O lege afonă pentru uşoara muzică românească

Adam Popescu in Opinii EVZ la 11 noiembrie 2010, 16:13

Mic preambul al unui comentariu despre tendinţa de salvgardare a valorilor din muzica românească, aşa cum încearcă s-o facă patriotica procedură legislativă, adoptată tacit de deputaţi, vizând schimbarea Legii audiovizualului şi implementarea procentului de 40% acorduri autohtone.

În palmaresul oricărui ziarist, primul mesaj venit de la cititori persistă în amintire precum primul sărut furat în adolescenţă: nu e cine ştie ce, dar îl ţii minte, căci cu el a început totul. În cazul tânărului gazetar de odinioară, care azi vrea să vă convingă că muzica românească n-are nevoie să fie salvată de Parlament, prima scrisoare a venit prin 1992. Era un răspuns la un articolaş cam răutăcios despre Angela Similea. Plicul sosise din Câmpulung şi conţinea speranţa unei cititoare că îmi va vedea vreodată fotografia în ziar, pentru a o putea călca în picioare, deoarece nu meritam nici să-i fac pantofii Angelei Similea, cu a cărei muzică am crescut noi, românii. Respectând dreptul cuiva de a o plăcea, personal eram sătul de muzica uşoară românească ţipând toată ziua de la radio şi tv. O considerasem slabă, cu versuri naive când nu de-a dreptul stupide, pastişând sau chiar plagiind tot ce era de furat de afară (poate vă amintiţi, cu duioşie, de potpuriurile de la varietăţi...).

"Cenaclul" îl ascultam, dar fără să mă închin la el şi fără să mă duc la vreun spectacol. June şi cosmopolit, preferasem să-mi înregistrez, pe casete est-germane cu bandă semi-demagnetizată şi cu "fluierăturile" aferente de pe unde scurte, emisiunea Europei Libere de sâmbătă seara, când Andrei Voiculescu ne propunea piese din topurile american şi britanic, sau dedicaţiile de duminică, de la "Metronom". Dacă apelam la serviciile Cooperativei Radio-Progres, mă trezeam cu albumul cenzurat - din "Final Cut" al celor de la Pink Floyd, lipsea bucata cu "Brejnev a luat Afganistanul şi Begin - Beirutul..."!

Două decenii mai târziu, Inna face furori în Billboard şi e în cărţi la MTV European Music Awards, iar pe ceea ce a fost botezat Romanian Sound, muzica de club produsă la noi, se dansează în draci din Turcia până în Franţa. În plus, dacă o piesă e pur şi simplu bună, precum delicioasa "Cele două cuvinte" a trupei Taxi, oricum o ascultă toată lumea şi la radio, chiar dacă a suit-o în prealabil pe Facebook. Pe acest fond, Raluca Turcan ne spune că "datoria mea, ca preşedinte al Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, e aceea de a susţine limba română şi creaţia în limba română". Pe scurt, o dată devenit lege, proiectul iniţiat alături de Brânduşa Novac, Victor Socaciu, Mădălin Voicu şi Cristian Ţopescu îi va obliga pe radiodifuzorii din jurisdicţia României să difuzeze 40 % opere muzicale româneşti în prime-time (la radio, între 6-14.00, "pe sticlă", între 18.00 şi 22.00).

O primă observaţie ar fi că atât de "originala" muzică autohtonă contemporană riscă să beneficieze şi de o lege-pastişă, "iniţiativa Turcan" inspirându-se din faimosul "amendament Pelchat". Obligativitatea de a se difuza 40% de muzică franţuzească a sporit vânzările albumelor naţionale în Hexagon şi a protejat industria muzicală din Franţa. Iar azi, o la la!, tot francezul cântă muzică americană, adică hip-hop, dar pe versuri galice. Bref, un succes. O altă observaţie e că pentru posturi de televiziune ca Taraf şi Etno, obligativitatea de a difuza muzică românească e inutilă, în afară de cazul în care onorabilii Mădălin şi Socaciu şi-au propus să cureţe folclorul autentic de influenţele manelisto-turbo din ţările emergente, o misiune vastă şi, ne temem, imposibilă.

Apoi, proiectul legislativ lasă impresia că e facut după ureche - ia cumva în considerare cel mai recent val al Studiului de Audienţă Radio, pentru a constata care e ponderea muzicii româneşti la posturile cu peste un milion de ascultători, de pildă la Kiss, Zu, Europa FM şi România Actualităţi? Iar dacă s-a întâmplat acest lucru, n-ar strica să se plece urechea şi la un clasament estival, întocmit recent de o companie de monitorizare având în portofoliu peste 50 de staţii radio şi tv din România urmărite continuu. Top 100 estival conţine, copleşitor, muzică românească. E adevărat, nu doar piesele sunt cântate în limba engleză, ci şi artiştii înşişi şi-au luat nume de export. De la Narcotic Sound featuring Christian D and Matteo - liderul verii, cu şlagărul internaţional "Mamasita" - până la AlexUnder Base, Puya feat. Kamelia, Deepcentral, Smiley feat. Cheloo, DJ Sava feat. Raluka, Sunrise Inc., Edward Maya sau inegalabila Inna, toţi sunt de-ai noştri şi-i ascultăm poate mai mult decât ne-am dori. Au nevoie aceşti iluştri artişti de protecţia statului român, întru prezervarea creaţiei get-begete?! Şi - întreb, nu dau cu parul - îi vom da mai mult timp de antenă Innei să cânte în engleză, spre gloria culturii româneşti?

Nu mai pomenim despre drepturile de autor, care şi acestea ar putea isca probleme la un "heavy-rotation" românesc, despre casele de discuri internaţionale cu interese absolut de înţeles pe piaţa autohtonă - când ni se bagă pe gât toată ziua "Alejandro" fredonată de Lady Gaga, s-ar putea să nu fie doar la cererea publicului. Încercăm să uităm şi de faptul că prea mulţi ani, în media din România, dar şi în minunatele noastre discoteci, proporţia muzicii româneşti era de 60% pe hârtie, 80% de facto şi 100% la congrese şi aniversări. Spunem doar că e o iniţiativă legislativă fistichie, total neprioritară şi care nu va limpezi talmeş-balmeşul multilingvist şi sub-cultural dintr-o muzică adesea prea uşoară, moştenitoare de drept a "Magistralei albastre". Acest proiect de lege "conjugă speranţa la viitor", un vers al unei melodioare stupide cu care noi, românii, am crescut până ne-am făcut atât de mari.