O nouă demisie din PNL. Deputatul Ioan Viorel Teodorescu se va alătura grupului lui Tăriceanu

Deputatul PNL de Giurgiu, Ioan Viorel Teodorescu a demisionat din PNL în urma Congresului partidului de la finalul săptămânii trecute și vrea să se alăture formațiunii politice care se va constitui la inițiativa fostului premier liberal Călin Popescu Tăriceanu.

"Rezoluțiile adoptate de Congresul extraordinar al PNL, pe 28 iunie 2014, privind fuziunea cu PDL și aderarea la Partidul Popular European, ca și evoluțiile din ultima perioadă, din interiorul PNL, m-au determinat să demisionez din partidul în rândul căruia activez din 1990.

Profundul meu atașament față de valorile și principiile liberale, dovedit în atâția ani de activitate politică, constituie argumentele pe care mi-am bazat decizia de a mă despărți de PNL și a mă alătura formațiunii liberale constituite la inițiativa și în jurul fostului președinte al PNL și fost prim-ministru al Guvernului României, Călin Popescu-Tăriceanu', a declarat luni, pentru AGERPRES, deputatul PNL de Giurgiu, Ioan Viorel Teodorescu.

El a recunoscut că nu îi este ușor să renunțe la 24 de ani de militantism în rândurile PNL, dar consideră că a luat cea mai bună decizie, subliniind că nu face parte dintre traseiștii politici și nici "dintre beneficiarii de derogări".

"Mi-am exprimat și mi-am asumat întotdeauna opiniile în forurile de conducere locale sau naționale, acelea din care am făcut parte, iar votul meu a fost unul bazat pe convingeri personale, respectând însă voința majorității, atunci când hotărârile adoptate nu au coincis cu propriile idei. Toate acestea au contat și ele, enorm, în luarea deciziei de a părăsi PNL', a completat deputatul.

El a spus că apreciază ca salutară pentru România decizia lui Călin Popescu Tăriceanu de a candida la Președinția țării și este convins că acesta poate fi președintele pe care românii și-l doresc de 24 de ani, un om politic matur și echilibrat, deschis dialogului, atașat valorilor naționale, dar și cu o imagine impecabilă în plan extern.