar în registrul drăguţ, binevoitor...
FECIOARA Utilizează orele de lumină pentru lucrurile importante. Ia deciziile care se impun încă de dimineaţă. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung şi anturajul îţi este favorabil! O anumita tensiune domneste la serviciu sau în familia ta, dar e bine sa nu dai importanta şi să-ţi vezi liniştit de treburile tale. Limitează-te la activităţile de rutină. Nu trebuie să întreprinzi nimic important. Ocoleşte cu abilitatea şi diplomaţie subiectele tabu de la servicu şi de acasă. Nu uita că tăcerea este de aur, vorba de tinichea!
BALANŢA Dimineaţa vrei să obţii tot ce nu ai putut anul trecut. Ai o conjunctură favorabilă şi... nu aduce anul, ce aduce ceasul! Ceva-ceva tot o să obţii, pentru că norocul ajută pe cei curajoşi! Toate felurile de a câştiga sunt la fel de onorabile pentru un om cinstit, fie că este pe Wall Street sau în bucătărie, în garsoniera din Rahova. Nu-ti schimba direcţiile şi intenţiile, tenacitatea îţi aduce succes. Disimulează cu grija intentiile si păstrează secretele intime, dar acordă familiei mai mult timp. Adevaraţii invingatori au fost intotdeauna discreţi şi precauţi, dar sprijiniţi întotdeauna de familie.
SCORPION Azi te ilustrezi printr-o grijă arătată familiei, copiilor, părinţilor, fraţilor şi/sau surorilor, rudelor în general. Mai sunt şi petreceri de Ion şi Ioane în familie, aşa că ai o zi bună! Toată lumea se grăbeşte. Tu ia-ţi un moment de respiro şi vezi în ce parte poate merge barca vieţii tale. Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta. Da, măcar să te gândeşti. Nu faci în viaţă ceea ce vrei, dar poţi să speri. Nu fii original cu orice pret, mai ales la serviciu sau acasă, cu munca la domiciliu. Astăzi ai o imagine care poate fi mult imbunataţită, mai ales dacă nu te enervezi cand eşti contrazis şi nu te răsteşti la oameni!
SĂGETĂTOR O zi bună, din punct de vedere personal. Tot ce îţi propui, la nivel rezonabil, îţi iese azi cu mare uşurinţă. Poţi face un bilanţ şi să vezi câţi bani îţi trebuie pentru începutul de an! O zi obositoare, dar foarte plăcută. Astăzi, la serviciu sau la şcoală, unde activezi dimineaţa, evită schimbările bruşte de program şi mai ales nu lăsa anturajul, chiar bine intenţionat, să te conducă şi să-ţi organizeze viaţa. Ai impresia că ai intrat in criză de timp şi că nimic nu te mai poate salva – se apropie ameninţător un termen, dar totul este doar o impresie. O să te descurci şi de data asta!
CAPRICORN Dacă e ziua ta de naştere şi te cheamă Ion, Ioana, etc eşti de două ori norocos. Dacă nu, oricum conjunctura te avantajează azi, de Sf. Ioan. Însă, nu pleca la drum lung, mai ales pe seară! Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături generale de iarnă, sau cumpărăturile obişnuite, săptămânale. Ceea ce cumperi astazi îţi foloseşte sau va face mare placere celor dragi. Deci, o zi buna pentru făcut cumpărături aşa cum iţi place ţie, să pipăi fiecare obiect, să te uiţi atent şi să-l întorci pe toate părtile. Nu cheltui prea mult, stabileşte-ţi o suma de la inceput! Seară plăcută în compania celor dragi.
VĂRSĂTOR Poţi accelera derularea acţiunii, ai spor în ceea ce faci, inspiraţie. Nu mai sta pe gânduri, lucrează zi-lumină! Eşti influenţat pozitiv de conjunctură şi de reluarea muncii, a activităţii! Domeniul sentimental este relativ bine aspectat, insistă! Nişte mici ambiţii personale, mai curând niste achiziţii, dar care nu-ţi dadeau pace, pot fi satisfacute astăzi spre satisfacţia ta nedisimulată. Încearcă să-ţi impui punctul de vedere prin paşi mici, dar siguri, renunţând la strategia, puţin recomandata : "totul sau nimic"! Aceasta, sigur, mai ales în domeniul sentimental...
PEŞTI Ai avut destul timp să analizezi viaţa ta de anul trecut. Nu eşti foarte mulţumit de ceea ce se întâmplă cu tine, astăzi eşti încruntat ca marea majoritate a românilor în distopia sanitară, dar o veste te mai amuză! Căldura sufletească şi investiţiile sentimentale făcute astăzi pot aduce armonie şi înţelegere. Amână pe mâine formularea unei concluzii, sau decizia respectiva, ca sa ai timp sa te informezi si să te documentezi in mod corespunzator. Nimeni nu te poate grabi ca să iei o hotărâre greşită! Ziua de azi este, de asemenea, un bun prilej ca sa cooperezi cu colegii, prietenii sau familia în realizarea unui proiect la care ţii foarte mult. Proiectul se poate numi “armonie, înţelegere şi iubire”!