Viorica Dăncilă sau cum îi spun răuvoitorii Viorica Vasilica Dăncilă (Vasilica fiind pentru mulți un nume care micșorează) a fost desemnată de CexN drept candidata PSD la Prezidențialele din acest an. Congresul din 3 august 2019 va fi unul de lansare în campania electorală și nu unul de confruntare între pretendenții la mîndria de a fi candidat. Nimic deosebit în asta. Toate partidele, inclusiv USR și PLUS folosesc reuniunile naționale de tip Congres, Conferință extraordinară, pentru spectacolul mediatic de debut al campaniei.
În dese rînduri, sprijinîndu-mă și pe învățăturile lui Nae Ionescu, am refuzat ipostaza de profet. Despre candidatul PSD am susținut însă, după Congresul care i-a adus noii echipe post-Dragnea confirmarea statutară, că va fi Viorica Dăncilă.
Lideri politici și lideri de opinie m-au contrazis înverșunați convocînd drept argumente împotriva tezei mele:
1) Faptul că Viorica Dăncilă ar fi un dezastru pentru PSD, partid care s-a mîndrit cu Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta. Conștienți că premierul nu va intra în turul al doilea, și luînd seamă la sondajele de opinie anterioare desemnării ( nu cele comandate special pentru desemnare, acestea sînt mult mai ample decît cele tradiționale), membrii CExN se vor grăbi s-o voteze pe Gabriela Firea, atît de arși de dragul PSD încît nu s-au mai întrebat, ca orice politician român- Dar mie ce-mi iese din opțiunea pentru Gabriela Firea?
2) Faptul că Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, inițiatoare Puciului anti-Dragnea, vrea să fie candidatul PSD la Prezidențiale. Sondajele cu întrebări gen Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, pentru cine ați opta? o dădeau pe Gabriela Firea drept principal adversar al lui Klaus Iohannis. Știind asta susțineau contrazicătorii mei, PSD va opta pentru Gabriela Firea.
În scris și oral am luat și demontat aceste argumente. Am pariat pe Viorica Dăncilă, nu ca profet, ci ca Istoric al clipei, dezbărat de iluzii romantice în materie de politică românească, și concentrat exclusiv pe realități. Un principiu care l-a călăuzit și pe Nae Ionescu, făuritorul formulei celebre de debut al comentariului:
Iată faptele!
Altfel spus:
Să ne întoarcem la fapte, la realități, chiar dacă teoriile sînt splendide în desfășurarea lor.
Ce ne spun faptele în cazul candidatului PSD?
1) Istoria postdecembristă arată că la toate cele șase prezidențiale 1992, 1996, 2000, 2004, 2009, 2014, candidatul PSD a fost președintele partidului. Gabriel Firea, în tentativa de a fi ea candidata, afirma la emisiunea lui Marius Tucă de pe Smart TV că din 2004 încoace PSD a pierdut prezidențialele avînd drept candidat președintele partidului. Ar fi momentul, a adăugat Gabriela Firea, să renunțăm la tradiția asta, că poate astfel vom cîștiga.
Datele realității ne spun însă că PSD a pierdut al doilea tur al prezidențialelor în chip fatal, logic și nu din cauza prestației candidatului care a fost președintele PSD. A pierdut din două motive:
- a) În primul tur, candidatul Dreptei a împărțit voturile cu alți candidați. În 2004 și în 2009, Traian Băsescu le-a împărțit cu Marko Bella, respectiv cu Crin Antonescu. Klaus Iohannis le-a împărțit în 2014 cu Călin Popescu Tăriceanu și Monica Macovei. Klaus Iohannis a avut 2.881.406 voturi, C. Popescu Tăriceanu 508.572, Elena Udrea 493.376 iar Monica Macovei 421.648. Victor Ponta a avut în primul tur 3.836.093 de voturi. Doi candidați de Stînga – Dan Diaconescu și C.V. Tudor – au avut 382.526, respectiv 349.416. Lesne de observat că și, fără saltul în prezență, la turul al doilea Klaus Iohannis a beneficiat de împărțirea substanțială a voturilor din primul tur. La al doilea tur, în 2004, în 2009 și în 2014, candidatul Dreptei a avut de unde să ia voturi în timp ce al Stîngii a beneficiat de mai puține.
- b) În 2004, 2009 și 2014, campania pentru prezidențiale a stat sub semnul sloganului Patria e în primejdie! PSD pune mîna pe toată Puterea! folosită de candidatul Dreptei pentru mobilizarea electoratului. Trucul a reușit și pentru că în chip automat toți candidații PSD au căzut în capcana care a fost afișarea siguranței de victorie și prin asta afișarea aroganței. În 2004, Adrian Năstase a afișat o siguranță semnificativă între cele două tururi. Deși s-a clasat pe locul al doilea, Mircea Geoană a fost și el dat drept sigur cîștigător al turului 2. În 2014, Victor Ponta a avut 3.836.093 de voturi, față de Klaus Iohannis 2.881.406 voturi. Victoria era ca sigură. Prin urmare, candidatul PSD a repetat cele două erori ale predecesorilor. A lăsat impresia de victorie sigură și prin asta a demobilizat electoratul de Stînga.
A afișat aroganță și prin asta a înlesnit mobilizarea masivă a Dreptei sub sloganul: Patria e în primejdie!
Prin urmare, în 2004, în 2009 și în 2014, PSD a pierdut în mod fatal. Mobilizarea electoratului PSD n-a fost de ajuns pentru victoria din turul al II-lea.
Ar fi fost o variantă mai bună candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu sau a Gabrielei Firea? Admițînd că structurile PSD din teritoriu s-ar fi mobilizat extraordinar, că Viorica Dăncilă s-ar fi dat de ceasul morții pentru a sprijini un alt candidat decît ea, e greu de presupus că în al doilea tur candidatul PSD ar fi obținut voturile unui dintre candidații de Dreapta rămas din prim tur: Klaus Iohannis sau Dan Barna. Dimpotrivă, anul acesta, dacă PSD intră în turul al doilea, candidatul Dreptei va beneficia, fără nici un efort, de voturile însemnate primite în primul tur de celălalt candidat.
Așa cum am mai scris, și dacă ar candida Maria Magdalena (nu cutrez să spun Fecioara Maria), PSD nu cîștigă anul acesta prezidențialele. Argumentelor de mai sus le voi adăuga un altul, mai puțin invocat public, dar cel mai puternic. Puterile Garante nu vor accepta în veci o concetrare a Puterii în mîinile PSD. Și la Guvern și la Președinție.
În aceste condiții, pentru PSD prezidențialele din acest an sînt un exercițiu de imagine. Un exercițiu vital dacă ne gîndim la situația Partidului după 26 mai 2019:
1)PSD trebuie să arate, prin intrarea în turul al doilea, prin scorul bun obținut de candidat, că n-a fost părăsit de electoratul tradițional. Pentru asta e necesară mobilizarea exemplară a structurilor. O mobilizare imposibilă dacă în postura de candidat nu e președintele PSD.
Își imaginează cineva pe Viorica Dăncilă, premier și președinte, redus la prestația de chibiț electoral al altui candidat decît ea?
2) PSD trebuie să arate unitate de nezdruncinat în jurul președintelui PSD. Campania pentru prezidențiale e un bun prilej.
3) Viorica Dăncilă trebuie să se afirme drept Steaua Stîngii din România. Are nevoie de asta cîtă vreme e premier și președinte.
Sînt cîteva din raționamentele care spuneau limpede că Viorica Dăncilă va fi desemnată drept candidat.
Raționamente întemeiate pe realitate și nu pe teorii.