Un confrate de Biblioteca Academiei Românăe, care știe (după cărțile de la locul meu) că mă ocup de dimineața pînă seara de eseul Adevăr Istoric în Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas, m-a întrebat zilele trecute, nu fără o anume uimire în glas:
– Atît de tare o urîți pe Codruța Kovesi încît sacrificați timp și energie pentru a scrie despre Scandalul Plagiatului număr de număr pe cristoiublog.ro?
I-am răspuns că, da, într-adevăr, cercetarea surselor deschise (a ce se scrie și s-a scris pe Internet) în chestiunea Scandalului îmi ia timp și energie intelectuală.
N-o fac însă pentru că aș avea față de Codruța Kovesi vreo pornire sentimentală.
Nici n-o urăsc, nici n-o iubesc. Îmi e indiferent dacă supraviețuiește sau nu acestui scandal.
După cum îi apără Klaus Iohannis Fecioria morală, n-am nici o îndoială că va supraviețui.
Pentru cineva care vrea să-și impună la Putere Partidul Meu – un instrument precum Codruța Kovesi e mai mult decît dorit.
Cu atît mai mult după un Scandal care a făcut-o și mai dependentă de Klaus Iohannis.
Mă interesează Scandalul, în primul rînd, pentru că văd cum sîntem manipulați în așa fel încît să-l uităm repede.
E ceea ce s-a întîmplat, ca să dau un exemplu, cu Scandalul Hexy Pharma. A murit o dată cu Dan Condrea! Nici dracu nu mai vorbește de el. Ce-i din spatele Afacerii cu biocide măsluite au rămas cu banii.
Noi, nici măcar cu amintirea unui Scandal.
Dacă tot se va încheia fără a se spune Adevărul, măcar eu, pe cont propriu, să-l aflu.
Nu e prima oară cînd, luînd în serios porecla dată ziariștilor, de Istorici ai clipei, consacru unui moment al prezentului timp, energie, inteligență. Am început să investighez ce s-a întîmplat de adevăratelea în decembrie 1989 încă din februarie 1990, cînd am pus la îndoială, în Expres, multe dintre variantele oficiale despre după-amiaza de 22 decembrie 1989.
În 2005, cînd a izbucnit Tărăboiul Răpirea jurnaliștilor, am dedicat enigmelor dezvăluite de Afacere, nu mai puțin de 100 de pagini.
Rezultate dintr-o investigație de teren, pe parcursul căreia am pus mîna pe documente de la Bagdad, am stat de vorbă, folosind tehnici de ofițeri de informații, cu persoane implicate în Afacere.
Deși la vremea respectivă era un adversar de-al lui Traian Băsescu, imboldul nu mi l-a dat poziția mea față de fostul președinte.
Mi l-a dat simpla curiozitate de detectiv prin Istorie.
Aceeași curiozitate m-a împins să cheltuiesc un an și ceva pentru a afla de ce, în 23 august 1944, Mareșalul s-a dus la Palat, gest care i-a fost fatal.
În cazul Scandalului Kovesi, curiozității de istoric i s-au adăugat revolta, urmînd uluirii, față de atitudinea presei.
Site-urile, televiziunile, ziarele au redacții din zeci de jurnaliști.
După știrea cu autodenunțul lui Sebastian Ghiță m-am așteptat ca între redacții să se desfășoare o veritabilă întrecere pentru investigarea cazului pe cont propriu.
Să luăm un exemplu din presa americană.
Ediția de duminică, 22 decembrie 1974, a ziarului New York Times publică pe trei coloane, pe prima pagină, cu continuare în interior, pe aproape trei sferturi de pagină, sub semnătura lui Seymour Hersh, laureat al Premiului Pulitzer pentru ancheta despre masacrele americane în Vietnam, amplul articol „Huge CIA operation reported in US against antiwar forces, other dissidents în Nixon Years“.
Articolul debutează cu un rezumat spectaculos al conținutului:
„CIA, violînd fățiș Carta sa, a desfășurat o masivă și ilegală operațiune de spionaj în timpul Administrației Nixon împotriva mișcărilor anti-război (din Vietnam – n.n.) și a altor grupuri dizidente din Statele Unite, potrivit unor surse guvernamentale bine plasate“.
Articolul, fără fisură la capitolul Documentare, bazat pe o sursă din interiorul CIA, va da naștere la ceea ce istoricii Americii numesc Year of intelligence, iar istoricii CIA, Year of troubles. Ca urmare a acestui articol, CIA va fi investigată timp de un an – 1975 – de trei Comisii de anchetă:
Prezidențială (Rockefeller), Senatorială (Church), a Camerei Reprezentanților (Netzi-Pike).
Timp de un an, foștii directori ai CIA, actualii directori, în frunte cu William Colby, sînt chemați de nenumărate ori la audieri, hărțuiți de presă. La finele lui 1976, CIA nu mai era cea din 1974.
Asta deoarece, indiferent de investigațiile oficiale, presa americană a declanșat o uriașă campanie de investigații pe cont propriu. După apariția articolului din New York Times, în toate celelalte mari gazete americane, la televiziunile americane, au avut loc ședințe furtunoase de redacție avînd în centru întrebarea: De ce n-am publicat noi articolul? Și pentru a recupera rămînerea în urmă față de ziarul concurent, toate marile gazete, posturi tv și posturi de radio au pornit o vînătoare spectaculoasă de informații în plus față de cele oferite de New York Times.
Nu exista zi în care presa americană să nu vină cu noi și noi dezvăluiri despre abuzurile Agenției.
Articolul lui Seymour Hersh vorbea doar de abuzuri pe plan intern. Pe 28 februarie 1975, în cadrul emisiunii sale Evening News, de pe CBS, jurnalistul Daniel Schorr face publică informația care circulă la Washington: CIA fusese implicată în asasinarea unor lideri străini.
Daniel Schorr obținuse informația chiar de la William Colby, șeful CIA. Într-o întrevedere îl întrebse pe Colby, avînd deja un pont:
„– A ucis vreodată CIA pe cineva în țara asta?
– Nu, în această țară – răspunde William Colby“.
Plecînd de aici, Daniel Schorr a purces la propria investigație.
După publicarea informației, Comitetul Senatorial, zis și Comitetul Church, extinde anchetarea CIA și la planul extern și dă publicității, în 20 noiembrie 1975, Documentul Interim report: Alleged assassination plots involving foreign leaders, care se referă la asasinarea și tentativele de asasinare ale lui Patrice Lumumba, premierul Congo, Fidel Castro, președintele Cuba, Rafael Trufillo, Ngo Dinh Diem, președintele Vietnamului de Sud, generalului Rene Schneider, comandatul șef al Armatei Chiliene.
A procedat astfel presa română în cazul Codruța Kovesi?
Spre stupoarea mea, cu mici excepții, presa n-a publicat informații în plus față de cele date de Sebastian Ghiță. Raportul final, la toate marile cazuri investigate de CNE din iulie 2012 pînă în decembrie 2016 – Ioan Mang, Victor Ponta, Codruța Kovesi și Gabriel Oprea – se bazează esențial pe Raportul Experților.
E și normal.
Membrii CNE nu se pricep la domeniile corespunzătoare tezelor suspecte. De verificarea de specialitate se ocupă experții.
Ei bine, Sebastian Ghiță susține în autodenunț că Raportul experților în cazul Codruța Kovesi, luat în dezbatere în ședința din 27 iulie 2012, n-a fost realizat de experți, ci de un Grup infracțional din care a făcut parte și el. Nici o redacție n-a catadicsit să se adreseze oficial Ministerului Educației pentru a i se pune la dispoziție Raportul Comisiei tehnice, pe baza căruia s-a dat verdictul.
Potrivit Legii, membrii CNE nu puteau decide în afara Raportului tehnic. Acest Raport trebuia păstrat în arhive. În cazul lui Victor Ponta despre desemnarea experților și despre Raportul Comisiei Tehnice sînt aduse precizări în Raportul final, postat pe site-ul CNE: „În procesul de verificare și analiză, membrii CNECSDTI au stabilit prin consens faptul că este necesar să se apeleze la experți în domeniul științelor juridice, conform art. 8 alin.(3) din Legea 206 din 2004, cu scopul de a elabora un raport cu privire la sesizările de mai sus. S-au desemnat trei experți din domeniul științelor juridice care au procedat la verificarea documentelor depuse la dosar, precum și la analizarea comparativă a altor teze primite. Raportul experților a fost înregistrat la CNECSDTI sub nr. 874/16.07.2012, do-cument care face parte din prezentul Raport (Anexa 1)“
Și-n alte cazuri Raportul final face referire la momentul în care CNE a decis desemnarea unor experți.
Și-n cazul Ioan Mang, și-n cazul Gabriel Oprea.
În cazul Gabriel Oprea, verdictul e dat prin Raportul final nr. 2164 din 8 iulie 2015.
Și în acest Document apare prezent momentul în care CNECSDTI desemnează experți.
„Pentru o competentă analiză a presupuselor încălcări ale normelor de etică din cercetare a fost solicitat d-lui Gabriel Oprea un punct de vedere și a fost invitat la audiere, iar pe de altă parte, CNECSDTI a numit o comisie de experți în Drept Penal și Drept Procesual Penal... în scopul analizării tezei de doctorat“.
În Raportul final în cazul Codruța Kovesi nu există nici o referire la momentul desemnării Experților de către CNE.
Sebastian Ghiță susține că Raportul Comisiei tehnice a fost doar semnat de membrii Comisiei, după ce-au fost căutați de el prin țară.
Dar chiar și-n aceste condiții Raportul ar trebui să existe la CNE.
De ce nu-l cere nici o redacție actualei conduceri a Ministerului Educației Naționale?
Dar nu numai atît.
Potrivit Regulamentului, numele experților sînt secrete.
Acum însă, după patru ani, în plin Scandal, de ce nu pot fi dați ei publicității de către Ministerul Educației Naționale?
Sînt secrete de Stat documentele ședințelor CNE dedicate Codruței Kovesi?
Recent, Codruța Kovesi susținea că în cazul Serviciilor secrete nu trebuie să existe documente secretizate cînd e vorba de cheltuirea banului public. România e zguduită de un uriaș Scandal:
Șefa DNA e acuzată într-un document depus la Parchetul General că a primit în 2012 un verdict de neplagigat în urma unui fals de proporții.
Dacian Cioloș se bate cu pumnii-n piept că și-a făcut din transparență un drapel al Guvernării sale.
Un ministru al Guvernului său, Mircea Dumitru, refuză să dea publicității documentele CNE din cazul Kovesi din 2012:
– Raportul Comisiei tehnice;
– Componența Comisiei tehnice;
– Cum au fost desemnați membrii comisiei de către CNE;
– Minuta ședințelor consacrate Codruței Kovesi.
Iar Presa, cîinele de pază al Codruței Kovesi nici măcar nu scheaună la o asemenea sfidare.